INTERVIUL ZILEI: IN OBIECTIV- PUBLICISTUL GRIGORE GRIGORESCU

Publicat în FILOSOFIE ŞI PSIHOLOGIE, ISTORIA NOASTRĂ, VIDEO, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu

„Nu ne uitați!”

„Fără vamă de suferințe, fără lacrimi din prinosul durerii, fără sânge din prinosul vieții – nu se mântuie din robie un neam”. (Nicola. Iorga)

Neamul nostru românesc și-a dus existența sa milenară în felurite construcții statale, fiind urgisit să reziste sub multe stăpâniri. Ni s-au trasat frontiere arbitrare, unii, ducându-ne la Vest, alții, dorindu-ne la Est, noi, românii rămânând, aici, pavăză spre apărarea centrului Europei, punând piept sălbăticiei și urii a trei imperii. Conștiința de neam, de sânge, de datini și de credință nu a putut fi hotărnicită, pentru că întotdeauna am strâns Oastea cea Mare și am apărat cu bărăbăție, cu sânge și hotarele naționale și porțile răsăritene ale Europei. Țara este precum Bunul Dumnezeu, Cel care tace și are o infinită răbdare de a ne asculta pe noi toți, cei care o iubim cu adevărat. Părinții noștri rosteau de-atâtea ori, pe la sărbătorile creștine ale neamului, o rugăciune pentru țară și o încheiau ritualic, aproape, cu speranța că sosirea cât mai grabnică a americanilor în România ar elibera românii de comunism pentru totdeauna. Iată-i pe americani că au sosit și, la Ziua Națională, tinerii și frumoșii piloți români au despicat cerul patriei cu primele avioane F16.

De ziua țării, Armia Română, cea mai importantă instituție a statului, a defilat cu demnitate, fală și mândrie nemăsurate, căci are în spate o lungă istorie care-i conferă temei legal și moral să mărșăluiască cu drapelul de luptă fluturând pe sub Arcul de Triumf.
Armata română a fost cea dintâi prezentă la apărarea statalității neamului românesc ori de câte ori aceasta a fost pusă la grele încercări. O țară și un neam nu pot fi apărate fără o Armată puternică. Generalul de divizie Romulus Scărișoreanu, cel care a îndeplinit funcțiile de comandant al Regimentului 9 Călărași, comandant al Brigăzii 2 Călărași și al Brigăzii 5 Călărași, remarcându-se pe timpul acțiunilor militare din Dobrogea din campania anului 1916 și în Bătălia de la Oituz, cel care a comandat Divizia 1 Cavalerie, în fruntea căreia a participat la operațiile militare postbelice din Transilvania (1919-1920), reflecta cu preciziunea omului care avea pe umerii săi greutatea operațiunilor militare românești din Primul Război Mondial:

„Instituția de căpetenie în care trebuie să domine cea mai mare curățenie este Armata. Ea este produsul poporului, produs care stă la baza oricărei organizări de stat. Cu cât acest popor va fi crescut și educat, în sentimente de dragoste de țară, de spirit de sacrificiu, de cinste și de adevăr, cu cât însăși educatorii săi vor fi neîncetat exemple vii de aceste sentimente din care va rezulta binele general iar nu cel personal, cu atât mai mult când va fi nevoie, vom avea în fruntea ei elemente de conducere, care vor face dovezi contrarii celor atât de bine cunoscute în toată suflarea românească. Siguranța pe care trebuie să se sprijine o țară – armata – nu poate să fie o ficțiune, ci aceea ce în adevăr are de îndeplinit și de dovedit, atunci când este chemată de a o face, adică, puternică prin valoarea ei morală și materială. Numai prin puterea ei, națiunea se va putea dezvolta din interior, iar în afară își va impune respectul celorlalte popoare, ale căror năzuințe vor fi stăpânite.

Armată puternică, prin urmare, care să fie în stare în orice moment să apere teritoriul și demnitatea țării, este instrumentul de care avem foarte mare nevoie, iar pentru a obține o astfel de armată, va trebui ca spiritul de dreptate să fie punctul de onoare al oricărui comandant printr-o interpretare justă fără considerațiune de peroane și fără de resentimente, a legilor și regulamentelor, în fața cărora suntem toți deopotrivă, căci respectarea drepturilor legale, este însăși baza celei mai solide discipline, fără de care armata nu poate avea ființă”[1].

Marele geograf vrâncean, Simion Mehedinți, din aceeași generație cu generalul comandant citat, pus în uitare de liderii României sovietizate mai bine de o jumătate de veac, plesnea cu sete geopolitică obrazul marilor diriguitori ai vremii cu un avertisment, conținând un adevăr inexorabil, a cărui valabilitate, peste timp, rămâne neschimbată: „Lupta cu armele este judecata de apoi a țărilor. Atunci se vedea toată puterea sau toată slăbiciunea unui stat. Atunci este ziua de scrâșnire a dinților pentru toți cei care au avut datorii de împlinit și nu le-au îndeplinit cumsecade. Prin urmare, lozinca cea mai cuminte pentru un om de stat este aceasta: …Căci dacă mâine sună alarma, iar oștirea nu va fi pregătită, zadarnic sunt toate. Degeaba am trăit și am suferit pe acest pământ…., dacă nu vom avea o armată la înălțimea dușmanilor ce ne urmăresc și a idealurilor pe care le urmărim”.

