Ruşii sunt înapoiaţi? |
Col. (r) Marin Neacşu |
|
Relativ recent, prin mai 2013, actualul ministru de interne al Ruşiei, Vladimir Kolokolţev aflat în schimb de experienţă în New York, afirma – e adevărat, fără să dea şi probe sau date, că „după anumiţi indicatori, Moscova întrece New York-ul la capitolul siguranţă”.Nu ştiu cât de adevărat este, dar şi Kolokolţev a menţionat reformele începute de predecesorul Nurgaliev. O fi bine? Am avut şi noi un ministru de interne „rus”, dar el nu a fost în stare nici să schimbe o amărâtă de listă de alegeri şi să o actualizeze cu datele recensământului. De, nu ere rus rus, era Rus pârât. Dar cu toate laudele, pot spune fără să greşesc, că totuşi ruşii sunt înapoiaţi. Ceea ce fac ei acuma , noi făceam acum 700 de ani. În 1941 aveam şi noi ca şef de stat – nu şef la interne -, un Mareşal, nu general, care şi-a propus cam tot ce îşi propun ruşii acuma. Când a înfiinţat Consiliul de Patronaj, Antonescu îi spunea generalului Cuzin pe care l-a însărcinat cu conducerea noii structuri: „Cuzin, mă cunoşti prea bine ca să crezi că glumesc. Iei în primire gestiunea Patronajului. Dacă o singură neregulă se va găsi în acte, te împuşc cu mâna mea.” Şi nu s-a găsit nici o neregulă. Când un nepot al său – singurul nepot de văr de altfel -, pe nume Marius Tomaide, a căzut prizonier în Crimeea, Antonescu nu a încercat să îl salveze deşi ar fi putut încerca măcar, lăsându-l să împărtăşească soarta tuturor celorlalţi. În 1943, datorită unor riscuri de atac din partea aviaţiei italiene, se decide schimbarea sediului Cabinetului Mareşalului. Se alege pădurea Snagov acolo găsindu-se şi o casă nefolosită a prinţului Nicolae. A fost contactat prinţul, pentru a i se cere consiţământul folosirii casei sale ca sediu al Cabinetului Mareşalului, dar prinţul a refuzat. La aflarea refuzului prinţului, Mareşalul Antonescu, deşi putându-se folosi de dreptul dat de legislaţie pe timp de război, putând rechiziona legal casa, din respect pentru Casa Regală şi pentru dreptul de proprietate s-a mulţumit să spună: „Bine. Să se caute alt loc!” Să mai pomenesc de vremurile lui Vlad Ţepeş ? Se spune că pe vremea lui, pe care tot mai mulţi o invocă cu mult năduf, Vlad Ţepeş a pus la o fântână din centrul Târgoviştei un pocal de aur, pentru cei care veneau să bea apă. Pocalul a rezistat ispitelor şi nu s-a lipit de mâinile nici unui hoţ. Alte vremuri! Dar noi am evoluat, la noi acuma, un cetăţean a venit să îşi parcheze bicicleta în parcarea de la Palatul Parlamentului. Un poliţist îi spune că nu o poate parca acolo, pentru că acolo lucrează parlamentarii României. Românul nostru îi răspunde după o scurtă ezitare: „nici o problemă, o să o leg cu lanţul de un copac.” Numai ruşii nu evoluează de loc. Înapoiaţi rău de tot şi se mai şi laudă cu ceva ce noi aveam de acum 700 de ani. Doamne, ce bine că noi evoluăm! Mă tot întreb cine le dă voie ruşilor să facă reforme, că doar nu sunt membri ai U.E. şi nu au Comisari Europeni gen Barroso sau Reding, care să le spună cum să se dezvolte? Vezi, de aia sunt ei aşa de înapoiaţi. Vai de mama lor! Auzi, să dea verificări „pe bune” generalilor de la interne. Doamne fereşte! Mâine auzim că au făcut la fel şi în justiţie, şi în armată şi mai ştiu eu în ce domeniu strategic. Păi cum să destitui procurorii? Toată lumea ştie că ei nu se destituie, se rotesc. Rău de tot au ajuns ruşii ăştia. Bine că economia românească e pe mâini bune, mai ales siderurgia. Avem combinate de combinate, toate privatizate, toate… controlate de nu mai ştiu cine, dar nu mai contează. Grafica – Ion Măldărescu Sursa: art-emis.ro |
