SIMPOZION DE COMEMORARE: „ŞTEFAN, ŞTEFAN, DOMN CEL MARE…” (2 iulie 2018)

Reclame
Publicat în ISTORIA NOASTRĂ, VIDEO, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu

„Legea lui Vexler” ne va interzice să fim români

Dragi Români!
Constatăm escaladarea tendințelor antidemocratice ale unor parlamentari din mai multe partide de a restrânge libertatea cuvântului prin legi cu caracter iudeo-bolșevic, astfel încât s-a ajuns, acum, la un punct culminant. În lipsa unei reacții ferme din partea poporului român, drumul spre care nația noastră este dirijată, fără voia ei, de către unii dintre actualii conducători aflați în Legislativ, Executiv și în cadrul Puterii Judecătorești reprezintă o fundătură istorică, dacă nu chiar o cale menită să ducă la dispariția poporului român.

Progresul adevărat se obține prin confruntările de idei, care trebuie să se desfășoare la lumina zilei, prin respectarea articolelor nr. 29 și 30 din Constituție privind libertatea de exprimare, libertatea cuvântului! Când ești pasibil de pușcărie pentru o opinie, nu mai putem vorbi despre democrație, ci despre terorism, și ne amintim de epoca imediat postbelică, în care temnițele patriei gemeau de membrii elitei intelectuale, militare, clericale. Și, să reținem, în aceste pușcării nu era nici un jiddan! Nu mai vrem să ne exprimăm gândurile în șoaptă, de frica represiunii, nu mai vrem teroare ideologică, polițienească și judecătorească, ne-am săturat de servilism și de antiromânism! Semnalăm faptul că ne aflăm în fața unei democrații măsluite, secate de libertățile fundamentale și cerem instituirea unei adevărate stări de drept, a unei adevărate libertăți pentru poporul român – căci de starea de drept-curmeziș ne-am săturat!

Prin petiția formulată și lansată, românii din țară și din diaspora se solidarizează împotriva proiectului de lege al deputatului Silviu Vexler, depus la Parlament cu nr. B135 în 29 martie 2018 „pentru prevenirea și combaterea antisemitismului”, care este o crimă contra poporului român. Menționăm că proiectul putea fi accesat pe site-ul Senatului României[1], menționat de multe publicații care au dezavuat energic acest demers antiromânesc al lui S. Vexler, dar, între timp, s-a schimbat și clasificarea textului: din proiectul de lege ferenda nr. B135/29.03.2018 a devenit propunerea L300/23.04.2018, avizată cu nr. 320/23.04.2018, calificată ca „lege organică”[2]!

Deci, Comisiilor parlamentare de resort le-au trebuit doar 27 (douăzecișișapte) zile ca să avizeze proiectul și să-l ridice la rangul de lege organică! Prin această manevră tehnică parlamentară, s-a dat undă verde aprobării și promulgării: să nu se mai pună în dezbatere publică L300/23.04.2018 și să se tergiverseze discret lucrurile, timp de 45 de zile, pentru a se aplica „aprobarea tacită”, conform articolului nr. 75 din Constituția revizuită samavolnic în noiembrie 2003, așa cum s-a procedat și s-a creat precedentul în cazul O.U.G. nr. 31/2002! Parlamentului de atunci i-au trebuit 4 (patru) ani ca să promulge legea 107/2006, dar, între timp, O.U.G. 31/2007 fusese aplicată, deși era ilegală, ilegitimă, imorală, antiromânească și esențialmente anticonstituțională! Cu actualul Parlament dominat de P.S.D.-ALDE, plus grupul minorităților – care votează totdeauna cu Puterea, ca să își păstreze scaunele de deputați -, nu este exclus să ne trezim cu această calamitate, L300/2018, votată și promulgată! Cerem parlamentarilor, care ar trebui să reprezinte voința poporului și care sunt plătiți din buzunarele tuturor românilor, să respingă acest proiect de lege, antidemocratic și eminamente antiromânesc! În cazul în care aceștia nu sunt receptivi la năzuințele celor care i-au ales, cerem Președintelui Klaus Werner Iohannis să refuze promulgarea legii!

Cereți să se semneze petiția pe care o veţi găsi mai jos, dar şi la adresa unde a fost publicată iniţial[3] și declanșați o vastă și viguroasă campanie națională pentru respingerea legii „organice” incriminate!Cereți Parlamentului și guvernului să îl declare pe deputatul Silviu Vexler persona non grata, iar pe parlamentarii semnatari ai proiectului său să fie acuzaţi şi judecaţi pentru trădare de țară! Imunitatea parlamentară nu constituie o pavăză pentru trădarea de țară! (Colonel rtg. Vasile I. Zărnescu)

Fără legi antiromânești în România! Petitie contra proiectului de lege antiromânească nr. B135/29.03.2018 propus de Silviu Vexler

Constatăm escaladarea tendințelor antidemocratice ale unor parlamentari din mai multe partide de a restrânge libertatea cuvântului prin legi cu caracter iudeo-bolșevic, astfel încât s-a ajuns, acum, la un punct culminant. În lipsa unei reacții ferme din partea poporului român, drumul spre care nația noastră este dirijată, fără voia ei, de către unii dintre actualii conducători aflați în Legislativ, Executiv și în cadrul Puterii Judecătorești reprezintă o fundătură istorică, dacă nu chiar o cale menită să ducă la dispariția poporului român. Progresul adevărat se obține prin confruntările de idei, care trebuie să se desfășoare la lumina zilei, prin respectarea articolelor nr. 29 și 30 din Constituție privind libertatea de exprimare, libertatea cuvântului! Când ești pasibil de pușcărie pentru o opinie, nu mai putem vorbi despre democrație, ci despre terorism, și ne amintim de epoca imediat postbelică, în care temnițele patriei gemeau de membrii elitei intelectuale, militare, clericale. Și, să reținem, în aceste pușcării nu era nici un jidan!

Nu mai vrem să ne exprimăm gândurile în șoaptă, de frica represiunii, nu mai vrem teroare ideologică, polițienească și judecătorească, ne-am săturat de servilism și de antiromânism! Semnalăm faptul că ne aflăm în fața unei democrații măsluite, secate de libertățile fundamentale și cerem instituirea unei adevărate stări de drept, a unei adevărate libertăți pentru poporul român – căci de starea de drept-curmeziș ne-am săturat! Prin această petiție, românii din țară și din afara graniţelor oficiale ale României se solidarizează împotriva proiectului legislativ al deputatului Silviu Vexler, depus la Parlament cu nr. B135 în 29 martie 2018 „pentru prevenirea și combaterea antisemitismului”, prin care este agresat poporul român. Menționăm că proiectul putea fi accesat pe acest link[4] al Senatului României, indicat de multe publicații care au dezavuat energic acest demers antiromânesc al lui S. Vexler, dar, între timp, s-a schimbat clasificarea textului: din proiectul de lege ferenda nr. B135/29.03.2018 a devenit L300/23.04.2018, propunere avizată cu nr. 320/23.04.2018, calificată ca „lege organică” și postată pe acest link[5]!

Cerem parlamentarilor, care ar trebui să reprezinte voința poporului și care sunt plătiți din buzunarele tuturor românilor, să fie receptivi la năzuințele celor care i-au ales şi să respingă acest proiect de lege, antidemocratic și eminamente antiromânesc!
Cerem Președintelui României să refuze promulgarea legii!

În susținerea celor de mai sus, prezentăm următoarea explicaţie, care face parte integrantă din textul petiției pentru respingerea Legii lui Vaxler. Prezentăm textul proiectului de lege propus de minoritarul Silviu Vexler, cu greșelile sale gramaticale și de exprimare, improprii limbii române, dar proprii acestor alogeni care nu respectă limba română și, deci, nu respectă nici poporul român:

„LEGE privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului[6]

Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1. – Prezenta lege are ca scop stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului.
Art. 2. – În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles:
a) prin antisemitism se înțelege atât percepția referitoare la evrei exprimată ca ură împotriva acestora(,) cât și manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva evreilor, îndreptate împotriva evreilor sau ne-evreilor ori a proprietăților acestora, împotriva instituțiilor(,) comunităților evreiești sau lăcașurilor lor de cult;
b) prin organizație cu caracter antisemit se înțelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care își desfășoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepțiilor sau doctrinelor antisemite. În această categorie pot fi incluse organizațiile cu sau fără personalitate juridică, partidele și mișcările politice, asociațiile și fundațiile, societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte persoane juridice care intră sub incidența prezentei.
c) prin simboluri antisemite se înțelege (corect: se înțeleg): drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum și orice alte asemenea însemne, care transmit idei, concepții sau doctrine care promovează antisemitismul;
d) prin materiale antisemite se înțelege (corect: se înțeleg): imagini, mesaje text, conținut audio-video, precum și orice alte asemenea reprezentări, care transmit idei, concepții sau doctrine care promovează antisemitismul
Art. 3. – Fapta persoanei de a promova, în public, în orice mod, idei, concepții sau doctrine antisemite se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi.
Art. 4. – Distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, prin orice mijloace, de materiale antisemite constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.
Art. 5. – (1) Confecționarea, vânzarea, răspândirea, precum și deținerea în vederea răspândirii de simboluri antisemite se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi. (2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și utilizarea în public a simbolurilor antisemite. (3) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută la alin. (1) sau (2), dacă este săvârșită în interesul artei sau științei, cercetării ori educației sau în scopul dezbaterii unor aspecte de interes public.
Art. 6. – (1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.
(3) Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute la alin. (1), dacă denunță autorităților existența organizației, înainte ca aceasta să fi fost descoperită și să se fi început săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile care intră în scopul grupului.
(4) Dacă persoana care a săvârșit una dintre faptele prevăzute la alin. (1) și (2) înlesnește, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracțional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate”.

Dezvăluirea pretextelor aduse în susținerea proiectului

Acest proiect de lege este însoțit de o Expunere de motive, cu două anexe[7]. În lunga listă se introduce și acest „motiv”, ca exemplificare a unora dintre formele inadmisibile de manifestare a pretinsului antisemitism, „motivul” cel mai important, dar strecurat discret într-o paranteză, ca un șarpe ce se furișează sub o buturugă: „Utilizarea de simboluri sau imagini asociate cu antisemitismul clasic pentru a caracteriza statul Israel sau cetățenii acestuia (de exemplu, acuzații că evreii l-ar fi ucis pe Isus sau acuzarea acestora de comiterea de ucideri rituale)”. Fraza se repetă și în Anexa 1, cu scopul de a se fixa mai bine interdicția de a nu-i mai acuza de deicid pe iudei/jidani (jidani – cuvânt provenit din germanicul Die Juden, la rândul său provenit din latinescul Judaeus/i).

Aceasta este o formă perfidă, disimulată, specifică iudaismului, de negare a Creștinismului în totalitatea sa. Într-adevăr, Creștinismul a apărut după Învierea din morți a lui Iisus și se întemeiază pe trei repere religioase fundamentale: Nașterea, Crucificarea și Înălțarea la Cer lui Iisus Hristos. Or, este fapt istoric menționat documentar că Iisus Hristos a fost omorât de iudei. Cum se știe, în timpul pertractărilor din cadrul procesului intentat Mântuitorului, trei membri importanți ai Sinedriului, Nicodim, Iosif din Arimateea și Gamaliel, au fost dispuși la discuții cu Hristos – față de a cărui Învățătură nutreau comprehensiune, fiind „ucenici în taină ai lui Iisus” -, dar nu au avut câștig de cauză, întrucît toți ceilalți membri ai Sinedriului erau pentru uciderea lui Hristos, deoarece îl percepeau – în mod interesat – ca pe dușmanul lor atât personal, cât și sub aspect cultic. Iisus venise pentru „Îndreptarea Legii”, Lege pervertită de către rabinii „farisei și învățători fățarnici”. Este notorie scena în care Hristos „a alungat pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în templu şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani” – în limbaj actual, a interzis afacerile speculanților comerciali și financiari, reproșându-le că transformaseră Casa Domnului într-o „peșteră de tâlhari” (Matei, 21, 12-13; Marcu, 11, 15-17; Ioan, 2, 14-16)!
Din străvechea Antichitate până în zilele noastre, enoriașii iudei au fost și sunt la heremul rabinilor: adică ei sunt conduși în mod absolutist, terorist, căci rabinul are drept de viață și de moarte asupra lor. Heremul reprezintă blestemul suprem adresat enoriașilor „eretici”, care obiectează, critică ceva: adică ei sunt excomunicați, „nu mai există” pentru respectiva comunitate, fiind la bunul plac – la cheremul – oricărui fanatic și, in extremis, putând fi omorâți, ca act punitiv „legitim”, de oricare dintre iudei. Așa era pe vremea lui Iisus Hristos, așa este și acum.

Sinedriul a întărâtat masele contra Mântuitorului, iar Sinedriul și poporul iudeu i-au cerut lui Ponțiu Pilat să-l ucidă pe Iisus Hristos în modul cel mai dezonorant: prin crucificare – așa cum erau uciși tâlharii și ucigașii. Cum se știe, Pilat din Pont „s-a spălat pe mâini”, simbolic, recurgând la o stratagemă – i-a cerut poporului iudeu să aleagă pe cine să răstignească: pe Iisus sau pe ucigașul Baraba?! „Și aveau atunci un vinovat vestit, care se numea Baraba. Deci adunați fiind ei, Pilat le-a zis: Pe cine voiți să vi-l eliberez: pe Baraba sau pe Iisus, Care se zice Hristos? Căci știa că din invidie L-au dat în mâna lui. […] Însă arhiereii și bătrânii au ațâțat mulțimile să-l ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-L piardă. […] Și Pilat le-a zis: Dar ce voi face cu Iisus, Care se cheamă Hristos? Toți au răspuns: Să fie răstignit! Și a zis iarăși Pilat: Dar ce rău v-a făcut? Ei, însă, mai tare strigau și ziceau: Să fie răstignit! Și văzând Pilat că nimic nu folosește, ci mai mare tulburare se face, luând apă, și-a spălat mâinile înaintea mulțimii, zicând: Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi veți vedea. Iar tot poporul a răspuns și a zis: Sângele lui asupra noastră și asupra copiilor noștri! „. (Matei, 27, 16-25; Marcu, 15, 7-15; Luca, 23, 13-23; Ioan, 18, 38-40).

Fiind ațâțați de Sinedriu, iudeii au „votat” pentru uciderea lui Hristos! Ulterior, Apostolii Petru și Ioan i-au acuzat expres și repetat de deicid atât pe membrii Sinedriului, cât și, în genere, pe iudei: „Voi v-ați lepădat de Cel Sfânt și Drept și ați cerut să vi se dăruiască un bărbat ucigaș” (Faptele Apostolilor, 3, 14; 4, 10; 5, 30; 13, 28). La fel, Evangheliile consemnează deicidul. Așadar, afirmația lui Silviu Vexler cum că „nu evreii l-ar fi ucis pe Isus” (sic), făcută la modul condițional-optativ, este absolut falsă, fiind doar un petardism ideologic, întrucât iudeii chiar L-au ucis pe Iisus și sunt vinovați, deci, de deicid – fapt consemnat în tot Noul Testament – în Evanghelii, în special, dar și în celelalte texte canonice și comentat în scrierile Sfinților Părinți, în exegezele teologilor creștini!

Anularea Creștinismului

Acuzația de deicid adusă iudeilor este absolut întemeiată și reprezintă esența Creștinismului. Iudeii (jidanii) l-au ucis pe Hristos, care s-a jertfit pe Sine pentru a ispăși de păcate „toate neamurile” – deci pentru a-i salva în primul rând pe iudei, căci ei încălcaseră Legea lui Moise (Ioan, 3, 1-21): „El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, dar nu numai ale noastre, ci și pentru ale lumii întregi” (Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, 2, 2)! Interdicția de a-i acuza pe iudei (jidani) de deicid, impusă de U.E. (recte Vexler) pe motiv că ar fi o dovadă de antisemitism, echivalează cu impunerea lepădării de Mântuitorul nostru, de Creștinism. Acest proiect de lege și, îndeosebi, această motivare introdusă șerpește de Silviu Vexler înseamnă interzicerea libertății noastre de credință ortodoxă și urmărește să ne desființeze ca Neam Ortodox și, în final, ca Neam, ceea ce contravine directivelor formale europene; chiar dacă, în ultima vreme, U.E. a fost acuzată că urmărește, prin directivele sale, decreștinarea[8] Europei! Să mai reținem, în interiorul acestui paradox, că, în arealul Creștinătății, congresmenii, parlamentarii, miniștrii, înalții funcționari guvernamentali depun jurământul de credință față de stat cu mâna pe Biblie! Prin acest gest, ei „ratifică” textul biblic integral și recunosc, aprobă implicit deicidul! Iudeii (jidanii) sunt acuzați permanent de deicid de fiecare dată când un creștin ține Biblia în mână, rostește Tatăl Nostru, rostește o rugăciune, un verset din Noul Testament, de fiecare dată când îl invocă pe Mântuitor sau spune „Doamne ajută! „.