Acest text ar trebui să fie înscris, ca un moto obligatoriu, în sufletul fiecărui român, dar mai cu seamă, să fie lipit pe fruntea fiecărui politician, fiecărui decident și să-l repete, continuu, de la deșteptare și până la stingere. Din tranșeele Primului Război Mondial un tânăr locotenent, contemporan al eroinei de la Jiu, Ecaterina Teodoroiu, a transmis în versuri o sfântă și dramatică rugăminte urmașilor, urmașilor lui, adică nouă, cei ce trăim și ne bucurăm de libertatea pentru care el și-a dăruit viața: aceia de a nu-i fi uitat. Locotenentul Paul Epuran, autorul acestor superbe versuri testament, datate august 1917, ne trimite, peste veac, rugămintea sa dramatică în numele tinerilor ofițeri ai generației sale aflați în anticamera morții înaintea marilor bătălii ale anului 1917, bătălii ce aveau să urmeze și să se încheie cu uriașa victorie de la Oituz, Mărăști și Mărășești. Cine să-i asculte astăzi?

„Nu ne uitați[2]

„Nu ne uitați în groapa noastră/ Țintiți de schije sau de plumbi,/ Căci noi vă dăm holdele toate/ Și lanurile de porumb.// În fiecare spic de grâne/ E osul nostru măcinat,/ În fiecare poamă dulce/ E sânge din noi picurat./ Iar pâinea ce o duci la gură/ E truda noastră la hotar,/ Căci fără firul vieții noastre/ Era cu gustul mai amar.// Și tihna ta de lângă vatră/ E-o mântuire de amvon/, Nu ne uitați că e făcută/ Din nopțile fără de somn.// N’e sufletul în orice floare/ Ce stă-n pământul românesc,/ De o privești adu-ți aminte/ Că ochii noștri te privesc.// Nu ne uitați în groapa noastră,/ Ci ne cinstiți în slove sfinte/, Căci limba dulce Românească/ Este făcută din morminte”.

Păcat, că la o sută de ani de la începerea marelui război de eliberare a popoarelor, steagul roșu încă luminează deasupra României, ținând-o, în parte, dezunită și ruptă de istoria ei adevărată, „lipsindu-i o armată mare și de calitate superioară, la baza căreia să să domnească sentimente de patriotism, de conștiință în îndeplinirea datoriei, de obligația pe care o au toți cetățenii, deopotrivă, o au de a se sacrifica când nevoia o cere și, care obligație, să le asigure respectarea drepturilor câștigate, astfel cum impune spiritul democratic imprimat de vremurile în care trăim”[3].

Vinovații de drama prin care a trecut Armia Română, în ultima jumătate de veac al secolului trecut, sunt aceia dintre românii trădători, mulți dintre ei minoritari, lipsiți de sentimente bune și puțin dispuși să se sacrifice pentru țară, inși care la 23 August 1944 vor declanşa prima și cea mai mare epurare în armata română, executată la ordinul politic al ocupantulu sovietic. Acţiunea dictată de noul aliat al României se va încheia în 1964 cu distrugerea elitei militare româneşti.Transformarea armatei regale în armată populară era condiţionată de dispariţia bravilor generali, formaţi în cultul onoarei şi demnităţii, adevărți comandanți care au condus, cu pricepere şi curaj, trupele române pe câmpurile de luptă ale celor două războaie mondiale, Generalii care în perioada interbelică şi pe timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au îndeplinit funcţii de miniştri sau miniştri secretari de stat, generalii care s-au aflat în funcţii de conducere în Ministerul de Război, în Ministerul de Interne, în Jandarmerie, în Statul Major General sau la comanda Armatelor, Corpurilor de armată, Diviziilor şi Brigăzilor vor fi judecaţi şi condamnaţi în urma unor simulacre de procese. În această perioadă peste 161 de generali vor fi condamnaţi, 78 dintre ei murind în închisorile comuniste: 19 la Aiud, 17 la Sighet, 12 la la Jilava, 9 la Văcăreşti, 5 la Canal şi Făgăraş, 3 la Gherla, 2 la Râmnicul Sărat, câte unul la Botoşani, Dej, Galaţi, Ocnele Mari, Piteşti şi Târgul Ocna. Alţi doi generali au murit pe timpul anchetelor executate de către Securitate, un viceamiral a murit într-o închisoare care nu a putut fi identificată, iar generalul Gheorghe Avramescu a fost asasinat pe front de agenţi ai N.K.V.D.[4].

A urmat în decembrie 1989 o „revoluție” sângeroasă care a dat naștere unei democrații imperfecte, comunisto-capitaliste, șchioapă, chioară, surdă și strâmbă. Iar cea mai mare rușine adusă acestui neam cuminte este aceea că în Tribuna oficială a paradelor se va găsi permanent un invitat roșu, un ins pus sub acuzare „pentru crime împotriva umanității”, un comunist sadea, așezat lângă eroii neamului. Sunt nedumerit și indignat că trebuie să privesc la un tablou de un paradox șocant: victimele stau alături de călău, acesta din urmă, gratulând, prin bătăi de palme otrăvite, defilarea Armiei Române la Ziua Națională.

Întrebarea legitimă este: cum putem să cinstim eroii noștri români în slove sfinte și să nu-i uităm, dacă lângă noi stau, sfidându-ne, cu râs cominternist, asasini și criminali care au sluțit nu numai țara, ci și sufletul acestui neam, iar discipolii lor penali, prin fraudă, rămân perpetuu la putere, pentru că românilor de azi, urmașii celor ce și-au lăsat oasele pe câmpul de bătaie de la Mărăști-Mărășești – Panciu și Oituz, le lipsește instinctul statal și dragostea de patrie? Poetul erou, tânărul locotenent Paul Epuran, ne avertiza încă de acum un secol, să nu-i uităm în groapa lor, țintiți de schije sau de plumbi. Iar noi, urmașii lui, ce facem? Exact pe dos. Preferăm să luăm calea bejaniei în lumea întreagă, țara nemaiavând nicio semnificație adâncă pentru ei, pentru că la frâiele puterii s-au instalat ticăloșii politici roșii ai neamului. Să sperăm, că va trezi, din somnul cel de moarte, pe încă „nedeșteptații români” lectura Înaltului Ordin de Zi Nr. 39, dat de M.S. Regele, în ziua de 20 August 1917, adică exact acum una sută de ani, ordin care cuprindea:

„Ostași de pe frontul Român!
Luptele crâncene ce s-au dat în timpul ultimelor săptămâni de către trupele Ruso-Române, puse sub comanda mea, au dat din nou la iveală, însușirile ostășești ale armatelor aliate pe frontul român.
După ce bravele mele regimente din Armata 2-a, cot la cot cu cu vitejii lor frați din Armata 4-a Rusă, au alungat pe vrăjmaș din pozițiile ținute atâta timp, Armata 1-a, împreună cu corpul 7 și 8 Ruse, au știut să ție în respect valurile inamice ce încercaseră a rupe frontul la Nord de Focșani.
Mărăști – Mărășești – Panciu și Oituz sunt niște denumiri cari constituie titluri de glorie, pentru trupele ce sau luptat și sângerat acolo.
Cu piepturile voastre, ați ridicat un zid mai tare decât granitul; voința voastră, vitejia Țărilor noastre aliate, au pus o stavilă potopului vrăjmășesc ce a vrut să se reverse asupra câmpiilor Moldovei, pentru a purta valurile sale și mai departe, până în sânul Rusiei.
Cu mândrie mă uit la voi și, vă aduc mulțumirile mele călduroase și recunoștința mea, ofițerilor și trupei, care v-ați purtat atât de bravi.
Onoare acelora cari și-au lăsat viața pentru apărarea Patriei lor.
Ne mai așteaptă noi lupte, nouă sforțări și nouă jertfe vi se impun, căci dușmanul tot își mai ține capul sus.
Nu uitați nicio clipă, că drumul spre biruință duce numai într-o singură direcție – înainte – numai învingând pe vrăjmaș , puteți realiza străduințele voastre.
Ați dovedit până acum că puterea voastră de rezistență este mai tare decât năvălirile vrăjmașului, iar vitejia voastră mai mare decât numărul lui.
Va veni momentul când voi veți fi năvălitori, când veți purta drapelele noastre înainte, pentru a alunga pe vrăjmașu de pe pământul care nu este al lui, căci cât timp mai are un picior pe pământul nostru, biruința nu este desăvârșită.
Vitejia ce ați arătat până aici, îmi dă dreptul să privesc cu încredere în viitor, căci luptăm pentru bunurile noastre cele mai sfinte și, cauza noastră e justă, de aceea și biruința trebuie să fie a voastră.
Acest ordin trebuie citit la toate Companiile, Escadroanele și Bateriile.
Dat la Cartierul nostru General la 12-25 August 1917.
Ferdinand”

Evenimentele care au urmat au generat, în mod inevitabil, căderea „invincibilei” armate germane și a conglomeratului de nații Austro-Ungar. Ungaria șovină și bolnavă de ideile cominternist-extremiste, în zbaterile ultimelor sale convulsiuni muribunde, încearcă refacerea și menținerea teritoriilor furate, apelând la ajutorul bolșevicilor ruși și a Internaționalei a 3-a. Acțiunea hotărâtă a Armatei române, desfășurată printr-o contraofensivă devastatoare, a distrus până la pulverizare ultimile forțe ale lui Bela Kuhn, eliberând Ungaria de instaurarea dominației acelei Internaționale comuniste și dezrobind, pentru vecie, poporul român de tribalismul poporului hunic. De bună seamă, că la victoria Armatei române a contribuit și starea în care se afla România, stat învingător în război, cu o armată rodată în luptă și instruită de Franța prietenă, mama gintei latine europene.