Directivele europene impun sionismul

Pe de altă parte, însă, în impunerea proiectului său, Vexler & Co. se prevalează de o mulțime de directive europene, citate pe larg în Expunerea de motive, care dau prioritate pretențiilor sioniste, deși Israelul nu se află în Europa! Dar „nenorocirea noastră” – că să folosim lamentația unui celebru politolog – este că organismele europene în care ne-am înfundat au ajuns la cheremul așa-numitelor G.O.P.E. Prin manevre oculte, aceste G.O.P.E. au impus statelor membre ale U.E. ca opinia antisemită să fie catalogată crimă! În U.E. legea o fac aceste G.O.P.E. – Grandes orientations des politiques économiques[9]. Marile directive de politici economice – G.O.P.E. – sunt emise de comisarii ne-aleși din U.E. și reprezintă cel mai bine păstrat secret al acestei structuri birocratice dictatoriale. Uniunea Europeană este un penitenciar politic dirijat, iar partidele, toate!, sunt doar de paradă și întrețin comedia „democrației”!

Proiectul lui Silviu Vexler este absolut neîntemeiat, căci, în proporție de 95 la sută, așa-zișii iudei (jidani) din întreaga lume nu sunt semiți, ci sunt descendenții (k)hazarilor – care nu au nici o legătură cu pretinșii iudei biblici, cu Palestina, cu Pământul Sfânt, deoarece (k)hazarii sunt un neam turco-mongol și, deci, sub aspect genetic, nu sunt „semiți”. Dimpotrivă, (k)hazarii sunt antisemiți, fiindcă turcii, frații mai mari ai (k)hazarilor, i-au cam căsăpit pe iudeii și pe arabii – adică pe semiții – din Palestina! (K)hazarii au devenit „iudei” doar prin adoptarea forțată a talmudismului, în anul 740, la ordinul regelui lor Bulan – deci s-au „iudaizat” (jidănit) prin ucaz, nu din convingere, de aceea sunt denumiți „iudei așkenazi” (iudeii falși) – spre a fi deosebiți de „iudeii sefarzi” (iudeii adevărați).

De ce crește antisemitismul în statele U.E.?!

Totodată, în alte fraze ale Anexei 2 la Expunerea de motive Silviu Vexler marșează pe enunțurile copiate mot-à-mot din Propunerea de rezoluție din 29 mai 2017, depusă în urma declarațiilor Consiliului Comisiei Europene privind lupta contra antisemitismului[10] (2017/2692/RSP), ca în frazele următoare:
„A. considérant que le nombre d’actes antisémites commis dans les États membres de l’Union a fortement augmenté ces dernières années, comme l’ont relevé, entre autres, l’Organisation pour la sécurité et la coopération en Europe (OSCE) et l’Agence des droits fondamentaux de l’Union européenne (Fra);
B. considérant qu’il a été montré que des mesures de sécurité ciblées, une fois mises en place, contribuent à prévenir les agressions à caractère antisémite et à en réduire le nombre;
C. considérant que la lutte contre l’antisémitisme est une responsabilité de la société dans son ensemble” […];
Iată și traducerea utilizată de Vexler în Expunere, umflată pe alocuri:
„A. întrucât numărul incidentelor antisemite în statele membre ale U.E. a crescut în mod semnificativ în ultimii ani, după cum relatează, printre altele, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (O.S.C.E.) și Agenția pentru Drepturi Fundamentale a U.E. (F.R.A.) ;
B. întrucât s-a relatat că măsurile de securitate avute în vedere, odată aplicate, au contribuit la prevenirea și reducerea numărului de atacuri antisemite violente;
C. întrucât combaterea antisemitismului este o responsabilitate a întregii societăți, […]”.
Pretenția de la subpunctul „C” este literalmente absurdă, dar relevă deplina obsecviozitate a Consiliului Europei față de organizațiile sioniste: „combaterea antisemitismului este o obligație (aceasta este traducerea corectă, și nu, à la Coana Chirița, „este o responsabilitate”) a întregii societăți”! De ce ar fi?! Societatea românească are obligația să combată antiromânismul, nu antisemitismul, mai ales că jidanii așkenazi din România nu sunt semiți, cum pretind ei, iudeii (jidanii). De fapt, în subtextul acestei pretenții se ascunde dogma „poporului ales”, pe care, vezi, Doamne!, toată Omenirea are obligația să-l protejeze! Menționăm că la protejarea „poporului ales” s-a obligat și europarlamentara Viorica Dăncilă, act prin care și-a obținut, ulterior, postul de premier al României[11]!

Descendența așkenazilor din khazari

Dacă, prin absurd, am admite că ar fi existat un „popor ales”, atunci iudeii (jidanii) actuali nu constituie „poporul ales”, deoarece, în cvasitotalitatea lor, așkenazii sunt descendenții (k)hazarilor! Deci, proiectul lui Vexler este în totală contradicție științifică cu istoria, este o falsificare grosieră a realității! De fapt, întreaga propagandă cu holocaustul și antisemitismul este falsă! Totuși, trebuie reținut un aspect favorabil nouă, românilor și, în general, goyim-ilor, care trebuie fructificat permanent: între sefarzi și așkenazi există un război subteran, dar virulent; au sinagogi separate și se urăsc într-atât încât nu se suportă între ei nici sub pământ: au și cimitire separate!

Descendența cvasitotalității jidanilor din (k)hazari este demonstrată absolut științific, inițial de înșiși savanții jidani așkenazi: prof. univ. dr. Abraham Poliak a scris cartea Khazaria[12], publicată, în 1943, la Tel Aviv; Arthur Koestler a dezvăluit această descendență în cartea Al treisprezecilea Trib[13]; Bernard Lazare tratează L’antisémitisme: son histoire et ses causes[14]; Shlomo Sand susține chiar că atât poporul jidov, cât și statul Israel constituie o „invenție[15], o născocire – practic, o fraudă. Pentru cărțile sale Industria holocaustului și Tupeu, lui Norman Finkelstein[16] i s-a interzis pentru zece ani intrarea în Israel! Apoi, și autori goyim au dezvoltat subiectul, ca Texe Marrs[17], Kevin Alan Brook[18], Arthur R. Butz, în celebra carte The Hoax of the Twentieth Century: The Case Against the Presumed Extermination of European Jewry[19]; Edouard Drumont în multele sale cărți, precum celebra La France juive[20]; David Duke în Jewish Supremacism[21].

Această enumerare de autori și cărți „antisemite” ar putea fi extinsă pe câteva zeci de pagini. De peste opt decenii este stabilit ferm și fără putință de tăgadă că așkenazii sunt urmașii khazarilor, nu sunt „evrei” – cum ni se impune numai nouă, românilor, să-i denumim -, și, deci, în nici un caz, nu sunt „semiți”, cum pretinde Silviu Vexler! Ca atare, după cum relevă și Arthur Koestler, termenul de „antisemitism” aplicat manifestărilor contra așkenazilor – care, practic, au cucerit, inițial prin imigrare, apoi, după 1945, manu militari Palestina transformată, în 1948, în Israel – nu are absolut nici o noimă! Așkenazii nu sunt semiți, iar în România nu există antisemitism – de care Silviu Vexler, sub oblăduirea Uniunii Europene, face atâta caz! Ergo: proiectul B135/2018, devenit proiectul de lege organică nr. L300/2018 al lui Vaxler nu are nici temei juridic, nici socio-politic!

De ce se accentuează antisemitismul în U.E.?!

Cât privește afirmațiile de la subpunctul „A”, apologeții holocaustului și ai antisemitismului din Uniunea Europeană nu se întreabă de ce „a crescut în mod semnificativ, în ultimii ani, numărul incidentelor antisemite în statele membre ale U.E.!” Nu se întreabă și nici nu-și răspund, fiindcă acești apologeți holocaustiști știu dinainte răspunsul: din cauză că vinovații sunt tocmai iudeii (jidanii)! Manifestările „antisemite” – de fapt, antijidănești – ale popoarelor europene se situează în logica social-istorică bimilenară: după ce, în anul 70, împăratul Titus le-a distrus al doilea Templu din Ierusalim, iar cei care au scăpat necăsăpiți s-au împrăștiat, iudeii din Europa au fost persecutați și, pe alocuri, chiar exterminați din cauza comportamentului, denunțat încă de Iisus, absolut reprehensibil, cămătăresc și necinstit al jidanilor, în toate țările – îndeosebi în Anglia, Austria, Franța, Germania, Malta, Polonia, Rusia, Spania, Ungaria! Altfel, de ce acum europenilor le-ar cășuna așa, din senin!, pe oameni nevinovați, și încă în manifestări „violente”?!

Sunt europenii atât de barbari, după trei milenii de civilizație, încât să violenteze, așa, degeaba, niște inocenți ca actualii jidani?! Sunt europenii exasperați sau chiar revoltați de sperietoarea[22] „Holocaustului” (acum n-ar mai fi, cică, Holocaust, ci Shoah!) și, în legitimă apărare, reacționează, astfel, violent?! Ce-or fi avut cu jidanii revistei Charlie Hebdo – autointitulată „journal irresponsable” – de i-au împușcat ca pe câini?! Iresponsabilii sunt duși la balamuc și nu tratați cu pastile mov, de calibrul 7,62!

Într-adevăr, în U.E. a crescut antisemitismul în genere și, mai ales, numărul agresiunilor asupra așkenazilor în special din cauza creșterii astronomice a numărului musulmanilor intrați ilegal – situație dezvăluită de presa occidentală – cu care Merkel și asociații ei au împânzit Europa; de aceea, vest-europenii se răzbună pe iudei pentru uciderea de către israelieni a palestinienilor, sirienilor, a musulmanilor, care, terorizați, inundă Eurpa.

Apologeții holocaustului și ai antisemitismului apelează mereu la clișeul pretinsei „uri manifestate de « goyim »-i contra lor” – așa cum se repetă inclusiv în alin. a) al art. 2 din proiectul lege nr. L300/2018: „… a) prin antisemitism se înțelege atât percepția referitoare la evrei exprimată ca ură împotriva acestora, cât și manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva evreilor, îndreptate împotriva evreilor sau ne-evreilor…”. Cum adică „împotriva evreilor sau ne-evreilor”: împotriva tuturora!? Dar este ilegitimă utilizarea drept cap de acuzare a cuvântului „ură” în jurisprudență, întrucât nu poate fi folosit un termen atât de confuz din punct de vedere juridic. Ura nu este o probă juridică, așa cum o folosesc așkenazii în plângerile penale contra noastră[23] – apelând inclusiv la Departamentul de Stat al S.U.A.[24] -, iar termenul de „ură” exprimă un sentiment subiectiv, care este greu de definit și de încadrat în anumiți parametri pentru ca legea să fie clară, concretă și să poată fi pusă în aplicare[25].

Primul holocaust autentic din „Eretz Israel”

Silviu Vexler și organizațiile europene care-l manevrează vor să ne impună o nouă dogmă prin îngenuncherea noastră în fața pretinsului „Holocaust” pe care l-ar fi suferit așkenazii, dar, în mod perfid – iar perfidia este caracteristica esențială a talmudismului -, trec sub tăcere faptul că primul holocaust din Istoria „Pământului Sfânt” l-au comis chiar iudeii:„29. Atunci a adunat David tot poporul și s-a dus asupra cetății Raba, s-a luptat împotriva ei și a luat-o. 30. Și a luat David de pe capul regelui ei coroana, care era de un talant de aur și cu pietre scumpe, și a pus-o pe capul său; a luat și foarte multă pradă din cetate. 31. Iar pe poporul care se afla în ea l-a scos și l-a pus sub ferăstrău și sub grapă de fier și sub securi de fier și l-a aruncat în cuptoarele de ars cărămidă. Așa a făcut el cu toate cetățile Amoniților. După aceea David s-a întors la Ierusalim cu tot poporul” (2, Regi, 12, 29-31).

Versetele de mai sus atestă că iudeii biblicului David au comis primul holocaust autentic din istoria lumii, consemnat de ei înșiși, cu trufie, în Vechiul Testament, contra popoarelor vecine: după ce i-au hăcuit, i-au tranșat pe amoniții din Raba – căci asta înseamnă că „i-au pus sub ferăstrău…” -, apoi „i-au aruncat în cuptoarele de ars cărămidă”, adică „i-au ars de tot”: i-au holocaustat, în sensul propriu al termenului! Să ne amintim că însuși Moise trimisese 12 spioni în triburile vecine să le evalueze averile, puterea militară, ca să îi poată subjuga, jefui!

În genere, Vechiul Testament – și îndeosebi Pentateuhul, care reprezintă Torah, adică Talmudul – nu constituie decît un lung șir de crime și nelegiuiri săvârșite de conducătorii iudei. Crimele și nelegiuirile lor continuă și azi, nestingherite de nimeni: recenta masacrare – a câta, din 1948 încoace?! – a palestinienilor o demonstrează! Toate marile sărbători religioase iudaice nu sunt decît aniversări ale victoriilor în războaiele lor criminale contra „neamurilor” vecine! Așa cum „iudeii” de azi (așkenazii) poartă războaie fierbinți contra Fâșiei Gaza, Libanului, Siriei și războaie financiare, informative, mediatice și axiologice contra tuturor!

Până când să suportăm supremația iudaică?!

Organizațiile financiare internaționale jidănești, ca F.M.I., B.I.R.D. etc. (adică pătura superpusă a acestei comunități agresive, parazitare, „de pradă”, cum o numea Nicolae Iorga) s-au extins ca o caracatiță la nivel global – inclusiv prin teoria globalizării – și au acaparat în mare parte puterea economico-financiară, iar pe plan intern, pe lângă dimensiunea economico-financiară, și-au subjugat și puterea politică, inclusiv mass media din România. Astfel, Oculta internațională are la dispoziție toate mijloacele politico-economice să treacă, mai ales prin impunerea „proiectului Vexler”, la următoarea etapă de colonizare/tiranie, în care recunoașterea și apărarea publică a valorilor naționale românești, de orice fel, să fie incriminate ca manifestări „antisemite” în mult mai mare măsură decît o face acum criminala O.U.G. nr. 31/2002, fățuită prin legile nr. 107/2006 și nr. 217/2015 – care, deși sunt anticonstituționale, sunt, totuși, în vigoare[26]!

Să ne amintim că, în baza acestor legi care încalcă grav libertatea persoanei, organizațiile antiromânești conduse de Aurel Vainer, Alexandru Florian, Maximilian Marco Katz, Radu Ioanid, Liviu Beriș au provocat mari scandaluri, implicând Ambasada Israelului, a S.U.A. etc. atunci când s-a difuzat un colind de către TVR-Cluj-Napoca despre care un anume Sergiu Klein a făcut niște „documentare” pe cât de patetice, pe atât de tendențioase[27], sau cu prilejul emiterii unor monede-efigii ale Patriarhilor României de către Banca Națională, când au cerut scoaterea din Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX) a cuvântului „jidan”, străvechi, științific și istoric[28], pentru a-l înlocui cu unul „corect politic”[29], sau când s-au celebrat mari personalități ale culturii și istoriei țării, ca mareșalul Ion Antonescu, Mircea Eliade, Nicolae Paulescu, Valeriu Gafencu, Mircea Vulcănescu, Radu Gyr ș.a.! La fel, când autoritățile Slovaciei au decis botezarea unui pod cu numele ofițerului român Ioan Șugariu[30], care-și dăduse viața pentru eliberarea țării, iudele interne s-au opus, bazându-se pe Legea 217/2015! Asemenea fapte antiromânești comise de așkenazi sunt suficiente pentru a înțelege că proiectul lui Vexler va fi cel mai periculos: va marca apogeul supremației jidănești asupra noastră! De ce le permitem acestor indivizi să ne falsifice limba, istoria, cultura, să ne interzică practicarea religiei ortodoxe?! De ce le permitem acestor indivizi să își bată joc de noi?!

Dacă „Legea lui Vexler” – susținută de iudele[31] autohtone – va fi adoptată de un Parlament trădător, dincolo de obturarea completă a libertății cuvântului și a opiniei, în pericol se află chiar libertatea viitoare a cetățenilor țării, care, din disperare, vor încerca să denunțe și să se opună agresiunilor materiale, fizice, axiologice și spirituale comise contra României. Dacă românii nu reacționează și nu semnează Petiția de față ca să respingem proiectul lui Vexler și, în genere, nu se revoltă radical și prompt contra acestor legi liberticide, trebuie să înțeleagă că se închid singuri în viitorul Gulag românesc – se bagă singuri și inconștient la gherlă! Dacă rămân la fel de indiferenți cum sunt acum – de parcă ar fi drogați -, atunci riscăm ca în România să poruncească din nou dogmele viclene ale iudeo-stalinismului.

Cacealmaua „stabilităţii politice”

Românii trebuie să înțeleagă că proiectul înaintat de Vexler et Co. nu se bazează pe o realitate actuală, proprie și națională – căci nu există antisemitism în România! -, ci face parte dintr-un premeditat și vast proiect politico-polițienesc paneuropean și transatlantic[32] de preîntâmpinare și reprimare promptă și totală a viitoarelor nemulțumiri din partea contestatarilor, îndeosebi a jurnaliștilor și intelectualilor onești și independenți, care vor încerca să denunțe acest viraj istoric, această tragică reîntoarcere la timpurile judeo-bolșevice, din anii 1945-1964, reîntoarcere înlesnită de nefasta retrovoluție din decembrie 1989!

Lumea trebuie să înțeleagă că avem de-a face cu o veritabilă conspirație iudaică foarte bine aranjată și eficientă[33], așa cum o demonstrează inclusiv propaganda holocaustică! Într-adevăr, iată un exemplu, aparent banal, de conspirație: trei fătuci inocente au pozat împreună în frageda lor junețe. Acum, la maturitate, le găsim despărțite, dar plasate pe cele mai înalte funcții de stat – Angela Merkel, Jena Hassple și Teresa May[34]. Puteți jura că nu este vorba de o conspirație și că ar fi doar o „coincidență”?! Este evident că nu este doar o coincidență, căci elita mondială a păpușarilor își alege figuranții la vârste fragede, pe care îi condiționează și manipulează, ulterior, când îi plasează în funcțiile înalte, ca să aplice „marile directive de politică economică” pe care le dictează „elitiștii” și le impun opiniei publice interne și internaționale inclusiv printr-o nouă armă extrem de penetrantă și pernicioasă: mass media[35]!

Posibila noastră salvare rezidă chiar în depășirea acestui paradox: deși S.U.A. sunt cele mai jidovite state, totuși, au rămas „țara tuturor posibilităților”, întrucît cele mai multe cărți, studii și articole anti-iudaice se scriu, se publică și se vând tot în S.U.A., de unde ni le putem procura și noi, ca să ne informăm, ca să ne trezim la realitate[36]!

Actualul regim terorist și filo-sionist, aflat în fază de transformare larvară, de la omidă la fluture, își pregătește terenul ca să nu rămână, ca acum, o efemeridă, ci pentru a deveni peren, stabil! Acesta este și sensul viclean al apelului clasei conducătoare aservite alogenilor adresat la „stabilitate politică”: pentru a-și putea pune în aplicare mașinațiile antiromânești, pentru a continua să jefuiască nestingherită averea țării, pentru a înstrăina și perverti Patrimoniul Național – din care fac parte Pământul țării, limba română, ancestralitatea, continuitatea, credința ortodoxă, tradițiile, istoria și cultura națională -, pentru a exploata „în liniște” poporul român în deplină colaborare cu firmele transfrontaliere apatride, cu sedii în „paradisuri fiscale”! Dar regimul postdecembrist jidănit comite ceva gravissim: combină exploatarea poporului cu măsurile de distrugere a industriei și agriculturii, de înstrăinare a averilor țării, cu sărăcirea deliberată a poporului, cu alungarea în alte țări a 4,5 milioane dintre cei mai buni români și înlocuirea lor cu etnii străine, provocând metisarea românilor, până la înlocuirea întregului popor! Adică este complice la aplicarea Planului Kalergi[37]!

Proiectul de lege nr. L300/23.04.2018 al lui Silviu Vexler constituie apogeul tupeului jidănesc și, totodată, expresia disprețului absolut al reprezentanților pretinsului „popor ales” față de Neamul Românesc, pe care vor să-l aducă în stare de sclavie! Acest proiect de lege este cel mai grav atentat la Securitatea națională, căci este o dovadă clară, semnată și înregistrată, de antiromânism, și coautorii lui trebuie tratați conform legii, cu maximă duritate!

„Legea lui Vexler” ne leagă fedeleș şi ne pune căluș în gură

În România nu există manifestări antisemite nici măcar banale, darămite „violente”. Deci, în privința acestor aspecte socio-etnice și religioase, proiectul lui Silviu Vexler este nu doar fals, tendențios, denigrator și antiromânesc, dar este chiar periculos, căci abia „Legea lui Vexler” – care ne leagă fedeleș și ne pune căluș în gură – va provoca antiiudaism (antijidănism) în mod categoric și devastator. În România nu a existat holocaust și nu există nici antisemitism! Dar viitoarea „Lege Vexler” le face întrutotul posibile!

Am dezvăluit că (1) Viorica Dăncilă a votat, ca europarlamentar, pentru transformarea delictului de opinie antisemită în infracțiune, pedepsită cu pușcăria. Acum (2) Viorica Dăncilă a fost aburcată premier de către P.S.D.; (3) președintele P.S.D., Liviu Dragnea, „face afaceri cu evreii” pe furiș[38] – cum, în mod just și prompt, l-a denunțat președintele Klaus Iohannis; (4) alianța contra naturii P.S.D.-A.L.D.E., dominată de P.S.D. și sprijinită de grupul parlamentarilor minorităților (care votează totdeauna cu Puterea), deține ponderea absolută în Parlament, și (5) susținătorii proiectului lui Silviu Vexler sunt, preponderent, minoritari etnici și politici. (6) Concluzia: „legea lui Vaxler” – deși e o crimă contra poporului român – are toate șansele să fie votată de un parlament trădător, aflat la heremul P.S.D., și să transforme România într-o închisoare!

Decizia privind adoptarea sau respingerea proiectului nr. B135/29 martie 2018, devenit L300/23.04.2018, nu mai este o decizie partinică, politicianistă – adică a partidelor dominante în Parlament, care-și trafichează interesele oculte[39] -, ci este o decizie cetățenească – adică o decizie politică, a cetățenilor care trebuie să participe direct la politica „cetății”, a României! Românii trebuie să se trezească și să semneze masiv această petiție, astfel încât „legea lui Vexler” să fie respinsă categoric, din start!

Noi nu suntem împotriva nimănui, suntem doar pro-români și tocmai acest lucru ne este interzis, fiindcă suntem obligați să fim filo-iudei! Dar cu dușmanii țării vom fi intoleranți! Să luăm exemplul remarcabil al Poloniei, care a dat o lovitură dură propagandei holocaustice prin emiterea legii care îi condamnă la închisoare pe toți cei ce vorbesc despre „lagărele de concentrare poloneze”[40]! Cerem Parlamentului României să se trezească și el și să respingă criminalul proiect al lui Silviu Vexler! Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională și Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații au devenit inactuale și ineficiente și, ca atare, cerem Parlamentului României să le modernizeze de urgență și să elimine din textele lor cuvântul „antisemitism”, care trebuie înlocuit cu termenul „antiromânism”. Pe cale de consecință, cerem Parlamentului României să emită, în cel mai scurt timp, o lege având drept obiect prevenirea și combaterea antiromânismului!
România trebuie să intre urgent în starea de legitimă apărare!

Români,
Apărați-vă țara!
Semnați această petiție!
Pregătiți-vă să ieșiți în stradă pentru a vă apăra libertatea, acum, cât mai puteți!

Colonel (rtg.) Vasile I. Zărnescu

Grafica – IM

SURSA: http://www.art-emis.ro/jurnalistica/4874-legea-lui-vexler-ne-va-interzice-sa-fim-romani.html

––––––––––––
[1] Cf. https://www.senat.ro/Legis/lista.aspx?nr_cls=b135&an_cls=2018
[2] Cf. https://www.senat.ro/Legis/lista.aspx?nr_cls=L300&an_cls=2018; vezi și: https://www.senat.ro/Legis/PDF/2018/18L300FG.pdf; https://www.senat.ro/Legis/PDF/2018/18L300EM.pdf.
[3] https://www.petitieonline.com/petiie_contra_legii_propuse_de_silviu_vexler
[4] Cf. https://www.senat.ro/Legis/lista.aspx?nr_cls=b135&an_cls=2018
[5] https://www.senat.ro/Legis/lista.aspx?nr_cls=L300&an_cls=2018
[6] https://www.senat.ro/Legis/PDF/2018/18L300FG.pdf
[7] Cf. https://www.senat.ro/Legis/PDF/2018/18L300FG.pdf; vezi și http://ioncoja.ro/in-parlament-solidaritatea-antiromaneasca-este-deplina-prin-reprezentantii-ei-de-mai-mare-rusinea-nicolae-serban-senator-psd-gant-ovidiu-victor-deputat-fdgr-minorita/; http://ioncoja.ro/nu-se-potolesc-tradatorii-din-parlament-nu-vad-niciun-motiv-sa-luati-in-serios-acest-proiect-de-lege-al-carui-efect-sigur-va-fi-unul-singur-incurajarea-anti-semitismului/
[8] Cf. https://semneletimpului.ro/religie/biserica-anglicana/separarea-bisericii-de-stat-argumentul-descrestinarii.html; https://www.memoria-ethnologica.ro/articol/dezvrajirea-si-decrestinarea-lumii/; http://ioncoja.ro/tragedia-occidentului-decrestinarea/; https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/lupta-dintre-revolutia-franceza-si-biserica-fenomenul-decrestinarii; http://www.cdep.ro/relatii_publice/site2015.text_presa?pid=10933; https://invataturaortodoxaazi.wordpress.com/2018/03/11/decrestinarea-europei/ https://cleohellen.wordpress.com/2014/05/12/decrestinarea/
[9] https://fr.wikipedia.org/wiki/Grandes_orientations_des_politiques_%C3%A9conomiques
[10] Cf. http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=MOTION&reference=B8-2017-0383&format=XML&language=FR
[11] Cf. supra, nota 7; vezi și https://stopmensonges.com/le-parlement-europeen-vient-de-criminaliser-le-delit-dopinion/
[12] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Khazar_hypothesis_of_Ashkenazi_ancestry; vezi și https://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/46697-a-n-poliak-si-khazaria.html
[13] Cf. https://www.docdroid.net/koZ6euF/arthur-koestler-al-treisprezecelea-trib-khazarii.pdf
[14] Cf. https://www.amazon.fr/Lantis%C3%A9mitisme-Son-histoire-ses-causes/dp/2357480572
[15] Cf. https://www.amazon.co.uk/Invention-Jewish-People-Shlomo-Sand/dp/1844676234; vezi și: https://www.amazon.com/Invention-Land-Israel-Holy-Homeland/dp/1781680833; https://newhumanist.org.uk/articles/4791/shlomo-sand-how-i-stopped-being-a-jew; Comment le peuple Juif fut inventé, pe https://www.youtube.com/watch?v=0yjxkHXfJUs; – Les Juifs ne sont pas les descendants d’anciens Hébreux, pe https://www.youtube.com/watch?v=H169UHvDEr4; „Comment la terre d’Israel fut inventée” – Rencontre a l’iReMMO, pe https://www.youtube.com/watch?v=taAUXOTx8Qg; „Comment j’ai cessé d’être juif pe https://www.amazon.fr/Comment-jai-cess%C3%A9-d%C3%AAtre-juif/dp/2081278367; – „Comment j’ai cessé d’être juif” – Rencontre a l’iReMMO, pe https://www.youtube.com/watch?v=BjGMgnXg_oo; Conference avec Shlomo Sand: „Si Netanyahou est juif, alors moi je suis bouddhiste”, pe https://www.youtube.com/watch?v=jkkaiaHqGdQ
[16] Cf. http://toataromania.forumhit.ro/t89-un-evreu-acuza-ca-holocaustul-e-o-mare-manipulare-are-dreptate
[17] Cf. https://www.amazon.com/Science-Jewish-Bloodline-Texe-Marrs/dp/1930004818
[18] Cf. https://www.amazon.com/dp/1538103427?tag=viglink21145-20
[19] Cf. https://www.amazon.com/Hoax-Twentieth-Century-R-Butz/dp/0967985692
[20] Cf. https://www.amazon.fr/edouard-drumont-france-juive-Livres/s?ie=UTF8&page=1&rh=n%3A301061%2Ck%3Aedouard%20drumont%20la%20france%20juive
[21] Cf. https://www.amazon.com/Jewish-Supremacism-My-Awakening-Question/dp/1892796058
[22] Cf. https://ecreator.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=2812:holocaustul-gogorita-diabolica-vol-i-extorcarea-de&catid=17&Itemid=124; https://www.rfi.ro/social-86207-fost-ofiter-sri-reclamat-la-parchet-pentru-o-carte-care-neaga-holocaustul; https://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/43355-holocaustul-gogorita-diabolica.html; https://www.youtube.com/watch?v=zdOkjdNj1GE
[23] Cf. de ex., http://stiri.tvr.ro/carte-care-neaga-holocaustul–retrasa-de-la-vanzare–autorul–un-fost-ofiter-sri–a-fost-reclamat-la-parchetul-general_73091.html#view; https://www.dir.org.ro/cazul-colonelului-sri-rtg-vasile-zarnescu-impotriva-institutului-elie-wiesel-evreii-sionisti-de-la-institutul-elie-wiesel-il-vor-la-inchisoare-pe-colonelul-sri-rtg-vasile-zarnescu-dupa-ce-aces/; https://mazarini.wordpress.com/2017/07/19/note-scrise-si-foarte-importante/; http://www.art-emis.ro/jurnalistica/4760-conflicte-paralele.html; http://www.descopera.ro/dnews/15247691-o-carte-despre-holocaust-a-fost-retrasa-de-la-vanzare-sunt-niste-lucruri-acolo-care-nu-trebuiau-scrise-a-fost-sesizat-si-parchetul; http://www.anticariat-unu.ro/holocaustul-gogorita-diabolica-extorcarea-de-bani-de-holocaust-de-vasile-i-zarnescu-vol-i-2015-p128087; ;
[24] Cf. https://www.state.gov/j/drl/rls/hrrpt/humanrightsreport/index.htm?year=2016&dlid=265464#wrapper
[25] Cf. https://www.senat.ro/LegiProiectAdmin.aspx?Cod=21294
[26] Vezi, pe larg https://www.fericiticeiprigoniti.net/sinteze/2269-legea-217-2015-cronica-unui-atentat-la-memoria-nationala; https://ortodoxiatinerilor.ro/sfintii-inchisorilor/21300-legea-217-2015-cronica-unui-atentat-la-memoria-nationala. Cf. și: http://www.trezirealarealitate.ro/2017/07/reactia-bumerang-a-unor-intelectuali-romani-contra-legii-nr-2172015/; http://www.rostonline.ro/2015/08/alexandru-florian-recunoaste-ca-vrea-sa-rescrie-istoria-romanilor/
[27] Accesibile aici: https://www.youtube.com/watch?v=fTXIRyl5nCQ; https://www.youtube.com/watch?v=nyyUmiJYng0&t=1s
[28] Cf. http://www.justitiarul.ro/cuvantul-jidani-concept-geopolitic-si-istoric/; https://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/46330-bomboana-pe-coliva-jidanilor.html
[29] V.M., „Centrul pentru Combaterea Antisemitismului cere schimbarea definitiei cuvantului „jidan” din DEX”, pe https://www.hotnews.ro/stiri-esential-9725220-centrul-pentru-combaterea-antisemitismului-cere-schimbarea-definitiei-cuvantului-jidan-din-dex.htm; https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/academia-romana-modifica-dex-ul-cuvintele-tigan-si-jidan-vor-fi-actualizate.html; https://www.antena3.ro/actualitate/academia-romana-definitiile-din-dex-ale-cuvintelor-tigan-si-jidan-vor-fi-modificate-au-caracter-137351.html; http://www.gandul.info/stiri/a-aparut-dex-ul-corect-politic-cum-a-modificat-academia-romana-definitiile-cuvintelor-tigan-jidan-homosexualitate-si-iubire-9572510
[30] Cf. http://www.gazetademaramures.ro/pentru-eroul-ion-siugariu-amar-ca-pelinul-e-glontul-ambasadei-16820
[31] Cf. https://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/53603-iudele-autohtone-propaga-holocaustul.html; http://www.ziare.com/serban-nicolae/psd/serban-nicolae-pentru-euronews-coruptii-nu-trebuie-arestati-1500409
[32] Cf. S.198 – 115th Congress (2017-2018): Combating European Anti-Semitism Act of 2017, pe https://www.congress.gov/bill/115th-congress/senate-bill/198; respectiv Senate Resolution on Anti-Semitism in Europe | Antisemitism | Judaism Related Controversies, pe https://www.scribd.com/document/257049829/Senate-Resolution-on-Anti-Semitism-in-Europe.
[33] Cf. Yuri Slezkine, The Jewish Century, pe https://www.amazon.com/Jewish-Century-Yuri-Slezkine/dp/0691127603
[34] Vezi http://prohungarianemzetiportal.ning.com/forum/topics/gyorshir?id=6573332%3ATopic%3A10004&page=209
[35] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=M5kdzGRSbN0&feature=youtu.be; Mihail Șerban, „Îndobitocirea și manipularea românilor prin intermediul mass media”, pe http://www.justitiarul.ro/20418-2/. Vezi și: https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/10/16/aproape-toata-mass-media-romaneasca-e-controlata-de-corporatiile-straine-cele-12-nu-chiar-megacorporatii-care-controleaza-mass-media-din-romania/; http://specialarad.ro/cele-6-megacorporatii-care-controleaza-mass-media-americana/; https://specialarad.ro/cele-12-nu-chiar-megacorporatii-care-controleaza-mass-media-din-romania/; http://corinamatei.ro/articole/independenta-editoriala-este-doar-un-mit-viziune-la-inceput-de-drum/; etc.
[36] Cf. http://www.freepdf.info/index.php?post/Duke-David-Trezirea-la-realitate; https://www.amazon.com/My-Awakening-Path-Racial-Understanding/dp/1892796007; https://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/48236-protectorii-romani-ai-jidanilor-au-fost-asasinati-ca-sa-dispara-dovezile-inexistentei-holocaustului.html
[37] Cf. http://www.cunoastelumea.ro/planul-kalergi-genocidul-popoarelor-europene-are-loc-acum/; https://romaniafarajustitie.wordpress.com/2015/09/17/planul-kalergi-genocidul-europenilor-subspecii-rezultate-din-casatoriile-interrasiale-usor-manipulabile-de-elita-conducatoare/; https://www.aparatorul.md/planul-kalergi-genocidul-europenilor/; http://www.art-emis.ro/analize/4177-planul-kalergi-genocidul-popoarelor-europene.html
[38] Cf. http://dacnews.net/actualitate/incendiar-israelul-gata-sa-suporte-financiar-impactul-iesirii-romaniei-din-uniunea-europeana/
[39] vezi https://www.g4media.ro/un-sfert-dintre-consilierii-premierului-viorica-dancila-au-probleme-penale-urmariti-penal-trimisi-in-judecata-sau-chiar-condamnati.html; https://www.incorectpolitic.com/biciul-prigonirii-romanilor-este-in-mana-jidanilor/
[40] Cf. https://www.activenews.ro/externe/Legea-care-ii-pedepseste-pe-cei-care-atribuie-polonezilor-crimele-nazismului-Varsovia-anuleaza-vizita-unui-ministru-israelian-care-a-sustinut-ca-polonezii-au-ucis-evrei-in-timpul-Holocaustului-149141