Așadar, Armata română, după ce trece trece Tisa, ocupă Budapesta, regimul lui Bela Kun, fiind înlăturat definitiv. Pe 4 august 1919, când intră în capitala Ungariei generalul Mărdărescu alături de grosul armatei, avea loc o defilare pe bulevardul Andrassy cu trupe alcătuite dintr-un detaşament format din Regimentul 4 vânători, un escadron din Regimentul 23 artilerie şi un divizion din Regimentul 6 roşiori. Pe Parlamentul de la Buda a fost coborât steagul roșu-alb-verde unguresc și s-a agățat deasupra lui opinca valahă, ridicându-se apoi steagul spre a fi văzut de către toți ungurii pacificatori. După acest ultim eveniment, Românii sfarmă jugul apăsător de secole al stăpânirilor străine, cu sacrificiul a sute de mii de ostași români, al căror sânge a curs de-a lungul tuturor frontierelor noastre naționale.

Aceste înălțătoare fapte de arme, dovedite de marii patrioți ai nației române, ca și imensele sacrificii ale poporului care a sprijinit eforturile de război ale armatei sale, să servească conducătorilor și generațiilor următoare, cărora le revine sfânta datorie de a apăra și păstra hotarele patriei străbune cu aceiași înțelepciune și aceași jertfă de la care, la rândul lor, sub greaua apăsare a blestemului acelora care și-au dat viața pentru Țară, nu le este îngăduit a se depărta[5].

Notă: Textul face parte din comunicarea expusă în cadrul Sesiunii de Comunicări și Dezbateri Științifice „2016 – 100 de ani de la Războiul de Intregire, 75 de ani de la Războiul de Reîntregire Naţională” – Maia, 2016 organizată sub egida Academiei Oamenilor de Știință din România, în zilele de 9-10 septembrie 2016, de Filiala Maia-Catargi a Asociației Cavalerilor de Clio și Asociația ART-EMIS.

General Bg. (r) Prof. univ. dr. Stan Petrescu

SURSA: http://art-emis.ro/istorie/4222-nu-ne-uitati.html

–––––––––––––––––-
[1] General R. Scărișoreanu, Fragmente din Războiul 1916-1918. Istorisiri documentate, Ediția a 2-a,Tiparul Cavaleriei, 1934, p.6-7.
[2] Poezia a fost publicată de către maior C.M Sandovici în „Destăinuireile unei generații – monografie istorică a promoției de ofițeri din toate armele activi și de rezervă 1917″. Editura Vremea, București, 1944, p.177.
[3] Ibidem, General R. Scărișoreanu, p.10
[4] Remus Macovei, Revista ART-EMIS din 10 ianuarie 2013. http://www.art-emis.ro/analize/1381-epurarile-politice-ale-generalilor-romani.html
[5] General R. Scărișoreanu p. 386.

Publicat în ARTICOLE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA, DOCUMENTE, FILOSOFIE ŞI PSIHOLOGIE, ISTORIA NOASTRĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE | Lasă un comentariu

BAZORELIEFUL LUI ANTONESCU LA CHIȘINĂU: PRO ȘI CONTRA

BAZORELIEFUL MAREȘALULUI ANTONESCU LA CHIȘINĂU: PRO ȘI CONTRA

La 29 mai 2017  în incinta Bibliotecii Centrale a BM “B.P.Hasdeu” a avut  loc şedinţa Clubului Istoricilor din RM (Anatol Petrencu, preşedintele grupului de iniţiativă) În cadrul evenimentului au  fost lansate câteva volume, una din care a fost culegerea de comunicări științifice ”Materialele Conferinţei ştiinţifice „Mareşalul Antonescu în istorie şi istoriografie” (31 mai 2016).  Evenimentul a fost dedicat a 135 de ani de la naşterea celebrului militar şi Conducător al statului român (Alexandru Moraru, autor proiect şi realizare).

Tot atunci, istoricul-arhivist și publicist Alexandru Moraru a prezentat celor de față două modele ale unui bazorelief cu chipul Marelui patriot, Conducătorul Statului, Mareșalul Ion Antonescu. Unul era confecțional din gips, iar altul din ceară, probabil fiind o matrice, pentru a fi turnat din bronz sau alt metal. Autorul ambelor lucrări este binecunoscutul pictor și artist plastic domnul Eugen Sterpu, care i-a încredințat domnului Al. Moraru prezentarea acestora în premieră absolută pentru public.