Publicat în ARTICOLE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA, CARICATURA ZILEI, DOCUMENTE, FILOSOFIE ŞI PSIHOLOGIE, ISTORIA NOASTRĂ | Lasă un comentariu

INTERVIU CU FINALISTA CONCURSULUI”BĂTĂLIA CĂRŢILOR 2017″ OLGA MOROZAN (Biblioteca Centrală)

Publicat în DOCUMENTE, FELICITĂRI, ISTORIA NOASTRĂ, VIDEO, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu

PENTRU IUBITII MEI PRIETENI: COMEDIE FILOZOFICĂ ”CINA CU TÂMPITUL”

Publicat în MAI ODIHNIŢI-VĂ..., VIDEO | Lasă un comentariu

EXPOZIŢIE DE PICTURĂ SAU KATY SINIŢA A PĂŞIT CU DREPTUL ÎN LUMEA FRUMOSULUI

La 28 mai 2018, spre sfârşitul zilei de muncă, la Biblioteca Centrală a BM “B.P. Hasdeu” din Chişinău a avut loc un eveniment cultural mai deosebit.

Este vorba despre  deschiderea expoziţiei personale de pictură şi fotografie “Clipa aici, visul urmează…” semnată de absolventa Liceului Teoretic”Gaudeamus” Katy Siniţa.

Evenimentul l-a avut pe post de moderator pe  domnul Alexandru Moraru, istoric, publicist, şef  seviciu la Biblioteca Centrală.

Cu  mesaj de felicitare adresat autoarei vernisajului a vorbit directorul general al Bibliotecii Municipale “B.P. Hasdeu”, dr. Mariana  Harjevschi, care a menţionat, că  una din opţiunile  bibliotecii este susţinerea şi încurajarea  tineretului studios  în domeniul ştiinţei şi creaţiei, a dezvoltării inspiraţiei  şi creativităţii.

Cu un cuvânt de înaltă apreciere a lucrărilor expuse a vorbit cunoscutul  pictor şi fotograf, laureat  a mai multe premii naţionale şi internaţionale, domnul Iurie Răileanu. Domnia sa a menţionat, că lucrările sunt bune, originale şi cuprind mai multe curente ale picturii. Pentru un începător, care se află la prima sa expoziţie din viaţă, atat fotografiile, cât şi pictura sunt foarte reuşite. În încheiere, maestru a felicitat-o pe Katy Siniţa cu succesul evident al “primului zbor” şi i-a urat multă inspiraţie.

Sigur că cel mai emoţionant cuvânt l-a avut mama protagonistei, doamna Elena Siniţa, şefa filialei “Maramureş”. Anume Dânsa a adus-o de mânuţă în lumea frumosului…anume Ea i-a cumpărat primul album, primele creioane colorate, acuarele etc. De la multe lucruri a renunţat doamna Elena, inclusiv viaţa personal, numai pentru a vedea fiicele împlinite…

Am spus fiicele, deoarece în afară de autoarea expoziţiei cu pricina, doamna Elena mai are o fiică mai mică, Constanţa, care de asemeni este un talent evident, doar muzical, cântă la flaut şi alte instrumente musicale. Apropo, împreună cu tânărul interpret Stelian Curcă, Constanţa Siniţa a interpretat două piese la flaut, împodobind evenimentul cu două pauze muzicale.

La eveniment au mai participat şi luat cuvânt: din partea Centrului Republican pentru Copii şi Tineret”Artico” doamna Svetlana Grădinaru; din partea Societăţii ştiinţifice” Omul şi Universul” domnul Trifan Miroliubov şi scriitoarea Galina Furdui; diriginta protagonistei de la Liceul Teoretic “Gaudeamus” doamna Marina Şendrea; din partea Centrului Media pentru Tineret (emisiunea “ABRAZIV”) doamna director Veronica Boboc; si un număr mare de colegi şi prieteni ai Katyei Siniţa, printre care Laura Sclifos, Victoria Manica, Cristina Afanasie ş.a. La final, nu ne rămâne decât să-i urăm  autoarei multă inspiratie şi noi succese!

Alexandru MORARU, moderatorul evenimentului

Publicat în FELICITĂRI, FOTOGRAFII, ISTORIA NOASTRĂ, MAI ODIHNIŢI-VĂ... | Lasă un comentariu

În Anul Centenar, nu se face nimic la nivel central aşa cum se cuvine pentru marcarea Marii Uniri

„Iertat să-mi fie, şi sper să nu fiu interpretat politic, dar nu am găsit, ca istoric, nici o iniţiativă cu adevărat semnificativă de politică externă a României de după 1989. Sigur, se spune că am aderat la NATO şi am intrat în Uniunea Europeană, dar aceasta nu era o politică românească, ci una globală”. (Ioan Scurtu)

Marea unire de la 1918 nu ocupă un loc semnificativ în manualele şcolare.

În România, în programa şcolară, nu mai există un obiect şcolar care se numeşte „Istoria românilor”. Această materie a fost scoasă din învăţământ de regimul democratic de după 1989, deşi acest obiect exista de la Legea învăţământului din timpul lui Cuza. Ca urmare, este evident că Marea Unire nu poate să ocupe un loc semnificativ în manualele şcolare. […] Opinia mea fermă este că manualele de istorie nu fac educaţie patriotică şi nici pregătire ştiinţifică elevilor din România de astăzi. În Anul Centenar, nu se doreşte marcarea Marii Uniri aşa cum se cuvine […] în afară de nişte declaraţii, nu există susţinere materială pentru organizarea de acţiuni în acest sens.

Problema esenţială este că la nivel central, la nivel de Preşedinţie, la nivel de Guvern, la nivel de Parlament nu se face nimic. Doar nişte vorbe, nişte declaraţii, dar fără o susţinere materială. […] Opinia mea clară este că de la nivel central nu se doreşte marcarea aşa cum se cuvine a Centenarului. Şi am găsit o explicaţie: de vreme ce preşedintele U.D.M.R. a zis că nu are ce sărbători la 1 decembrie, partidul aflat la guvernare, având nevoie de voturile U.D.M.R., a considerat că nici el nu are ce sărbători la 1 decembrie. Sigur, în preajma evenimentului, o să se organizeze o şedinţă a Parlamentului, o să-şi dea decoraţii reciproc, medalii, poate vor avea loc nişte serbări câmpeneşti sau mai ştiu eu de care, dar este clar că nu va rămâne nimic semnificativ realizat de actualii guvernanţi la Centenarul Marii Uniri”, a adăugat Scurtu.

Contextul istoric în care s-a realizat Marea Unire este unul complex şi ţine atât de evoluţiile la nivel european – era în plină desfăşurare Primul Război Mondial, care la vremea respectivă se numea Marele Război – apoi din zona sud-est europeană şi mai ales est europeană, cu evenimentele din Rusia. În al treilea rând, de situaţia internă, unde – după victoriile obţinute în vara anului 1917, la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, ca urmare a ieşirii Rusiei din război, prin Decretul asupra păcii, din noiembrie 1917 – România a fost nevoită să meargă pe linia armistiţiului şi apoi a păcii separate. S-a ajuns la chemarea la Guvern a lui Alexandru Marghiloman, preşedintele Partidului Conservator, care rămăsese în teritoriul ocupat de germani, austro-ungari, turci şi bulgari. El a fost cel care a negociat şi a semnat, în aprilie 1918, pacea cu Puterile Centrale, o pace impusă, care n-a fost ratificată de regele Ferdinand şi ca urmare, potrivit Constituţiei României, nu a avut o valoare juridică.

Alexandru Marghiloman a fost un nedreptăţit al istoriei, cum spuneţi dumneavoastră, atât înainte de 1944, cât şi după, iar reabilitarea lui s-a produs abia în urmă cu doi-trei ani şi mai ales în acest an. Aceasta pentru că, rămânând în teritoriul ocupat, a fost socotit colaboraţionist de cei care s-au retras la Iaşi şi au continuat să creadă în victoria Antantei. Unii l-au considerat trădător. Iorga însuşi, care, sigur, e un mare istoric, nu a ezitat să-i aplice un asemenea calificativ. După 1944-1945, Marghiloman a devenit indezirabil pentru că a avut un rol foarte important în unirea Basarabiei cu România. Şi cum Basarabia era socotită de sovietici ca fiind teritoriul lor, este lesne de înţeles că Marghiloman era „un expansionist, expresia imperialismului, sluga Germaniei şi a Austro-Ungariei”.

Abia în ultima vreme el a putut să apară în prim-plan, pentru că, acesta este adevărul adevărat, a fost prezent la Chişinău în ziua în care s-a votat unirea Basarabiei cu România. Acolo a rostit un discurs, declarând că guvernul român îmbrăţişează ideea unirii şi acceptă condiţiile pe care Sfatul Ţării intenţionează să le adopte; după care s-a retras. Sfatul Ţării a putut să delibereze în tihnă, a votat, după cum bine se ştie, cu o covârşitoare majoritate pentru unire. Au fost doar câteva voturi împotrivă, aparţinând unor minorităţi, dar trebuie să spun că şi din rândul acestora au fost unii care au votat pentru. S-au abţinut destul de mulţi, tot din rândul minorităţilor, argumentând că nu aveau mandat de a vota unirea, pentru că atunci când ei au fost aleşi în Sfatul Ţării nu se ridicase problema unirii Basarabiei cu România şi ca atare nu putuseră să primească un asemenea mandat.

După vot, Marghiloman a fost invitat în sala unde se afla Sfatul Ţării şi a rostit un discurs foarte frumos în care a arătat că Basarabia va putea să se dezvolte în cadrul României, basarabenii realizându-şi, prin acel act din 27 martie 1918, idealul pentru care cei mai mulţi fii ai săi au luptat. Tot Marghiloman a fost cel care, întorcându-se la Iaşi, a propus regelui, în calitate de şef al Guvernului, Decretul lege de ratificare a Unirii Basarabiei cu România şi decretul prin care doi reprezentanţi ai Basarabiei intrau în Guvernul României. Astfel, încă din momentul unirii, Basarabia a devenit parte a satului român şi a participat efectiv la conducerea acestuia.

Voinţa de unire a Basarabiei şi Bucovinei cu Vechiul Regat în desăvârşirea actului istoric de la 1 Decembrie 1918

Când, în august 1916, România a intrat în război, alături de Antanta – din care făcea parte şi Rusia, alături de Franţa, Marea Britanie, Italia – evident că Basarabia era sacrificată. Nu se punea problema eliberării Basarabiei, pentru că Imperiul Rus stăpânea acest teritoriu şi România era aliată cu acest stat. A urmat o lecţie a istoriei: Basarabia a fost cea dintâi provincie care s-a unit cu România. Sigur că şi datorită contextului internaţional, mai ales ca urmare a Revoluţiei ruse, care a lansat, încă din martie 1917, ideea autodeterminării naţionale pe baza căreia popoarele anexate de Imperiul Rus şi-au proclamat autonomia şi apoi independenţa. Este vorba despre Finlanda Estonia, Letonia, Lituania, Polonia şi, evident, Basarabia.

După Revoluţia din octombrie 1917, problema autodeterminării a căpătat o turnură cu totul nouă. Lenin a lansat ideea, a semnat decretul asupra păcii şi cel privind autodeterminarea popoarelor din Rusia până la despărţirea de statul existent. Dar, după scurt timp, el a considerat că autodeterminarea nu trebuia să ducă la desprinderea de statul rus şi a folosit o expresie: „libertatea divorţului nu înseamnă neapărat dreptul la divorţ”. S-a procedat astfel într-o manieră specifică bolşevismului: pe lângă guvernele naţionale s-au creat structuri bolşevice din oameni care au putut să fie racolaţi. În sprijinul acestora a venit Armata Roşie şi în felul acesta s-au constituit guverne paralele, urmărind, de fapt, să anexeze teritoriile care îşi proclamaseră autonomia sau independenţa la Rusia bolşevică.

În Basarabia s-a încercat acelaşi sistem, numai că nu a reuşit pentru că, la solicitarea Sfatului Ţării, armata română a intrat în Basarabia şi a asigurat realizarea dezideratelor moldovenilor: proclamarea independenţei la 24 ianuarie 1918 şi apoi a unirii la 27 martie 1918. Au fost, în 1918-1920, mai multe încercări de a anexa Basarabia la Rusia bolşevică. A avut loc intervenţia energică a armatei române, s-au înregistrat mulţi morţi, inclusiv un general român – Stan Poetaş – a căzut în lupta pentru asigurarea libertăţii basarabenilor şi realizarea voinţei lor de a se integra în cadrul statului român.

În octombrie 1920, prin Tratatul de la Paris, semnat de România pe de o parte, Franţa, Marea Britanie, Italia şi Japonia de cealaltă parte, s-a confirmat unirea Basarabiei cu România. Basarabia, cea care părea abandonată în 1916, a fost prima provincie istorică unită cu România şi, într-un fel, modelul aplicat de basarabeni s-a pus în practică şi în cazul bucovinenilor şi ardelenilor. Prin structuri alese, reprezentative, în cazul Bucovinei – Congresul General, în cazul Transilvaniei – Adunarea Naţională, s-a hotărât Unirea provinciilor respective cu Patria Mamă.

Unirea Basarabiei cu România a constituit o lecţie a istoriei la modul general. Pe de-o parte a fost acest exemplu pe care l-au dat basarabenii şi care a fost aplicat de bucovineni şi de ardeleni, iar pe de altă parte este vorba despre faptul că românii au realizat Marea Unire prin vot, decis de organisme reprezentative, alese în chip democratic.
Nu se poate spune că România a anexat aceste teritorii – cum s-a susţinut în istoriografia sovietică şi în bună parte se susţine şi astăzi în istoriografia rusă, şi culmea este că şi într-o anumită parte a istoriografiei din Republica Moldova – că armata regală română ar fi anexat Basarabia, când în realitate există decizia Sfatului Ţării, care s-a exprimat în chip liber.

Unele voci afirmă că aceasta o consfinţire a dorinţei românilor de a trăi uniţi într-un singur stat ar fi fost rezultanta unei conjuncturi istorice. Mulţi vorbesc pentru că nu ştiu sau pentru că au un anume interes să facă asemenea afirmaţii. În Basarabia a fost o situaţie oarecum specifică şi interesantă. Regimul Ţarist a desfăşurat o campanie foarte dură de rusificare: a exclus şi interzis limba română din şcoli, din biserică, din presă, din orice manifestare publică şi a impus limba rusă. Funcţionarii administrativi erau aduşi din Imperiul Rus şi foarte puţini dintre ei erau moldoveni, dintre cei care îşi însuşiseră limba rusă şi pactizaseră, ca să spun aşa, cu Imperiul Rus.

Această politică de rusificare nu a afectat în mod substanţial ţărănimea, pentru că […] aceasta era, în covârşitoarea ei majoritate – 95%, analfabetă şi ca atare n-a putut să fie rusificată prin şcoală. Ea a trăit în cadrele tradiţionale: şi-a păstrat limba, şi-a păstrat religia, şi-a păstrat obiceiurile, şi-a păstrat toate formele de existenţă de dinainte de unire. Şi când, în primăvara anului 1917, ca urmare a evenimentelor din Rusia, a avut posibilitatea să se manifeste, aceasta s-a exprimat plenar.

Să vă dau un exemplu. Unul dintre intelectualii importanţi ai Basarabiei – Ion Inculeţ, care făcuse studii la Sankt Petersburg, era profesor de liceu acolo, intrase în politică după evenimentele din martie 1917, fusese ales membru în Consiliul Municipal al Capitalei Rusiei – a fost trimis de Guvernul provizoriu în Basarabia ca să promoveze Revoluţia rusă şi în acest teritoriu. Când a ajuns în Basarabia, a găsit o stare de spirit – generată în principal de ţărănime, aşa cum am spus – care l-a determinat să se ataşeze acestei mişcări unioniste. El avea să fie ales preşedintele Sfatului Ţării şi sub conducerea sa a fost decisă unirea Basarabiei cu România.

Iată deci cum ceea ce părea ca fiind un bun câştigat pentru Rusia prin politica sa de a ţine populaţia în ignoranţă, a constituit, de fapt, o pierdere uriaşă, pentru că spiritul naţional s-a păstrat tocmai prin această ţărănime. Asta apropo de ce spun unii, că basarabenii erau analfabeţi şi ca atare nu ştiau pe ce lume trăiesc, că doar vreo câţiva intelectuali au hotărât să se ataşeze României, când în realitate ţăranii ar fi stat la coarnele plugului şi şi-ar fi văzut de viaţa lor de zi cu zi. Nu este deloc adevărat. Dovada cea mai clară este limba română, o limbă unitară pe întreg spaţiul unde românii sunt majoritari. Limba română nu are dialecte, cum au multe alte limbi şi asta sigur că îi uimeşte pe unii, dar noi trebuie să luăm în calcul realitatea.

Şi v-aş mai da un exemplu. Este cunoscut faptul că Badea Cârţan, un ţăran din Cârţişoara, din Ardeal, a devenit unul din cei mai activi oameni care transportau cărţi în limba română din Regat în Transilvania, unde, de asemenea, se promova o politică de distrugere a identităţii naţionale, în cazul acesta de maghiarizare. Şi când vameşii unguri l-au oprit la un moment dat zicând că acolo este graniţa, el a avut această replică: „Cine-a mai văzut graniţă în interiorul unei ţări?” Deci, pentru el, ţara era întreagă, chiar dacă se stabiliseră nişte hotare, în cazul acesta cu Transilvania, în alte cazuri cu Bucovina sau cu Basarabia. Românii au simţit întotdeauna că sunt români, indiferent unde locuiau. Şi vorbesc de marea masă a românilor, nu doar de câţiva intelectuali care, prin studii ulterioare, ar fi ajuns la concluzia că ar exista un popor român. Poporul român a existat prin el însuşi.

După încheierea războiului, evident că a trebuit să se încheie pacea. Şi pacea a fost iscălită la Versailles, localitate lângă Paris. Principalul tratat, cel cu Germania, s-a semnat în Sala Oglinzilor, în ziua de 28 iunie 1919, acest tratat purtând şi semnătura lui Ion I. C. Brătianu, preşedintele Consiliului de miniştri al României. Brătianu – documentele vorbesc – a fost mai curând întristat la semnarea acestui tratat. Unul dintre colaboratorii săi, Alexandru Lapedatu, membru al delegaţiei României la Conferinţa păcii de la Paris, s-a aflat alături de Brătianu în momentul în care, după semnarea tratatului, toţi şefii de delegaţii şi ceilalţi membri au ieşit pe terasă şi au admirat cum se trăgeau 21 de salve de tun pentru a anunţa victoria deplină a Antantei asupra Puterilor Centrale şi, îndeosebi, asupra Germaniei. Atunci Brătianu a avut aceste cuvinte: „Nu poate să fie îngenunchiat în acest fel un popor de 80 de milioane. Prevăd că va izbucni din nou un război”. Şi, într-adevăr, după cum binese ştie, după 20 de ani a izbucnit cel de-al Doilea Război Mondial.Pentru România, Tratatul de la Versailles avea o importanţă deosebită pentru că, pe de-o parte se anula Tratatul de la Buftea-Bucureşti, din aprilie 1918, Germania era obligată să plătească despăgubiri de război României pentru jaful practicat în teritoriul ocupat, pentru emiterea de lei fără acoperire care au fost puşi în circulaţie şi în felul acesta s-a devalizat o bună parte din avuţia naţională. Pe de altă parte, Germania se obliga să recunoască graniţele care vor fi stabilite prin celelalte tratate.

A urmat Tratatul cu Austria şi, sigur, cel mai important pentru noi şi mai ales cel mai comentat – Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920. Vreau să fac aici o precizare: istoricii maghiari şi astăzi susţin că România a căpătat Transilvania prin Tratatul de la Trianon. Dar nu numai ei. Am fost zilele trecute la Sfântu Gheorghe şi la hotelul unde am stat era un pliant de prezentare în care se scria că Transilvania a fost anexată de România la 4 iunie 1920. Precizez că, la fel ca şi în cazul Basarabiei şi al Bucovinei, şi în situaţia Transilvaniei, după ce regele a ratificat actul de unire, a numit prin decret distinct trei reprezentanţi ai Transilvaniei în Guvernul României. Şi, ca urmare, din decembrie 1918, Transilvania era parte integrantă a României. În noiembrie 1919 au avut loc alegeri parlamentare în urma cărora, la 1 decembrie 1919, deci la exact un an de la Unire, în fruntea Guvernului României a fost numit un ardelean, Alexandru Vaida-Voevod, vicepreşedinte al Partidului Naţional Român. Şi atunci cum Marile Puteri au dat României Transilvania la 4 iunie 1920, când la 1 decembrie 1919 primul ministru al României era un ardelean? Este un nonsens. Propaganda este propagandă şi îşi are rolul ei. Noi discutăm însă din punctul de vedere al adevărului istoric, nu al propagandei.

Cu prilejul discutării Tratatului cu Austria, Marile Puteri au hotărât ca statele succesoare să semneze, pe lângă acest tratat, şi un altul, zis al minorităţilor, prin care să se oblige să acorde drepturi egale pentru minorităţile care intrau în statele respective. Ion I.C. Brătianu, şeful delegaţiei române, a arătat că România acordase depline drepturi minorităţilor naţionale. În primul rând pentru că, odată cu semnarea decretelor de unire, membrii minorităţilor naţionale au devenit şi ei cetăţeni români. Deci, în mod automat, toţi locuitorii Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei au devenit toţi cetăţeni români, bucurându-se de aceleaşi drepturi şi libertăţi cu cei din vechiul Regat.

Problema a fost pentru evreii din vechiul Regat, pentru că exista, încă după Războiul de Independenţă, acea prevedere privind acordarea drepturilor politice pentru evrei, iar Parlamentul României a hotărât să le acorde drepturi individuale. Deci, fiecare să solicite şi pe baza acestor cereri, discutate şi aprobate de Parlament, să se acorde dreptul de cetăţenie. În mai 1919 s-a adoptat un decret prin care şi evreii din vechiul Regat primeau cetăţenia română în bloc. Nu trebuiau să facă niciun fel de argumentaţie, să aducă acte sau să justifice. Locuitorii evrei din România care nu optau pentru o altă cetăţenie deveneau în mod automat cetăţeni români. Aşa încât pretenţiile Marilor Puteri de a se înscrie în Tratatul minorităţilor drepturi pentru minorităţile naţionale din România nu aveau obiect. Dar interesant este că Brătianu a spus: „Noi suntem de acord să semnăm acest tratat care, de fapt, dublează ceea ce noi am hotărât. Dar am dori, pentru că aici se discută despre egalitatea statelor, despre democraţie, despre Liga Naţiunilor, despre tot ce înseamnă organizarea lumii pe noi baze, ca aceste obligaţii să fie asumate de toate statele care fac parte din Liga Naţiunilor”. Franţa şi Marea Britanie aveau colonii, Statele Unite aveau afro-americani şi nu acceptau să acorde drepturi pentru minorităţile proprii, aşa cum pretindeau românilor şi atunci sigur că Brătianu era privit ca un individ care prea mult crede că România trebuie să fie egală cu Marile Puteri. De altfel, preşedintele american Woodrow Wilson i-a dat şi o replică lui Brătianu. A spus că înaintea conferinţei de pace fiecare ţară reprezintă forţa sa militară. Şi, evident, că forţa militară a României nu era egală cu a Franţei, Marii Britanii sau a Statelor Unite.

Încă din timpul războiului, regina Maria, profitând de faptul că era rudă cu ţarul Rusiei şi cu regele Marii Britanii, le scria mereu cerându-le ca aceste state să-şi respecte angajamentele luate prin Convenţia din 4 august 1916, pe baza căreia România a intrat în război, şi anume de a ajuta ţara noastră cu trupe – în cazul Rusiei şi Franţei, cu armament – în cazul Franţei şi Marii Britanii. Deci regina a fost un factor activ în susţinerea intereselor României. Apoi, după ce România a fost nevoită să meargă pe calea armistiţiului, regina a scris şi a stăruit în ideea că ţara sa a fost obligată să încheie un asemenea armistiţiu, că nu l-a acceptat de bunăvoie, că regele Ferdinand nu a semnat acest document şi ca atare el nu este recunoscut şi nu poate fi acceptat de Antanta.

A venit Unirea, spre marea satisfacţie a românilor, inclusiv a reginei Maria şi – cum se întâmplă în istorie şi evenimente fericite – chiar în ziua de 1 decembrie 1918, când regele Ferdinand şi regina Maria se întorceau din exilul de doi ani de la Iaşi, la Alba Iulia se vota unirea Transilvaniei cu România. La vremea respectivă spaţiul cel mai mare din Bucureşti era cel din faţa Universităţii, la statuia lui Mihai Viteazul. Acolo s-a ţinut o mare adunare la care s-a luat act de acest eveniment extraordinar. În însemnările ei zilnice, Regina Maria apreciază că a trăit cea mai fericită zi din viaţa ei.

Revenind la Conferinţa păcii, menţionez că a existat o iluzie a clasei politice româneşti, a regelui şi a reginei, a lui Brătianu îndeosebi, că România va fi tratată pe picior de egalitate cu statele din Antanta. Ori, aşa cum am spus, fiecare însemna cât era forţa lui militară şi ca atare România nu putea să fie socotit stat egal cum pretindea Brătianu. S-a creat o imagine negativă despre activitatea delegaţiei române la Paris şi un anume disconfort în dialogul dintre Brătianu şi liderii Conferinţei de Pace. În aceste circumstanţe, regina Maria a cerut permisiunea Guvernului, a regelui, să meargă la Paris să arate faţa frumoasă a României, adică chipul ei. Şi, într-adevăr, a fost primită de toţi liderii conferinţei, inclusiv de preşedintele Statelor Unite, a fost decorată, a fost primită în Academia de Arte Frumoase de la Paris. Regina a schimbat oarecum imaginea României, dar aceasta n-a putut să ducă la modificarea atitudinii generale faţă de România, care a trebuit să semneze Tratatul minorităţilor şi, în genere, să accepte deciziile Marilor Puteri.

Trebuie să subliniem că, în esenţă, acele hotărâri au fost corecte, mai ales clauzele teritoriale. Conferinţa Păcii de la Paris a confirmat actele de unire şi realizarea României Mari, a României Întregite.Fiind vorba de unirea unor teritorii care trăiseră sub regimuri diferite: rusesc în Basarabia, austriac în Bucovina, unguresc în Transilvania, urmările realizării Marii Uniri au fost complexe. Cu legislaţie diferită, cu şcoli organizate diferit, cu justiţie specifică. Trebuia să se realizeze o armonizare, o integrare a provinciilor unite în cadrul statului român. De aceea, până în aprilie 1920 au existat structuri autonome provizorii, care să realizeze această unificare. Au fost Directoratele din Basarabia, au fost Secretariatele de Serviciu din Bucovina, a fost Consiliul Dirigent din Transilvania. Repet, în Guvernul României erau reprezentanţi ai acestor provincii, dar structurile respective aveau această menire, de a contribui la armonizarea relaţiilor dintre provinciile istorice româneşti.

În primul rând, foarte importantă a fost reforma agrară. Populaţia României, fiind în majoritatea ei covârşitoare alcătuită din ţărani, preocuparea lor de bază era să obţină pământ, să aibă loc Reforma agrară. De aceea, s-a acţionat şi de la nivel central şi de la nivelul acestor structuri locale să se adopte legi pentru această reformă. Şi, până la urmă s-au votat legi distincte pentru Reforma agrară în Vechiul Regat, în Basarabia, în Bucovina, în Transilvania, prin care s-a realizat la vremea respectivă cea mai masivă mutaţie de proprietate arabilă din Europa, de la marii proprietari la micii proprietari, la ţărănime. Reforma agrară a fost un element esenţial de coeziune la nivel naţional.

În al doilea rând, a fost decizia de naţionalizare a întreprinderilor economice – industriale, comerciale, bancare. Naţionalizarea a însemnat preluarea acestor întreprinderi, care se aflaseră în proprietatea cetăţenilor aparţinând statelor învinse cu care România a fost în război, de către cetăţenii români. Nu era vorba de statul român. S-au emis acţiuni care au fost cumpărate de cetăţeni români, indiferent de etnie, în aşa fel încât consiliile de administraţie au devenit majoritar româneşti.

Un rol important l-a avut politica şcolară. S-a introdus limba română pe tot teritoriul românesc, inclusiv în şcolile ungureşti. Au fost şi alte măsuri prin care s-a realizat o unificare care, sigur, a necesitat mari eforturi. S-au înregistrat şi anumite greşeli privind maniera în care s-a înfăptuit acest obiectiv. De exemplu, în Transilvania funcţionarii etnici maghiari au refuzat să depună jurământul faţă de statul român. Şi atunci au fost înlocuiţi, pentru că trebuiau să fie cetăţeni loiali statului român. În Basarabia nu existau specialişti – jurişti, profesori etc. – şi atunci aceştia au fost aduşi din Regat. Unii dintre ei s-au purtat abuziv, fapt care a fost speculat de propaganda sovietică. Per total însă, lucrurile au mers într-o direcţie pozitivă. În România nu a existat o mişcare separatistă, secesionistă, cum s-a înregistrat în Cehoslovacia, sau în Iugoslavia. Cum bine ştim, în 1939 – 1941 aceste state s-au dezagregat. Sigur, şi cu presiuni din afară, dar şi pentru că au existat acele mişcări secesioniste în interiorul statelor respective.

În anii de după Marea Unire şi până la Al Doilea Război Mondial, România a fost o putere regională. A fost una dintre iniţiatoarele unor tratate care să aibă la bază statutul Societăţii Naţiunilor. A încheiat în martie 1921 tratatul cu Polonia, apoi, tot în 1921, până în iunie, tratatul cu Cehoslovacia şi cu Iugoslavia prin care s-a înfiinţat Mica Înţelegere. În 1934, în februarie, s-a creat Înţelegerea Balcanică (România, Grecia, Turcia, Iugoslavia). Ministrul de Externe al României, Nicolae Titulescu, a fost ales de două ori, în 1930 şi 1931, preşedintele Adunării Generale a Ligii Naţiunilor. Glasul României era ascultat, ţara noastră era o prezenţă foarte semnificativă pe plan european. Aceasta şi pentru că, în perioada interbelică, a avut loc o dezvoltare economică, o creştere a rolului ştiinţei şi culturii. Personalităţile româneşti erau apreciate pe plan internaţional. Iar toate acestea au contribuit la creşterea prestigiului ţării şi, într-adevăr, România era recunoscută ca o putere regională şi chiar europeană.

Astăzi e mai complicat. Iertat să-mi fie, şi sper să nu fiu interpretat politic, dar nu am găsit, ca istoric, nici o iniţiativă cu adevărat semnificativă de politică externă a României de după 1989. Sigur, se spune că am aderat la N.A.T.O. şi am intrat în Uniunea Europeană, dar aceasta nu era o politică românească, ci una globală, prin care statele care au făcut parte din Tratatul de la Varşovia au aderat la N.A.T.O., iar cele care erau membre în Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (C.A.E.R.) au intrat în Uniunea Europeană. Acesta a fost o caracteristică a politicii europene şi mondiale la care s-a asociat şi România.

Referindu-mă la iniţiativa Cooperării Economice a Mării Negre, afost o reuniune la Bucureşti, la care cele două mari puteri – Rusia şi Turcia – nu au participat. Ideea a fost bună, dar nu a fost susţinută printr-o politică coerentă, astfel că nu s-a putut realiza ceva semnificativ. Eu am fost, destul de multă vreme, din 2004 până în 2012, preşedinte din partea României în Comisia pentru Tezaur. În condiţiile în care relaţiile dintre România şi Rusia au cunoscut o deteriorare continuă, era greu de presupus că această comisie ar putea să obţină un succes şi Rusia să ne înapoieze tezaurul. Aşa încât eu am renunţat la a mai participa la o asemenea comisie, care nu avea nici o perspectivă.