Dimensiunile acestor bazoreliefe aveau un format A3 cu o grosime de 15 mm. Domnul Moraru, după ce a prezentat aceste minunate lucrări, a venit cu propunerea de a aduna surse, pentru procurarea unuia din acestea sau comandarea unui exemplar din bronz cu chipul celebrului militar, ca în cele din urmă acesta să fie instalat în sala mare a Bibliotecii Centrale a BM ”B.P. Hasdeu” sau la intrare în respectiva instituție, deoarece anume aici la 31 mai 2016 a avut loc Prima Conferință științifică din tot spațiul românesc dedicată personalității bravului militar. Pe bună dreptate, această a devenit una istorică și deosebit de importantă. Iată ce a spus Al. Moraru:

O parte a celor prezenți au primit cu bucurie, accept sau aprobare, alții cu dubii și neîncredere, că acest lucru se poate realiza. Printre aceștea s-a numărat și cunoscutul publicist, fotograf și savant domnul Vasile Șoimaru, care a spus:

Adică,  ca să nu fie ridicat ”tămbălău” de către răuvoitorii noștri, trebuie să ne căutăm de ale noastre și să nu-i provocăm cu tot felul de personalități, pe care aceștea nu le acceptă?

Poate într-adevăr să alcătuim o listă a marilor  personalități și eroi naționali români, s-o prezentăm comunității evreiești, ca aceștea să ne hotărască odată și odată, se poate sau nu de numit eroi naționali pe Antonescu, Zelea Codreanu, Eminescu etc?

Cor. ”Secretele Istoriei”

Publicat în DOCUMENTE, ISTORIA NOASTRĂ, VIDEO, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE | Lasă un comentariu

COLECȚIA DE DOCUMENTE: MIȘCAREA ILEGALISTĂ COMUNISTĂ DIN BASARABIA (caracteristică)

Publicat în DOCUMENTE, FILOSOFIE ŞI PSIHOLOGIE, ISTORIA NOASTRĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE | Lasă un comentariu

INCENDIAR: Planul Kalergi – genocidul popoarelor europene

Migrația în masă este un fenomen ale cărui cauze sunt încă ascunse ingenios de sistem, iar propaganda „multiculturală” se străduiește în mod fals să se reprezente ca inevitabilă. Prin acest articol ne propunem să dovedim, o dată pentru totdeauna, că nu este un fenomen spontan. Ce ar dori să apară un rezultat inevitabil al istoriei, este de fapt un plan repetat și, zeci de ani, pregătit de pentru a distruge complet vechiul continent.

Pan Europa

Puțini oameni știu că unul dintre principalii arhitecți ai procesului de integrare europeană a fost cel care a planificat genocidul popoarelor europene. Un personaj întunecat a cărui imagine, cei puternici, o consideră a fi cea a părintelui fondator al Uniunii Europene. Numele lui este Richard Coudenhove Kalergi, un peronaj care se află în spatele cortinei, departe de lumina reflectoarelor și care a reușit să atragă în planurile sale cele mai importante unii șefi de stat, devenți susținători și promotori ai proiectului unificării europene[1]. În 1922 a fondat mișcarea „Pan-Europa” din Viena, care își propunea să aducă o Nouă Ordine Mondială, bazată pe o federație de națiuni condusă de Statele Unite ale Americii. Unificarea Europei ar fi constituit primul pas către un singur guvern mondial. Odată cu apariția fascismului în Europa, planul a suferit un regres, iar Uniunea Pan-europeană, forțată să se auto-dizolve, dar după Al Doilea Război Mondial, datorită unei activități frenetice aflate sub sprijinul lui Winston Churchill, al Lojei masonice B’nai B’rith și al ziareleror importante, precum „The New York Times”, reușește să influiențeze, prin planul său, guvernul american.

În cartea sa „Praktischer Idealismus”, Kalergi a declarat că locuitorii viitoarelor „State Unite ale Europei” nu vor fi popoarele originale ale vechiului continent, ci un fel de subumanitate bestială alcătuită din „miscegenation”. El afirmă răspicat că este necesar să se amestece popoarele Europei cu rasele asiatice și de culoare, pentru a crea o turmă multietnică fără calitate și discernământ, ușor de controlat de către elita conducătoare.

„Omul viitorului va fi de sânge amestecat. Eurasian-negroidă, viitoarea rasă, extrem de asemănătoare cu cea a vechilor egipteni, iar diversitatea popoarelorva fi înlocuită cu o varietate depersonalizată”[2].

Gerd Honsik descrie esența Planului Kalergi

Kalergi proclamă abolirea dreptului de autodeterminare și, ulterior, eliminarea națiunilor prin intermediulunor mișcări separatiste etnice sau a imigrației alogenă în masă. Pentru ca Europa să fie controlabilă de către elita globalistă, el impune transformarea popoarelor omogene într-o rasă mixtă de albi, negri si asiatici. Aceste corcituri, caracterizată prin cruzime, infidelitate și alte caracteristici care, în conformitate cu el, trebuie să fie create în mod conștient, acestea fiind esențiale pentru realizarea superiorității elitelor.
Prin eliminarea democrației, adică guvernarea poporului de către aceiași oameni va fi înlocuită cu amestecul rasial. Rasa albă trebuie să fie înlocuită cu una de metiși ușor de controlat. Prin renunțarea la principiul egalității tuturor în fața legii și evitând orice critică a minorităților cu legi extraordinare pentru a le proteja, va reuși ca masa să fie controlată și stăpânită.