Istoricii români, cu puţine excepţii – ale roller-iştilor şi neoroller-iştilor, aceştia din urmă sunt cei de după 1989 – au tratat aşa cum spun documentele, adică Marea Unire a însemnat expresia dorinţei şi a voinţei poporului român, care s-a exprimat prin adunări alese în chip democratic: Sfatul Ţării, Congresul General, Adunarea Naţională. A fost un factor pozitiv în istoria noastră naţională. În vremea lui Roller se spunea că armata regală română a cotropit şi a anexat Basarabia, pe care a tratat-o ca pe o colonie, se spunea că Transilvania s-a unit cu România, dar, de fapt, s-a unit burghezia şi moşierimea din Transilvania cu burghezia şi moşierimea din Regat ca să exploateze şi mai crunt poporul muncitor. Acum lucrurile au evoluat, pentru că nu se mai poate folosi acelaşi limbaj, dar se cultivă aceeaşi idee şi anume că unirea nu a fost expresia dorinţei românilor şi că ea nu este un act viabil. Se spune că românii erau nişte troglodiţi, nişte inculţi, nişte analfabeţi care habar nu aveau ce se întâmplă pe lume. Doar câţiva intelectuali s-au întrunit şi au hotărât unirea, care este discutabilă. Mi-e penibil să comentez asemenea scrieri ale unora care se pretind istorici români.

Pe de altă parte, istoricii din Rusia şi Ungaria nu acceptă ideea Unirii Basarabiei şi respectiv a Transilvaniei. Constat că poziţia lor este promovată şi pe teritoriul României. În ultimii ani am mers în Harghita şi Covasna şi am constatat că la chioşcurile amplasate pe trotuar se vând tricouri cu „Nu! Nu! Niciodată!”, lozinca prin care s-a negat tratatul de la Trianon, sau cu „4 iunie 1920 – doliu naţional”. Se distribuie hărţi în care Transilvania este inclusă în Ungaria. Pe teritoriul României! Am văzut vase pe care era scris „Ungaria Mare, nu Trianon!”. Deşi, conform Constituţiei, România este stat naţional-unitar, pe teritoriul ţării noastre se desfăşoară o intensă propagandă revizionistă. Iar oficialităţile române nu intervin în nici un fel. Desigur, nu este de aşteptat ca istoricii din statele respective să-şi schimbe poziţia. Din câte ştiu, în Ungaria există un Comitet Trianon, care este finanţat serios, în timp ce la noi s-au tot înfiinţat comisii Centenar, care n-au primit buget şi care nu pot să facă nimic. De altfel, în aceste comisii nu figurează nici un istoric. Sunt tot felul de inşi care au diverse preocupări şi relaţii urmărind să aibă un atu în cariera lor politică.

În România nu mai există un obiect care se numeşte Istoria românilor. Această materie a fost scoasă din învăţământ de regimul democratic de după 1989, deşi acest obiect exista de la Legea învăţământului din timpul lui Cuza. Ca urmare, este evident că Marea Unire nu poate să ocupe un loc semnificativ în manualele şcolare. Unii profesori o tratează cu succes, alţii cu mai puţin suflet. Opinia mea fermă este că manualele de istorie nu fac educaţie patriotică şi nici pregătire ştiinţifică elevilor din România de astăzi. Activităţi dedicate Marii Uniri se desfăşoară în şcoli, universităţi, societăţi, asociaţii etc. Academia Oamenilor de Ştiinţă din România are un întreg program dedicat Marii Uniri. Problema esenţială este că la nivel central, la nivel de Preşedinţie, la nivel de Guvern, la nivel de Parlament nu se face nimic. Doar nişte vorbe, nişte declaraţii, dar fără o susţinere materială.

S-a creat în timpul Guvernului Ponta un comitet care avea în frunte pe primul ministru şi mai mulţi miniştri. A venit Guvernul Cioloş, care a lansat sloganul „România 100″, de care a uitat, apoi Guvernul Grindeanu a înfiinţat alt comitet. A venit Guvernul Tudose, care a creat şi el un comitet. Guvernul Dăncilă a constituit şi el un comitet. În toate aceste comitete nu figurează istorici. Opinia mea clară este că de la nivel central nu se doreşte marcarea aşa cum se cuvine a Centenarului. Şi am găsit o explicaţie: de vreme ce preşedintele U.D.M.R. a zis că nu are ce sărbători la 1 decembrie, partidul aflat la guvernare, având nevoie de voturile U.D.M.R., a considerat că nici el nu are ce sărbători la 1 decembrie. Sigur, în preajma evenimentului, o să se organizeze o şedinţă a Parlamentului, o să-şi dea decoraţii reciproc, medalii, poate vor avea loc nişte serbări câmpeneşti sau mai ştiu eu de care, dar este clar că nu va rămâne nimic semnificativ realizat de actualii guvernanţi la Centenarul Marii Uniri.

Noroc cu Biserica Ortodoxă. Din iniţiativa ei se construieşte Catedrala Neamului. Sunt convins că va fi inaugurată pe 30 noiembrie 2018, aşa cum a declarat Patriarhul Românei şi astfel vom avea un monument reprezentativ care va rămâne în istorie.

Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Membru A.O.Ş.R.

Notă: adaptare după dialogul dintre prof. univ. dr. Ioan Scurtu, membru A.O.Ş.R. şi Daniel Popescu – AGERPRES[1].

SURSA: http://www.art-emis.ro/analize/4846-in-anul-centenar-nu-se-face-nimic-la-nivel-central-asa-cum-se-cuvine-pentru-marc-area-marii-uniri.html

––––––––––––––––––
[1] http://www.ioanscurtu.ro/interviu-agerpres-marea-unire-expresia-vointei-romanilor-evenimentul-nu-ocupa-un-loc-semnificativ-in-manuale/

Publicat în ARTICOLE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA, DOCUMENTE, FILOSOFIE ŞI PSIHOLOGIE, ISTORIA NOASTRĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu

MAREŞALUL ADEVĂRULUI ISTORIC- PROFESORUL GHEORGHE BUZATU

Gheorghe Buzatu – un istoric conectat prin întreaga fibră la realităţile româneşti, prin demnitatea şi curajul cu care şi-a apărat convingerile.
Prof. univ. dr. Vasile Buga, Coordonatorul Centrului de Studii Ruse şi Sovietice „Florin Constantiniu”

Am avut privilegiul să-l cunosc pe marele istoric Gheorghe Buzatu, care ne-a părăsit cu cinci ani în urmă, la începutul anilor 90, în vremea când, aflat în misiune diplomatică la Moscova, l-am însoţit pe dânsul şi alţi istorici şi arhivişti români sosiţi la documentare în arhivele ruseşti în baza Acordului de colaborare semnat în aprilie 1992 de către prof. univ. dr. Ioan Scurtu, directorul general de atunci al Direcţiei Generale a Arhivelor Statului, şi A. S. Prokopenko, vicepreşedinte al Comitetului pentru problemele arhivelor de pe lângă Guvernul Federaţiei Ruse.

M-a impresionat în mod deosebit capacitatea extraordinară de lucru, dorinţa de a pătrunde în tainele arhivelor în căutarea documentelor de mare importanţă referitoare la români şi România. Mărturie elocventă a strădaniilor istoricului Gheorghe Buzatu în arhivele din Federaţia Rusă stă volumul „Românii în arhivele Kremlinului”, un adevărat ghid valoros pentru cercetătorii români interesaţi să cunoască zestrea acestor arhive în partea care se referă la probleme esenţiale ale istoriei României, ale relaţiilor româno-sovietice în perioada interbelică şi postbelică.

Istoricul Gheorghe Buzatu, pe care regretatul academician Florin Constantiniu l-adefinit drept „marele înnoitor al istoriografiei noastre contemporane”, s-a impus prin cele peste 100 volume, studii şi articole privind istoria contemporană a României, cu precădere a celui de-Al Doilea Război Mondial. Valoarea acestora, rod al cercetărilor rodnice în arhivele româneşti, americane, franceze, britanice, germane şi ruseşti nu poate fi contestată. A rămas în conştiinţa celor care l-au cunoscut prin setea neostoită de cunoaştere, de a fi conectat prin întreaga fibră la realităţile româneşti, prin demnitatea şi curajul cu care şi-a apărat convingerile. I-a impresionat şi cucerit pe cei din jurul său prin modestie, simplitate, generozitate şi dăruire, disponibilitatea de a veni în ajutorul celor aflaţi în nevoie.

Nu în ultimul rând evoc participarea activă a istoricului Gheorghe Buzatu la manifestările organizate de Centrul de Studii Ruse şi Sovietice „Florin Constantiniu” din cadrul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, sprijinul acordat, intervenţiile sale de înaltă ţinută ştiinţifică, temeinic documentate, aşteptate totdeauna cu mult interes de asistenţă.
Pioase aduceri aminte, odihnească-se în pace!

Gheorghe Buzatu . istoricul care a promovat Adevărul așa cum a fost
Prof. univ. dr. hab. Nicolae Enciu, Chișinău

Prof. univ. dr. hab. Nicolae EnciuLa cinci ani de la trecerea sa în eternitate, profesorul Gheorghe Buzatu a fost și rămâne unul dintre cei mai importanți și influenți istorici români, un mare înnoitor al istoriografiei contemporane, ale cărui contribuții științifice au acoperit o arie problematică și cronologică extrem de vastă și de complexă, vizând istoria petrolului românesc, diverse aspecte ale Primului și mai ales ale celui de-Al Doilea Război Mondial, viața, opera și activitatea unor mari personalități precum Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Nicolae Titulescu. Investigațiile sale de mare amploare și profunzime în arhivele naționale, în fostele arhive sovietice, în alte mari centre de documentare ca și rezultatele de excepție obținute, s-au materializat în lucrări de o valoare și probitate remarcabilă, doar în 2010 lansând 175 (!) de volume de autor sau îngrijite de ilustrul istoric, tipărite în ediții anastatice, la care s-au adăugat numeroase studii și articole, participări la manifestații științifice, conferințe naționale și internaționale.

Savant de o imensă erudiție, istoricul Gheorghe Buzatu a abordat cu temeritate subiecte controversate de istorie contemporană, precum participarea României la războiul pentru recuperarea Basarabiei și nordului Bucovinei, rolul mareșalului Ion Antonescu dar și al lui Nicolae Ceaușescu sau al lui I.V. Stalin. Cu referire la caracterul participării României la războiul României împotriva Uniunii Sovietice în anii 1941-1944, marele merit al istoricului Gheorghe Buzatu constă în a fi demonstrat, cu o neobișnuită forță de convingere, că acel război a fost incontestabil unul drept de la un capăt la altul, din 22 iunie 1941 și până la 23 august 1944. Așa cum pe bună dreptate sublinia prof. Gheorghe Buzatu, războiul în cauză nu s-a purtat pentru câștigarea unor teritorii străine, ci a fost un război pentru eliberarea Basarabiei și nordului Bucovinei. A fost un război pentru drepturile noastre istorice, violate, dar în același timp, și un război în care s-a avut în vedere și un factor politic de cel mai mare interes, deoarece guvernul de la București, în orice moment, a avut informații că la Kremlin erau pregătite nucleele viitoarelor cabinete comuniste pentru București, Varșovia sau Sofia. Cât privește faptul participării României în războiul din est alături de Germania lui Hitler, argumentele istoricului Gheorghe Buzatu au fost și rămân în continuare la fel de judicioase și imbatabile, subliniindu-se că „demonstrațiile pe un anumit fir trebuie să meargă de fiecare dată până la capăt”, deoarece, „până în 1939, când a început războiul, alături de Germania s-au aflat toate Marile Puteri”.

Un aspect încă insuficient studiat și evocat din activitatea profesorului Gheorghe Buzatu îl constituie preocupările sale pentru problemele geopolitice ale spațiului istoric și etnic românesc. În căutarea răspunsurilor la inconvenientele poziției geopolitice a României de-a lungul timpului, marele istoric a recurs în permanență la dialogul cu oamenii de stat și militari de elită, scriitori și diplomați, istorici și geopoliticieni, ziariști de imens prestigiu și autoritate: Mihai Eminescu și Nicolae Iorga, Mihail Kogălniceanu, Ion I.C. Brătianu și Nicolae Titulescu, Simion Mehedinți, Pamfil Șeicaru, Emil Cioran sau mareșalul Ion Antonescu, rezultând verdictul categoric și neiertător că pentru ultimele trei veacuri ale istoriei noastre naționale, a funcționat cu putere de lege acest blestem neiertător: Românii și România s-au aflat „prea aproape de Rusia și prea departe de Dumnezeu”!

Așa cum sublinia prof. Gheorghe Buzatu, „mai cu seamă de la 1812 încoace, oricând vecinătatea Rusiei a reprezentat pentru politica generală a Iașilor și Bucureștilor, mai apoi a României, o premisă, o condiție și o rezultantă, de prea puține ori un beneficiu și – vai! – cel mai adesea un dezavantaj, ca să nu spun o obsesie și un pericol de prim rang, precum în mod cu totul deosebit în decursul existenței României Mari (1918-1940), căreia i-a pus capăt prin faimoasele note ultimative din 26-27 iunie 1940, după cum și între 1944 și 1989, atunci când Kremlinul s-a pretins deopotrivă „« prieten » și tutore ideologic (practic stăpân absolut până prin anii ’60) al Bucureștilor”. Iată de ce, îndemna marele istoric, este necesară analiza tuturor dezastrelor din trecutul nostru, mai cu seamă a celor din 1812, 1940, 1944 și nu numai, din punctul de vedere al originilor, desfășurării și urmărilor lor, pe termen scurt ori de durată. Revin în atenție inclusiv și mai ales aspectele fondării României Mari, – menținerea, consolidarea și, apoi, prăbușirea ei în 1940 și 1944, după cum și perspectivele actuale ori de mâine.

În opinia prof. Gheorghe Buzatu, indiferent de soluțiile avansate, trebuie să se aibă neapărat în vedere revenirea „acasă” a provinciilor istorice românești, în sprijinul opiniei sale venind și opinia strălucitului nostru polihistor Nicolae Iorga, care, în lucrarea „Adevărul asupra trecutului și prezentului Basarabiei”, a observat că partea României ocupată de U.R.S.S. în iunie 1940 reprezintă „un teritoriu de istorie națională și de drept național”, care, netăgăduit, urmează să revină „la cel dintâi prilej favorabil”.

În amintirea generațiilor prezente, a tuturor celor care l-au cunoscut și i-au apreciat valoroasa creație, Gheorghe Buzatu va rămâne întotdeauna istoricul care a promovat consecvent Adevărul așa cum a fost, în numele lui asumându-și cu demnitate curajul și, în egală măsură, răspunderea tuturor riscurilor de a merge „Singur împotriva tuturor”.

Gheorghe Buzatu dăltuit în Panteonul făuritorilor de conștiință națională
Ion Măldărescu, ART-EMIS

Ion MăldărescuScursu-s-au cinci ani de când, „căzut la datorie” la vremea Înălţării lui Hristos, Gheorghe Buzatu a luat cu sine propria-i cruce şi numeroasele poveri ale nerecunoştinţei pământeanilor[1]. A trecut cu ele prin prin „Poarta interstelară” care s-a deschis, permiţându-i parcurgerea drumului spre întâlnirea cu cei mai înainte plecați: Alexandru Xenopol, Nicolae Iorga, Andrei Oţetea, Florin Constantiniu, George Potra… dar şi cu cel a cărui viaţă de mare patriot a încercat – şi în mare măsură a reuşit – s-o limpezească precum nimeni altul, mareşalul Ion Antonescu.

Deconspirator al unor adevăruri ascunse, truda sa a fost concentrată pe subiecte delicate pe care oficialităţile de după 1989, nu le-au dorit şi nu le vor aduse la lumina zilei. Gheorghe Buzatu nu a aceptat compromisul și, cu graiul său inconfundabil, domol, dar sigur s-a adresat tuturor acelora care ne-au dezvrednicit și care continuă să o facă: „Este vremea să le spunem pe numele lor adevărat tuturor acelora care ne hulesc. Nu mai trebuie doar să facem aluzii indirecte. Ei o fac fără jenă. Ne-au pus pe listele lor negre cu numele nostru de botez. Așa că a venit vremea să dăm definitiv cărțile pe față și să le spulberăm cacealmaua. […] Adevǎrul este cel al documentelor!”. Pentru asta, dar şi pentru multe altele, neprietenii acestui neam nu l-au iertat.

Cu certitudine, Dumnezeu l-a aşezat pe Gheorghe Buzatu între drepţii acestui popor, întru slăvirea neamului său. În pofida tuturor încercărilor unora de a-l da uitării, numele îi este deja dăltuit în Panteonul făuritorilor de conștiință națională, ai ziditorilor drepturilor noastre. La apelul Neamului Românesc, în dreptul numelui său, răspunsul cu conştiinţa curată al lui Gheorghe Buzatu va fi întotdeauna: „Prezent!”.

Tot „Prezent!” răspundem şi noi întru cinstirea Zilei Înălţării Domnului Iisus Hristos şi cea a Eroilor din întreaga Istorie a Neamului Românesc. Dumnezeu să le păzească şi să le apere liniştea veşnică!

Gheorghe Buzatu – Mareşalul adevărului istoric
Prof. Alexandru Moraru, Chişinău

Prof. Alexandru, ChişinăuPrintre oamenii cei mai importanţi din viaţa mea, regretatul profesor, Marele istoric, mentorul şi prietenul meu Gheorghe Buzatu a ocupat un loc de frunte. Despre istoricul Buzatu auzisem, apoi citisem destul de multe pentru acea vremea , am în vedere mijlocul anilor 80. Metoda Domniei sale de cercetare aprofundată, felul de a ajunge la concluzii întemeiate pe documente istorice de arhivă, lupta pentru triumful adevărului m-a făcut să înţeleg, că pentru a deveni un bun profesionist în cercetarea istoriei, mai bun model decat distinsul savant nici că se poate. Încetul cu încetul am început să înţeleg, că în istorie trebuie să fii sincer şi să nu te laşi dus de mrejele politicului, deoarece adevărul istoric, trecut prin filtrul politicului nu mai poate fi adevăr.

Marele istoric şi patriot Gheorghe Buzatu a făcut cercetări ample în multe arhive ale lumii şi a publicat o sumedenie de monografii, culegeri de documente, enciclopedii, cercetări şi studii aproape la toate categoriile ştiinţei istorice. Lucrările Domniei sale au fost traduse în câteva limbi ale lumii, fiind considerate pe bună dreptate lucrări de referinţă. Cărţile profesorului Buzatu au fost şi sunt cumpărate cu mare plăcere şi studiate cu atenţie, deoarece sunt scrise într-o limbă accesibilă, care dă posibilitatea de a fi înţelese şi de publicul larg, nu numai cel academic. A fost un Om Deosebit, o Mare Enciclopedie a istoriei României (şi nu numai), o personalitate de calibru european şi mondial, un savant de o rară modestie şi cu un spirit al umorului bine conturat, care devenise pentru mulţi istorici, cercetători un model al profesionalismului, un model al Omului de ştiinţă contemporan, un Om interesant şi atat de harnic, că dacă numai vom cita lista cărţilor scrise de dumnealui, involuntar ne vom întreba, cât a dormit acest savant în viaţa sa?

După o perioadă de cercetări îndelungate, adunasem un număr impunător de documente de arhivă inedite despre activitatea Mareşalului Ion Antonescu în Basarabia în perioada Războiului sfânt de eliberare naţională de sub jugul bolşevic 1941-1944 şi folosindu-mă de ocazie, i-am arătat distinsului specialist copiile xerox ale documentelor depistate de mine în arhivele de la Chişinău, solicitându-i susţinerea pentru a fi publicate. După prima noastră întâlnire am urmat sfatul profesorului Buzatu şi în câteva săptămâni totul era gata. Titlul proiectului l-am ales următorul: „Mareşalul Ion Antonescu şi Basarabia. Documente şi materiale 1941-1944″. O muncă extrem de dificilă, ca şi depistarea documentelor din dosarele Arhivei Naţionale a Republicii Moldova referitoare la tema propusă. Abia când am primit prefaţa la cartea mea, semnată de Gheorghe Buzatu, am înţeles valoarea deosebită a aceastei cărţi, iar colaborarea pentru pregătirea volumului de documente s-a transformat într-o prietenie sinceră.

Profesorul Gheorghe Buzatu a devenit pentru mine unul din cei mai apropiaţi oameni, prieten şi mentor. Prima mea carte apărută în patria mea de vis, deja la 14 februarie 2008 a fost scoasă din tipar. Mentorul meu, autorul prefaţei cărţii, a prezentat cartea mea în cadrul Târgului Naţional de Carte ediţia a XVI-a „Librex 2008″. În seara zilei de 23 februarie profesorul Gheorghe Buzatu a prezentat şi cartea domniei sale „Război şi pace 1940- 1944. Jurnalul Mareşalului Ion Antonescu”, vol.I apărut tot la Editura Demiurg. Cunoaşterea acestui Om excepţional, schimbul de mesaje, discuţiile telefonice, întâlnirile rare, dar cu o încărcătură informaţională şi profesională imensă, m-au convins că am alături o celebritate de talie mondială. De la dl. profesor Gheorghe Buzatu am învăţat mai multe decât în toţi anii de studenţie, iar excluzând abordarea mijloacelor de informare obişnuite, devenisem ochii şi urechile savantului în problemele ce ţin de Republica Moldova. Datorită profesorului am cunoscut pe minunaţii: Alexandrina Ioniţă, Ioan Scurtu, Ion Măldărescu, Corneliu Ciucanu,Victor Roncea, Mihai Retegan…

Se apropia anul 2009, an în care Gheorghe Buzatu avea să împlinească frumoasa vârstă de 70 de ani. Atunci m-am hotărât să-i dedic următoarea mea carte abundând în documente privind rezistenţa antisovietică a basarabenilor şi deportările staliniste. Am adunat toate documentele de arhivă depistate traduse din limba rusă în română (nu fără suportul financiar şi prietenesc al profesorului Anatol Petrencu), care în principiu alcătuiau un volum interesant de documente inedite. În „secret” am contactat-o pe d-na Alexandrina Ioniţă căreia i-am mărturisit intenţia mea, de a dedica volumul „Basarabia Antisovietică” aniversării a 70 de ani de la naşterea savantului. Fără să-i comunice despre dedicaţie, editoarea l-a rugat să pregătească o prefaţă pentru volumul nominalizat şi numai după ce prefaţa a fost gata, i-a destăinuit „secretul”. Ambele mele cărţi apărute în Ţară au fost prefaţate de celebrul istoric, profesorul Buzatu şi au fost editate cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică din România.

Profesorul Gheorghe Buzatu a scris „Studiu pe întroductiv despre individ în faţa răului absolut, Gulag şi Holocaust” pentru culegerea mea de documente, în care a menţionat:„Profesorul Alexandru Moraru, specialist recunoscut şi apreciat în problemele de istorie contemporană şi arhivistică, harnic editor al surselor trecutului, s-a impus mai cu seamă în ultima vreme, graţie studiilor şi volumelor tipărite la Chişinău ori în Ţară, mai precis la Iaşi şi Bucureşti. În această privinţă, avem în vedere în chip aparte studiul „Basarabia sub ocupaţia Kremlinului. Canibalismul provocat de sovietici (Documente şocante) şi volumul, în colaborare cu profesorul universitar dr. Anatol Petrencu „Mareşalul Ion Antonescu şi Basarabia 1941-1944. Culegere de documente […] Fără pretenţii exagerate, volumul colegului Alexandru Moraru este remarcabil prin dezvăluirile referitoare la tragedia sub zodia Răului absolut, altfel spus în Imperiul Gulagului, pe care Alexandru Soljeniţin, într-o creaţie literară de geniu, a impus-o difinitiv şi în parametri naturali oprobriului Umanităţii. În sfârşit, felicitându-l pe colegul Alexandru Moraru pentru realizarea prezentului volum, trebuie să-i mulţumim pentru efortul şi izbânda sa ştiinţifică deosebită”. (Gheorghe Buzatu Iaşi, 19 august 2009).

La 4 decembrie 2009, marele istoric Gheorge Buzatu s-a aflat la Chișinău și a participat la o conferință științifică[2]. Ceva mai târziu profesorul Buzatu mi-a solicitat un material interesant, pentru a fi întrodus în culegerea „Convrgențe istorice și geopolitice. Omagiu profesorului Horia Dumitrescu”, având pe post de coordonator pe d-na Stela Cheptea și dl. Gheorghe Buzatu. Lucram la un articol spre finisarea lui, ce urma să fie prezentat redacției unei reviste din Țară, dar după solicitarea profesorului, mi-am schimbat opțiunea și în scurt timp i-am expediat articolul întitulat „Dușmanii puterii sovietice: Basarabia împotriva comunismului”, care a și apărut în volumul amintit la Casa Editorială „Demiurg” din Iași în 2009 la pag. 327-344. Peste un an, în 2010, Gheorghe Buzatu mi-a solicitat un subiect documental pentru o culegere în două volume „1940. Omagiu profesorului Ioan Scurtu” în cadrul Muzeului Vrancea. Deși lucram de mai mult timp la tema Scrisori către Mareșal la momentul, când am primit solicitarea profesorului, eram bolnav, lucru pe care l-am comunicat. Cu toate acestea, profesorului i-a plăcut subiectul și m-a rugat să-i trimit 15-20 de documente, scanate, iar dumnealui va pregăti o întroducere la aceste documente. Am făcut acest lucru și în cele din urmă în volumul nominalizat au fost incluse aceste documente cu întroducerea profesorului sub titlul „Scrisori din Basarabia către Mareșalul Ion Antonescu”, volume apărute la „Demiurg” din Iași în anul 2010.

Când am primit cartea și am citit întroducerea, scrisă de Domnia sa: „Profesorul și prietenul Alexandru Moraru, istoric prin formație și prin vocație ne transmite din Chișinău, cu bunăvoința-i recunoscută, un set de scrisori din vremea Războiului de Eliberare Națională din 1941-1944, adresate de „cei mici” Mareșalului Ion Antonescu, Conducătorului Statului Român. Expeditorul lucrează de-acum la un volum masiv, reunind câteva sute de documente de același gen, pe care, se înțelege, le așteptăm cu nerăbdare și deosebit interes. Este de datoria mea să menționez că, anterior, profesorul Alexandru Moraru a valorificat numeroase documente românești de maximă însemnătate, depistate în Arhivele din Chișinău, dintre care unele au reținut atenția lui Paul Goma pentru magistru-i eseu „Săptămâna Roșie (28 iunie – 3 iulie 1940) sau Basarabia și evreii (cea mai recentă ediție a 7-a, Bacău, editura Vicovia, 2010, 543 pagini). De asemenea, nu demult el a publicat la Iași volumele: „Mareșalul Ion Antonescu și Basarabia 1941-1944. Culegere de documente (Casa Editorială Demiurg 2008), în colaborare cu profesorul Anatol Petrencu și „Basarabia Antisovietică”. Documente privind rezistența națională. Blestemul deportărilor și al „justiției” staliniste (Casa Editorială Demiurg 2009) pentru ca, în sfârșit, cu totul recent, să ne ofere surpriza unei masive, excelente și actuale culegeri în mai multe tomuri – Victimele Terorii Comuniste în Basarabia. Rezistență ocupanților. Arestați, Torturați, Întemnițați, Uciși. Documente secrete sovietice, 1944-1954, volumul I, Chișinău, Editura Iulian, 2010, 393 pagini + anexe”.

Îmi amintesc, eram la Iaşi şi stăteam la un pahar de vorbă cu Profesorul Buzatu într-un restaurant. I-am spus: „Toate documentele mele din volumul « Mareşalul Ion Antonescu şi Basarabia 1941-1944 Culegere de documente » confirmă faptul, că în Basarabia şi Transnistria n-a existat nici un fel de holocaust împotriva evreilor, ci erau arestaţi şi băgaţi în lagăre de muncă aceştea care făceau propagandă comunistă sovietică, cominternistă împotriva propriului stat, organizau tot felul de diversiuni, provocaţii sau se eschivau de la muncile publice în folosul statului pe timp de război… Se pedepsea infractorul indiferent de naţionalitate fie el român, rus, ucrainean, evreu sau ţigan!. În respectivele lagăre de muncă din Basarabia şi Transnistria erau duşi reprezentanţi de toate aceste naţionalităţi, ocupaţia dăunătoare fiind principiul de pedeapsă: spioni sovietici, speculanţi, borfaşi, duşmani deschişi sau depistaţi de organele de resort, cei care se eschivau de la muncile publice… înseamnă că aşa numitul holocaust este o mare minciună!”. Distinsul savant a zâmbit şi a comentat: „O minciună spusă sau mediatizată de mai multe ori începe să fie credibilă, iar când pe mâna lor se află toate finanţele lumii, toate mijloacele de informare, toate studiourile cinematografice şi televiziunile, este uşor să « dovedeşti » orice! Vorba poporului: cine plăteşte comandă muzica!”.

În anii ’40-’60 ai secolului trecut nu era încă inventat „holocaustul”- această fabrică de stors bani… Au murit evrei, dar parcă numai evrei au murit? Milioane de ruşi, nemţi, români, polonezi, ucraineni, bieloruşi, japonezi, americani, chinezi… au murit. Pe vreme de război se moare… şi nimănui nu i-a trecut prin cap să ceară bani pentru… morţi. Îmi dădeam bine seama, că a fi prieten cu Gheorghe Buzatu era o mare onoare, dar şi o mare responsabilitate morală, aceea de a fi demn de prietenia acestui strălucit istoric. Inamicii cărţilor şi afirmaţiile profesorului erau şi ai Omului Gheorghe Buzatu. Dacă n-au izbutit să-l doboare din prima dată, au încerca din nou cu mijloace mai subtile, izbutind să doboare acest Stejar al Mândriei Naţionale. Prea enigmatică a fost moartea Marelui istoric şi a lăsat multe semne de întrebare… Nu ştiu cum se întâmplă, că oameni valoroşi pentru întreaga ţară sunt încomozi puterii, guvernanţilor şi mor prea repede „de moarte bună”. Profesorul prezenta un pericol serios pentru noii cominternişti, pentru guvernul mondial şi mafia sionistă. Distinsul savant în operele sale – care în majoritate au devenit de referinţă – prezenta argumente documentare de o credibilitate irefutabile. În faţa lui Gheorghe Buzatu şi ale scrierilor sale nu putea fi credibilă nici o replică fabricată artificial.

Vestea tristă a înălţării sale la ceruri mi-a comunicat-o Anatol Petrencu şi tot domnia sa a organizat un transport pentru o mică delegaţie a istoricilor din Republica Moldova pentru a merge la Iaşi la înmormântarea savantului, pentru aducerea unui ultim omagiu. A plecat dintre noi cel mai bun Om pe care l-am cunoscut. Cărţile lui vor face din ce în ce mai multă lumină în lumea noastră plină de minciună și întuneric.
Cu tristeţe şi pioasă aducere aminte, Dumnezeu să se îngrijească de sufletul lui.

Gh. Buzatu – Mareşalul istoriografiei româneşti
Comandor (r) Prof. Univ. dr. Jipa Rotaru, Membru A.O.Ş.R.

Comandor (r) Prof. Univ. dr. Jipa Rotaru, Membru A.O.Ş.R.Au trecut cinci ani de când ne-a părăsit prea devreme cel ce pe drept cuvânt, în accepțiunea specialiștilor era socotit Mareşalul istoriografiei româneşti – Gheorghe Buzatu. Istoric erudite și om de o aleasă probitate morală și intelectuală, cu o opera vastă, Gheorghe Buzatu a foist un veritabil mentor pentru o întreagă generație de cercetători ai istoriei. Ne-am întâlnit și am colaborat pe baricadele muzei Clio. Pe lângă preocupările ample în domeniul istoriei contemporane, am avut uin subiect drag amândorura, eroul national, mareșalul Ion Antonescu, personalitate eminentă a secolului al XX-lea, ale cărui viață și jertfă au fost puse exclusiv în slujba neamului românesc și a armatei sale, drept care minți imbecile și trădătoare l-au răsplătit cu gloanțele plutonului de execuție, în Valea Piersicilor, la Jilava.

Impreună, am început imediat după 1989 să descifrăm din colbul arhiuvelor tainele acestei inconfundabile persoinalități, adunând și punând la dispoziția celor dornici de a cunoaște istoria adevărată, noi și noi fapte, date și evenimente din calvarul vieții mareșalului nostru, „ celui mai mare român„, cum îi plăcea lui Gheorghe Buzatu să se pronunțe despre Ion Antonescu. Acest subiect plus preocpările noastre comune privind istoria adevărată a participării armatei române la cel de-Al Doilea Război Mondial ne-a apropiat, aducându-ne pentru o vreme pe aceleași baricade ale Fundației „Mareșal Ion Antonescu”. Cât timp aceasta a existat până a fi mârșav interzisă printr-o ordonanță de guvern de un incompetent și străin de neam prim-ministru, sigur sub oblăduirea unei lumi politice complet dezinteresată de istoria neamului și semnificația ei.

Dascăl dăruit cu darul oratorie iși cercetător cu o operă de neegalat, iubitor de Dumnezeu, Neam și Adevăr, Gheorghe Buzatu s-a ridicat prin demnitate, dârzenie și dăruire până la sacrificiul suprem pentru apărarea istoriei neamului. Opera sa în slujba muzei Clio este impresionantă: 55 lucrări de autor, 70 de volume coordonate sau în colaborare, peste 1.000 de studii și articole, la care se adaugă un număr impresionant de eseuri, recenzii, prefețe, note, semnale editoriale și altele. Colecția „Românii în istoria universală” reprezintă un alt segment al operei sale istoriografice monumentale care a depășit 163 de volume în timpul vieții sale și care probabil grației respectului ce i-l poartă foștii colegi de la Centrul de istorie și civilizație europeană al Filialei din Iași a Academiei Române, nu se va opri aici. Dar nu numai opera profesorului Buzatul rămâne mărturie peste timp a dăruirii sale ca „sacrificiul sinelui pentru dobândirea adevărului națiunii române” adesea abuziv deposedată de drepturile sale istorice. Rămâne spiritul său care, de acolo de sus,din dreapta Tatălui, unde suntem siguri că sălășluiește, ne obligă să-i ducem mai departe strădaniile și să sporim eforturile pe care el le-a inițiat îndreptate spre propășirea neamului și adevărului istoric.