Politicienii timpului său au dat ascultare ideilor lui Kalergi. Puterile occidentale s-au bazat pe propriul său interes, iar băncile, presa și serviciile secrete americane au finanțat proiectele lui Kalergi. Liderii politici europeni știu foarte bine că el este autorul acestei Europe promovată cu tot tam-tamul la Bruxelles și Maastricht. Kalergi, aproape necunoscut istoricilor, este considerat părintele Maastricht-ului și al multiculturalismului. Noutatea planului său nu este de a accepta genocidul ca un mijloc de obținerea puterii. Acesta pretinde crea subumanității, care, datorită caracteristicilor negative ca incapacitatea și instabilitatea, garantează toleranța și acceptarea acestei „rasă nobile”[3].

Kalergi în contemporaneitate

Deși nu se vorbește despre o „școală Kalergi”, ideile sale au rămas ca principii directoare ale Uniunii Europene de astăzi. Credința că popoarele Europei ar trebui să fie amestecate cu negri și asiatici pentru a distruge identitatea și a crea o singură rasă de metiși este baza tuturor politicilor comunitare care vizează integrarea și protecția minorităților. Acest lucru nu poate fi asociat principiilor umanitare, dar directivele emise de Bruxelles-ul acual determină realizarea celui mai mare genocid din istorie.

În onoarea lui, a fost înființat Premiul European „Coudenhove-Kalergi”, care, la fiecare doi ani, recompensează europenii care au excelat în urmărirea planului său penal. La 16 noiembrie 2012 a fost decorat președintele Consiliului European Herman Van Rompuy, cu Premiul European „Coudenhove-Kalergi” 2012 în cadrul unei conferințe speciale care a avut loc la Viena, pentru a sărbători cei nouăzeci de ani de mișcare pan-europeană. La nivelul umerilor, apare simbolul „pan-european” al Uniunii: o cruce roșie, care are la vedere soarele de aur, simbolul semnul rosicrucienilor. Incitarea la genocid este, de asemenea, în baza invitațiilor constante ale O.N.U., adică aceea de a primi milioane de migranți pentru a compensa rata scăzută a natalității europeane. Potrivit unui raport publicat la începutul noului mileniu, în ianuarie 2000, în raportul „Populație Divizia” (Divizia Populație) a Organizației Națiunilor Unite din New York, intitulat „Înlocuirea prin Migrație: o soluție pentru scăderea și îmbătrânirea populațiilor”, Europa ar trebui, până în 2025 să primească cca 159 de milioane de migranți. Cineva se întreabă cum ar fi posibil să se facă astfel de estimări precise în cazul în care migrația nu a fost un plan bine cercetat.

Este sigur că la rata scăzută a natalității, în sine, ar putea fi ușor adaptate măsurile adecvate de sprijin pentru familii. De asemenea, este clar că nu este aportul unei gene diferite care protejează fondul genetic european, dar că, în acest sens, i se accelerează dispariția. Unicul scop al acestor măsuri este, prin urmare, să denatureze complet caracteristicile unui popor, să-l transforme într-o colectivitate de indivizi, în care nu mai există coeziunea etnică, culturală și istorică. Pe scurt, teza Planului Kalergi, a fost și este, în continuare, fundamentul politicilor oficiale adoptate de genocidul guvernelor popoarelor europene prin migrația în masă.

G. Brock Chisholm, fostul director al Organizației Mondiale a Sănătății (O.M.S.), demonstrează că a învățat bine lecția Kalergi, atunci când afirmă: „Ceea ce, în toate locurile oamenii trebuie să faci este de a practica de control al nașterii și (căsătoriile mixte între diferite rase), iar acest lucru, în vederea creării unei singure curse într-o lume dependentă de autoritate centrală”[4].

Concluzii

Dacă ne uităm în jurul planului Kalergi, acesta pare să fi realizat pe deplin. Ne confruntăm cu o adevărată teramondializare a Europei. Axioma purtătoare a „Noii Civilizații”, susținută de către misionarii „multiculturalismului”, se alătură combinării etnice forțate. Europenii sunt naufragiați în acest „miscegenation”, victime ale invaziei hoardelelor afro-asiatice de migranți. Flagelul căsătoriilor mixte produce anual mii de noi indivizi de rasă mixtă: „copii Kalergi”. Sub presiunea dubla a dezinformarii și imbecilizării umanității operate prin mass-media aservită, europenii sunt invitați să-și nege originile și identitatea etnică. Susținătorii globalizării se străduiesc să ne convingă să renunțăm la identitatea noastră, ca fiind un act umanitar și că „rasismul” este o eroare… Este, mai necesar ca oricând, în aceste vremuri, să reacționăm potrivit la sistemul de minciuni care ni se servesc, pentru a reaprinde spiritul de renaștere a europenilor. Acesta trebuie să fie pus sub ochii tuturor faptul că integrarea este echivalent cu genocidul. Nu avem de ales, alternativa este sinuciderea etnică[5].
________________________