Și acum, la trecerea a cinci ani de la plecarea sa pe celălalt tărâm, Gheorghe Buzatul rămâne pentru noi cel mai prolific istoric contemporan și nu cred că greșim dac-l punem alături de marele savant Nicolae Iorga. La fel ca savantului Iorga, nici lui Buzatu nu i-au rămas domenii ale istoriei universale și naționale necercetate. Sigur, el rămâne cel mai prolific cercetător pe istoria contemporană, Al Doilea Război Mondial constituind domeniul său de preferință. A abordat cele mai controversate teme ale istoriei României și ale marilor personalități făuritoare de istorie precum mareșalul Ion Antonescu, cărora, le-a închinat tomuri de mii de pagini, la fel și problemelor controversate ale participării armatei române la războiul sfânt.

Implicat direct în făurirea României democratice după 1989, a atacat fără menajamente pe toți „băhnuitorii” contemporani, luând atitudine față de acei fanfaroni care dacă au avut șansa de a studia prin Occident, cred că sunt îndreptățiți să denigreze și să falsifice momente fundamentale din istoria noastră multimilenară. Și câte încă nu s-ar mai putea spune despre personalitatea profesorului Gheorghe Buzatu? Ne limităm a mai reaminti doar pasiunea cu care a îmbrățișat ideea unui forum științific la Maia Catargi desfășurat sub emblema „Retrăiri istorice în veacul XXI”, fiind printre cei care nu au lipsit la nici una dintre manifestările noastre anuale din luna septembrie. Contribuțiile domniei sale la colocviile noastre deveneau adevărate regale de istorie și patriotism.

Ne este dor de tine, Gică Buzatu, și acum după cinci ani după ce ai plecat la Domnul, rămânem cu amintirea ta de neprețuit și mult, mult mai săraci fără cel care ne-a fost dascăl, mentor, exemplu și nu în ultimul rând, prieten drag.
Să-l odihnească Dumnezeu în loc curat și în deplină liniște și pace!

Gheorghe Buzatu – un istoric generos
Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Membru A.O.Ş.R.

Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Membru A.O.Ş.R.Timp de câteva decenii am colaborat adesea cu istoricul Gheorghe Buzatu şi am putut constata că una dintre trăsăturile sale esenţiale era generozitatea. O generozitate pornind din propria-i experienţă de viaţă, dar şi din firea sa hotărâtă, deschisă şi comunicativă. A luptat pentru a-şi croi o carieră, şi a reuşit. A absolvit cursurile Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, şi-a susţinut doctoratul în istorie, a devenit cercetător ştiinţific la Institutul „A.D. Xenopol” din Iaşi. A ajuns profesor universitar, conducător de doctorat, vicepreşedinte al Senatului României. Ca istoric, a acţionat pentru spargerea tiparele impuse de factorii politici în abordarea Istoriei naţionale şi pentru redefinirea unor momente esenţiale din trecutul poporului român, cu deosebire din epoca contemporană.

Avea „religia” documentului istoric, apreciind că este singura sursă pe care se pot întemeia studiile ştiinţifice. Şi-a petrecut o bună parte a vieţii în arhivele din România, dar a avut şansa de a studia şi în marile arhive ale lumii: S.U.A., Federaţia Rusă (Uniunea Sovietică), Marea Britanie. Nu a fost un egoist, nu a ţinut să se evidenţieze cu orice preţ, ci atras şi alţi colegi – mai tineri sau mai în vârstă – pe calea cercetării documentelor şi a promovării adevărului istoric. A urmărit să creeze un curent istoriografic, care să pună capăt dogmatismului de dinainte de 1989 şi diletantismului de după acest an, promovat cu ostentaţie de mulţi politruci care se pretindeau şi se consideră istorici.

Spirit generos, Gheorghe Buzatu a iniţiat lucrări colective, unele adevărate colecţii, dintre care se remarcă Românii în istoria universală şi Opera Omnia, din care s-au publicat sute de volume. A coordonat zeci de lucrări, multe dintre ele împreună cu istorici mai tineri, pe care i-a iniţiat în laboratorul complicat al unei asemenea activităţi.
Mi-a făcut plăcere să colaborez la unele colecţii, dar şi la mai multe volume. Am dat curs propunerii sale de a realiza împreună o amplă sinteză privind Istoria românilor în secolul XX, care a apărut în anul 1999 (Editura Paideia, 685 p. + ilustraţii). La rândul său, Gheorghe Buzatu a răspuns solicitării mele de a colabora la volumul VIII din tratatul Istoria Românilor, pe care l-am coordonat (Editura Ştiinţifică, 2003, 856 p. + ilustraţii).

A iniţiat şi coordonat, împreună cu Marusia Crîstea, Horea Dumitrescu şi Cristina Păiuşan-Nuică cele două volume intitulate Iluzii, teamă, trădare şi terorism internaţional – 1940. Omagiu profesorului Ioan Scurtu (Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2010, vol. I – 534 p., vol. II – 595 p. + ilustraţii). Gheorghe Buzatu a urmărit ca noile cuceriri istoriografice să intre în circuitul public, drept care a participat la mii de colocvii, mese rotunde, simpozioane şi sesiuni ştiinţifice. A fost prezent, ani în şir, la emisiuni Radio şi TV, remarcându-se prin forţa de argumentare şi talentul de a se face ascultat şi înţeles.

După 1989, noii falsificatori ai istoriei românilor, urmaşii lui Mihail Roller, care şi-au făcut o profesie din a denigra poporul român şi a nega valorile sale fundamentale nu puteau accepta faptul că Gheorghe Buzatu promova adevărul istoric. Plini de venin, neputându-l combate cu argumente, au folosit „aria caloniei”, recurgând la cele mai josnice delaţiuni. Au lansat, prin mass-media mai ales, acuzaţiile de naţionalism şi xenofobie.

Gheorghe Buzatu a fost, fără îndoială, un un mare istoric, pe care mulţi dintre cei care ar fi trebuit să-i recunoască meritele, l-au invidiat şi minimalizat. Este semnificativ faptul că, deşi a fost secretarul ştiinţific al Institului de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol” al Academiei, a înfiinţat şi condus Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană din cadrul Academiei Române, care s-a remarcat prin rezultate excepţionale, iar opera sa ştiinţifică este impresionantă, Gheorghe Buzatu nu a fost ales membru al acestei instituţii. O consolare poate fi aceea că, la vremea lor, mari personalităţi, precum scriitorii Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L. Caragiale sau savanţi ca Aurel Vlaicu şi Traian Vuia nu au fost membri ai Academiei Române, ei fiind declaraţi membri de onoare post mortem în 1948. Sunt convins că va veni Ziua Dreptăţii şi pentru Gheorghe Buzatu

Un cincinal fără profesorul Gheorghe Buzatu…
Dr. Alin Spânu

Dr. Alin SpânuCinci ani… Atât de repede? Da, din păcate. În urmă cu un cincinal ne-a părăsit profesorul Gheorghe Buzatu, cel care avea în spate o jumătate de secol de cercetări, studii și scrieri. A fost și cred că a rămas cel mai bun cunoscător autohton al celui de-Al Doilea Război Mondial, la care se adăugau pasiunile pentru istoria petrolului, serviciile de informații și extrema dreaptă românească. A lăsat în urmă și câteva generații de studenți, zeci de doctoranzi ajunși doctori și o imagine de ansamblu care nu va putea fi clintită prea ușor și nici prea curând.

A îmbinat la superlativ pasiunea pentru cercetare, talentul de a așterne pe hârtie noutățile istoriografice, calitățile didactice și pedagogice, disponibilitatea și solicitudinea față de toți cei care îi cereau sfatul sau sprijinul. Ne lipsesc vorba sa molcomă, care începea invariabil cu un hâtru „bre”, arta imbatabilă a oratoriei, în care își calibra discursul în funcție de auditoriu și unde profunzimea cuvintelor era un magnet imbatabil pentru cei prezenți.
S-a remarcat ca un foarte bun român, ceea ce i-a adus critici nejustificate și etichetări neserioase. A fost un exemplu în multe, dar… a fost. Regretul cel mai mare este că în prezent vorbim de profesorul Gheorghe Buzatu la trecut. Dumnezeu să-l odihnească!

Despre Omul, Oratorul și Istoricul Gheorghe Buzatu!
Dr. Liviu Ţăranu, C.N.S.A.S.

Dr. Liviu Ţăranu, C.N.S.A.S.Sunt cinci ani de la marea trecere a celui mai impozant și prolific istoric pe care am avut prilejul să-l cunosc în această viață: Gheorghe Buzatu. L-am apreciat ca Om, Orator şi Istoric. Iar ordinea aceasta nu este întâmplătoare. Ca tânăr istoric, participant la sesiuni şi simpozioane organizate de apropiaţi, admiratori şi prieteni de-ai săi, la Iași, Focşani, Maia-Catargi, Ploieşti, Paşcani, Bârlad, Vălenii de Munte, Piteşti şi chiar la Bucureşti, am avut prilejul să-i cunosc îndeosebi calitatea umană şi vigoarea elocinţei. Am văzut cu ochii mei atenţia de care se bucurau toţi ucenicii săi. Sprijinul pe care-l acorda cu largheţe nu era doar unul moral sau academic. Era total, era mai degrabă unul părintesc. Amintesc aici doar un moment dintre multe altele.

La sfârşitul lui februarie 2006, reveneam spre Bucureşti, de la un simpozion organizat la Paşcani şi Mănăstirea Neamţ referitor la personalitatea mitropolitului Visarion Puiu. Pe drum ne-a prins nu doar întunericul ci şi un viscol aprig care a făcut imposibilă înaintarea spre Bucureşti (eram într-o maşină condusă de comandor Ilie Manole). La cererea prudentă a d-lui comandor Aurel Pentelescu, profesorul Gheorghe Buzatu a fost de acord să oprim la Focşani, să aşteptăm aici până a doua zi. Negăsind nicio cameră la hotelurile din Focşani, refugiul nostru a avut loc la Muzeul de Istorie, condus de dl. Horia Dumitrescu. Acesta a răspuns prompt apelului formulat de profesorul Gheorghe Buzatu, şi ne-a deschis larg uşa instituţiei sale pentru a putea înnopta acolo. Fie că am unit mesele, fie că am folosit scaunele, s-a găsit pentru fiecare un loc, mai mult sau mai puţin comod pentru o repriză de somn. Profesorul a dovedit însă o generozitate ieşită din comun, asigurând nu doar bucatele pentru „sinistraţi” dar şi tot ceea ce i-a stat în putinţă ca noi, tinerii, să putem trage un pui de somn în bune condiţiuni.

Au fost multe, foarte multe ocazii de acest fel, când profesorul era în stare să-şi dea şi haina de pe el pentru noi cei care ne aflam alături de el. Cu siguranţă, la acest capitol, „buzăţeii” ar putea spune mult multe decât aş putea s-o fac eu.

În ce priveşte Oratorul, am apreciat îndeosebi spontaneitatea, calmul, înţelegerea şi adaptarea la cerinţele auditoriului, seninătatea, apelul la clasici, autoironia, sarcasmul fin. Era un model de elocvenţă pentru noi toţi. Mereu îmbina lecţia trecutului cu provocările prezentului, demonstrându-ne limpede că istoria este o ştiinţă vie, că în ultimă instanţă e vorba despre viaţa noastră a fiecăruia. Îl urmăream cu mare atenţie: cum începea şi pe ce anume punea accentul, cum obţinea atenţia din partea auditoriului, care era intensitatea vocii, când urca sau, dimpotrivă, cobora tonul, cum formula mesajul şi concluzia fiecărui discurs. Toate acestea păreau opera unui vorbitor înnăscut. Cunoscându-l mai bine îţi dădeai seama de câtă pregătire exista în spatele fiecărei conferinţe, câtă operă de reflecţie şi sinteză formau temelia acestora.

Era însă şi un excelent moderator. Spontan, ironic, concis, cunoscându-i pe toţi şi scrierile lor, profesorul Gheorghe Buzatu era dorit, aplaudat şi simpatizat de către orice adunare de iubitori de Clio. Aşa se întâmpla mereu, fără excepţie. De aici şi regretul meu că, din diverse motive, nu am dat curs la toate invitaţiile pe care le-am primit spre a participa la manifestări unde era prezent şi profesorul. Iar cel mai mare regret este că, deşi figuram în programul conferinţei de la Bârlad (la mijlocul lui mai 2013), nu am ajuns să-l văd pentru ultima oară.

Istoricul era controversat. Ca orice mare personalitate, avea admiratori şi detractori. Îi are şi acum. Am fost însă convins că gestul său de a intra şi de a face politică a fost unul corect. Cine altcineva, dacă nu istoricul, este mai avizat să facă politică de nivel înalt? Cine cunoaşte mai bine trecutul şi prin asta viitorul? Cine poate înţelege mai bine prezentul, dacă nu cel care a cercetat în amănunt rădăcinile sale? Şi argumentele ar putea continua, fără a scăpa din vedere că toate marile figuri ale istoriografiei noastre s-au implicat în politică.

Nu am studiat decât prea puţin din ceea ce a publicat prolificul istoric. Dealtfel nu ştiu câţi ar putea spune cu mâna pe inimă că l-au citit integral pe Gheorghe Buzatu. Puţinul pe care l-am înţeles din scrierile sale, ca şi tânăr istoric, a fost că un cercetător serios trebuie să-şi întemeieze orice demers ştiinţific pe surse solide. Iar între acestea, la loc de cinste, stă documentul. Acesta trebuie completat cu o lectură sistematică şi un stil plăcut de redactare. Cu alte cuvinte ceea ce puncta Nicolae Iorga atunci când vorbea despre meseria noastră, aspect reamintit de multe ori de către istoricul Gheorghe Buzatu: în scrierea istoriei contează trei lucruri: materialul, metoda şi stilul.

Scriind aceste rânduri, îmi revin în memorie serile de toamnă timpurie petrecute alături de istoric, la conferinţele organizate excelent de către dl. comandor Jipa Rotaru la Maia-Catargi, în inima Bărăganului. Subiectele discutate erau cu predilecţie despre comunismul românesc, dar nu asta conta cel mai mult, ci atmosfera caldă şi relaxată cu care se punctau unele subiecte ori biografii complicate şi incomode pentru mulţi. Istoricul nostru avea mereu câte un detaliu, câte o informaţie absolut inedită, care putea explica în bună măsură nedumeririle noastre. Ceea făcea deosebit dialogul nostru era iluzia că el se purta între egali, orice distanţă fiind cu dibăcie înlăturată de cel care, cu modestie, dirija de fapt întreaga discuţie. Iar noutăţile pe care le aducea, apăreau firesc fără vreo ostentaţie.

Din păcate, după cinci ani constat că nimic nu a putut înlocui acele seri și dezbaterile de atunci, un gol imens căscându-se nu doar în sufletul nostru, al celor care l-am cunoscut și admirat pe Gheorghe Buzatu, ci și în istoriografia românească!

Să ne preţuim valorile şi atunci când sunt în viaţă!
Prof. univ. dr. Petre Ţurlea, Membru A.O.Ş.R.

Prof. univ. dr. Petre Ţurlea, Membru A.O.Ş.R.În 2009, când a împlinit 70 de ani, Gheorghe Buzatu a fost sărbătorit de breasla istoricilor prin „Paradigmele Istoriei. Omagiu Profesorului Gheorghe Buzatu” – tipărită în două volume la Editura Demiurg din Iaşi. Găsim aici semnăturile unora dintre cei mai valoroşi istorici români contemporani. În acelaşi an, l-au sărbătorit participanţii la Sesiunea de Istorie de la Focşani. Au putut trage astfel o învăţătură: să ne preţuim valorile şi atunci când sunt în viaţă.

La cinci ani de la moartea lui Gheorghe Buzatu se poate pune întrebarea: ce rămâne?
– rămân cele peste o sută de volume, multe de referinţă în istoriografia românească;
– rămân numeroasele studii ţi articole publicate în reviste de specialitate;
– rămâne amintirea sentimentelor patriotice care izvorau din cuvintele sale…

Aceste sentimente patriotice le-a dus şi în Parlamentul României, unde a fost senator ţi a încercat să-i aducă pe parlamentari la ideea respectului faţă de interesul naţional. Cât a reuşit în acest demers nu se ştie, dar perseverenţa pe această linie este cu totul meritorie. Am a-i aduce şi o mulţumire personală: mi-a condus la tipar volumul „Româmi şi unguri”, pe care l-a şi prefaţat elogios.

Gheorghe Buzatu oferă o pildă istoricilor de azi să-şi pună munca în slujba adevărului, dar şi a Patriei!

SURSA: http://www.art-emis.ro/eveniment/4834-dupa-cinci-ani-de-la-inaltarea-la-ceruri-la-apelul-neamului-romanesc-gheorghe-buzatu-raspunde-prezent.html

––––––––––-
[1] https://www.youtube.com/watch?v=bJ8taqP8ud0 – https://www.youtube.com/watch?v=0MiXnMmfByw – https://www.youtube.com/watch?v=YAq2ODGdU0A
[2] http://www.art-emis.ro/eveniment/1602-profesorul-gheorghe-buzatu-a-plecat-la-intalnirea-cu-maresalul.html

Publicat în ARTICOLE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA, DOCUMENTE, FILOSOFIE ŞI PSIHOLOGIE, ISTORIA NOASTRĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI | Lasă un comentariu