[1] Printre adepții săi, pentruprima oră ne întâlnim cu politicienii Masaryk și Benes, cehi, precum și Max Warburg, bancher, care a pus la dispoziția primele 60.000 de mărci. Cancelarul austriac Mons Ignaz Seipel și următorul președinte austriac Karl Renner a preluat mai târziu conducerea mișcarii „Paneuropa”. Kalergi însuși a indicat politicieniilor francezi de rang înalt să aprobe mișcarea de suprimare a Germaniei. Deci, premierul francez Edouard Herriot și guvernul său, ca și liderii britanici din toate domeniile politice și, printre ei, redactorul-șef al „Times, Noel Baker”, au căzut victime lea mașinațiilor acestui conspirator. În cele din urm,ă el a reușit să atragă atenția lui Winston Churchill. În același an, va deveni victimă a genocidului ceh, președintele de onoare al germanilor sudeți, Edvard Benes. El a renegat planul Kalergi, dar, de asemenea, negocierea cu Mussolini pentru a restrânge dreptul de autodeterminare a austriecilor și pentru a încuraja și mai mult invingătorii, dar nu a reușit. În lista interminabilă de politicieni de rang înalt ai secolului al XX-lea, este de menționat în special Konrad Adenauer, fostul ministru spaniol al Justiției, Rios, și John Foster Dulles (E.E.U.U.). Fără a se respecta fundamentele democrației și cu ajutorul „New York Times” și „New York Herald Tribune”, Kalergi a prezentat Congresului, planul său. Disprețul manifestat față de guvernul popular manifestat într-o propoziție 1966, în care își amintește activitățile sale de după război: « Următorii cinci ani ai mișcării pan-europene a fost în principal dedicat în acest scop: cu mobilizarea parlamentelor să vigoare guvernele pentru a construi » Paneuropa. Ajutat de Robert Schuman, ministrul francez de externe, Kalergi poate lipsi poporul german, gestionarii producției sale de oțel, fier și cărbune, inclisuv suveranitatea supranațională care este anti-democratică. Apar alte nume: De Gasperi, trădătorul-determinarii Tirolului de Sud, și Spaak, liderul socialist belgian. El pretinde să vrea să se stabilească pacea între poporul german și francez, prin moștenitorii Clemenceau, cei care au conceput planul de genocid de la Versailles. În douăzeci de ani, el alege steagul albastru pentru Uniunea Europeană. Rolul lui Kalergi în crearea unei Europe multiculturale și în limitarea puterii executive a parlamentelor și guvernelor, este clar astăzi, și este pus în evidență de „Coudenhove Kalergi”. Cancelarului Helmut Kohl a mulțumit pentru plan, precum și laudele și adulările cu caracter puternic francmasonic al prim-ministrului Luxemburgului, Junker. În 1928 s-au alăturat politicieni faimoși și masonii francezi: Leon Blum (mai târziu prim-ministru), Aristide Briand, M. E. Herriot, Loucheur. Printre membrii săi se va întâlni oameni foarte diferite, cum ar fi scriitorul Thomas Mann și Kaiser, Otto von Habsburg. Printre promotorii săi, în afară de deja menționatul Benes, Masarik și banca Warburg, de asemenea, s-a întâlnit cu masonul Churchill, C.I.A., Loja Masonică B’nai B’rith, „New York Times” și toată presa americană. Kalergi a fost primul care a primit Premiul „Charlemagne” din Aachen, iar atunci când l-a primit Adenauer, Kalergi a fost prezent. În 1966, el ține legătura cu colaboratorii săi cei mai importanți. Toți cei care au fost „onorați” cu acest premiu fac parte din cercul Kalergi sau s-au străduit să reprezinte interesele S.U.A. în Germania. Kalergi, în anul 1948 poate fi convertit în „Interlaken Congresul deputaților europeni”, un instrument pentru a forța guvernele să se preocupe de „problema europeană”, adică, să realizeze planul său. Acestea u stat la baza Consiliului European și a delegației germane sub spijinul lui Konrad Adenauer și al C.I.A. (Gerd Honsik, „Planul Kalergi”)
[2] Kalergi, praktischer Idealismus
[3] Honsik, op.cit.
[4] „US Magazine”, 08/12/1955
[5] Sursa: https://spidercatweb.blog/2016/07/19/the-plan-kalergi-the-genocide-of-the-european-peoples/

Riccardo Percivaldi, Italia

SURSA: http://www.art-emis.ro/analize/4177-planul-kalergi-genocidul-popoarelor-europene.html

Publicat în ARTICOLE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA, DOCUMENTE, FILOSOFIE ŞI PSIHOLOGIE, ISTORIA NOASTRĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu

135 DE ANI DE LA NAŞTEREA MAREŞALULUI ANTONESCU: LANSARE DE CARTE

La 29 mai 2017 la ora 14.00 în incinta Bibliotecii Centrale a BM „B.P.Hasdeu” va avea loc lansarea volumului „Materialele Conferinţei Ştiinţifice „Mareşalul Antonescu în istorie şi istoriografie”- culegere de comunicări de la Conferinţa din 31 mai 2016, care a avut loc tot în acest local.

În cadrul Clubului Istoricilor din Republica Moldova va prezentată o culegere de materiale. La acest eveniment vor participa toţi doritorii, inclusiv autorii comunicărilor ştiinţifice de la respectiva Conferinţă, istoric, jurişti, filologi, politologi, studenţi, elevi etc.

Invitaşi speciali ai evenimentului sunt: profesor universitar dr. Ion Coja, dr. Vasile Şoimaru, enciclopedistul Iurie Colesnic, domnii Alexei Paluţă, Efim Efros, Alexei Creţu.

Sunt invitate toate mijloacele de informare, care pot trata obiectiv acest eveniment. Participanţii la eveniment vor primi gratis un volum de carte.

Alexandru MORARU, autorul, organizatorul conferinţei şi al volumului nominalizat

Publicat în DOCUMENTE, FILOSOFIE ŞI PSIHOLOGIE, FOTOGRAFII, ISTORIA NOASTRĂ, VIDEO, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu

BRÂNDUȘA COLESNIC CU O CARTE DE SINTEZĂ

 Noutăți editoriale

              O CARTE SINTEZĂ DE BRÂNDUȘA COLESNIC

Cred că nu este corect atunci, când o carte bună, o carte sinteză, o carte, care are toate șansele de a deveni de referință să treacă neobservată de publicul larg, de specialiști, de o lansare solidă….Așa s-a întâmplat cu cartea semnată de Brândușa Colesnic ”Revoluțiile colorate” între mit și realitate” apărută la editura ”Epigraf”în anul 2016 la Chișinău.

Deși sunt multe cărți neânsemnate și chiar slabe de punct de vedere informațional, artistic sau științifice, dar autorii lor cu un mare tupeu își fac lansări de carte de parcă déjà premiul naținal cel puțin este asigurat. Dar în fond, n-ai ce citi și în scurt timp conștientizezi că a fost stricată hârtia pentru o ”operă” de nimic.Probabil că din acest motiv și se spune:”obraznicul, manâncă praznicul!”

Sigur că nu este vorba de Brândușa Colesnic, care asemeni tatălui său, cunoscutul cărturar și enciclopedist Iurie Colesnic a muncit cu toată seriozitatea la acest volum impunăror de peste 300 de pagini și vă asigur că tânăra autoare,  deși timidă și modestă, dar foarte bine instruită, cu cunoștințe vaste la subiectul propus, a scris o carte important și necesară, care are toate șansele să devină de referință.

Volumul este bine structurat în trei capitol mari: 1. Istoricul și mecanismul de desfășurare a ”revoluțiilor colorate”; 2. Situația mondială în contextual luptei dintre marile puteri; 3. ”Revoluțiile colorate” între scop și rezultat”.

Cartea este excelent îngrijită poligrafic și are o prefață semnată de un specialist notoriu la subiectul cărții, Teodor Botnaru, ambasador Extraordinar și Plenipotențial, general de divizie în rezervă. Volumul este excelent documentat cu mai bine de 300 surse din multe țări ale lumii, dar și prefața nominalizată îi dă o încărcătură informațională și o credibilitate sută la sută, fapt care va face, ca această carte să fie căutată în librării de toți cei cointeresați de acest subiect foarte actual, chiar arzător dacă vreți.

Cunoscând în mare parte opera tatălui său, puteam să intuiesc, că autoarea va prelua stilul de a scrie de la scriitorul și publicistul  Iurie Colesnic. Dar după ce am studiat lucrarea propriu zisă a Brândușei Colesnic, m-am convins că nu este așa, că are stilui său aparte, că nu repetă pe nimeni, dar cu toate acestea nu cedează cu nici un centimetru textului părintelui său.

Cartea este foarte interesantă și unicală în felul său, fiindcă încercări de a face lumină la acest subiect au mai fost, dar nimeni n-a izbutit să facă o analiză atât de amănunțită, desfășurată pe un arial geografic atat de amplu. Este o sinteză serioasă a timpurilor pe care le trăim, este o carte reușită, de success și sunt sigur că încă mult timp va fi căutată prin biblioteci și librării, deși n-a avut o lansare pompoasă, de care se bucură multe cărți net inferioare celei despre care vorbim.

Cred că în vasta și impunătoarea bibliotecă personală a enciclopedistului Iurie Colesnic, această carte este cea mai scumpă, deoarece conține o dedicație și un autograf, cu care ar putea să se mândească orice tată:

Tată, mulțumesc că m-ai încurajat întotdeauna să gândesc diferit și să am curajul să spun ce cred. Iată rezultatul…lectură plăcută J Brăndușa C. 26.12.2016

Adevărat vă spun, această copilă are un viitor minunat, iar neamul Colesnic, după cum observați devine un brend național…si slavă Domnului!

Felicităm fiica și tata  pentru acest succes incontestabil și multă inspirație pe viitor!

Alexandru Moraru, istoric- arhivist și publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Publicat în DOCUMENTE, FILOSOFIE ŞI PSIHOLOGIE, ISTORIA NOASTRĂ, VIAŢA E FRUMOASĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu