Cazacii de la Dubăsari pleacă la Soch
Cazacii de la Dubăsari, un oraş din stînga Nistrului controlat de regimul separatist, se pregătesc să plece la Olimpiada de iarnă de la Soch. Vorba e de un pluton în număr de 25 persoane. Criteriile de selecţie sunt dure: înălţime nu mai jos de 185 centimetri şi greutatea mai puţin de 95 chilograme, ei trebuie să aibă cetăţănia rusă şi legitimaţia de cazac. Cazacii tarnsnistreni vor primi un oarecare salariu, mărime căruia este individuală şi nu se dezvăluie. Dănşii, cum s-a scris la Tiraspol, „în timpul Jocurilor Olimpice împreună cu echipele de poliție ruse vor patrula orașul cu scopul prevenirii comiterii infracțiunilor şi vor ajuta la menținerea ordinii în cadrul internelor ruse”. Deznodămîntul procesului de pregătire pentru această cursă va fi o revistă de front, eventual cu participarea preşedintelui autoproclamatei republici nistrene Şefciuk, şi o petrecere festivă.
Desfăşurarea unor competiţii sportive de o aşa dimensiune, am în vedere de Jocurile Olimpice, întotdeauna a fost o vitrină pentru ţara-gazdă, iar lumea întregă poate să observa bunăstarea, entuziazmul patriotic şi avîntul poporului, în cazul dat al celui rus. Justificată este atenţia, prudenţa şi grija pentru securitatea jocurilor. La sfîrşitul lui decembrie la Volgograd s-au produs o serie de atentate sinucigaşe, ele, cu părere de rău, s-au soldat cu 34 morţi şi cca 70 răniţi. Mai mulţi experi, inclusiv şi la noi, fac legătura acestora cu viitoarea gală sportivă.
Se pare că totul e OK, vorba e de un gest salutabil, – ce poate fi mai presus decît securitatea şi liniştea oamenilor ?, dar (în rusă –„ ,odnako…”) dacă nu ar fi şi alte configurări şi nedumeriri. Cum nu ar părea de caraghios şi ridicol, însă peste mări şi ţări într-un stat străin pleacă foştii şi, posibil, viitori terorişti. În 1991-1992 tipii înarmaţi din aşa numitului district căzăcesc Dubăsari cu forţa au curmat activitatea autorităţilor locale constituţionale. Cazacii cu gardiştii lui Igor Smirnov au asaltat sediul secţiei de poliţie din oraş, iar oamenii legii, subordonaţi Chişinăului oficial, au fost arestaţi, întemniţaţi şi maltrataţi. Nu exlud, că din cei care vor asigura calmul şi liniştea la Soch sunt şi indivizi care au silit elevii şi profesorii de la şcoala cu predare în grafie latină din Grigoriopol să-şi ridice lucrurile şi să se retragă în altă localitate – Doroţcaia. Însă aceasta e floare la ureche, cazacii s-au desemnat prin jafuri, au vandalizat locuinţele patrioţilor dubăsăreni, i-au silit pe aceştea să-şi i-a lume-n cap, ca apoi să între în casele acestora.
Acesta este şi cazul lui Vlad Grecu, refugiat, născut la Dubăsari. Omul îşi aminteşte cu groază de acele timuri de tristă faimă: războinicii terorizau populaţia, omorau, schinjiuiau şi intimidau lumea. Persoane dispărute fără urmă în acel război, inclusiv şi la Dubăsari, sunt şi acum. Vlad cu durere şi-a pus memoriile pe hîrtie ca apoi să editeze o carte „O viziune din focarul conflictului de la Dubăsari”. Lucrarea are şi un sumar al crimelor de război săvîrşite şi de aceşti „bravi” luptători. Face de citit!
De menţionat, că una din paginile puțin cunoscute ale istoriei este participarea cazacilor nu doar în războiul de la Nistru, dar şi in alte conflicte locale pe teritoriul fostei URSS (Abhazia, Osetia de Sud şi Nagorno-Karabah) și în republicile fostei Iugoslavie.
Fără răspuns rămîn o seri de întrebări. Care este statutul acestu pluton şi fiecărui personaj în parte? Nu pot să-mi închipui ca militanţii catolici din Irish Republican Army să fie încadraţi la asigurarea ordinei în capitala chineză Bejin sau poliţienii din Taiwan să garanteze linştea la olimpiada din Londra. Cum tratează dreptul internaţional această „ieşire în lume” a unei formaţiuni paramilitare? Să înţelegem, reieşind din informaţia oferită, că cazacii transnistreni apar ca o structură afiliată sau parte al ministerului de intere ruse? În aşa caz: nu ar fi corect să recunoaştem că şi armata tiraspoleană e aceiaş aramată al Federaţiei Ruse?
Chişinăul trece cu vedera această deplasre dubioasă şi provocatoare. Să înţelegem că nu e cazul? Cu ceva timp în urmă, în 2010, unii politicieni autohtoni şi-au işit din pilea proprie, făcînd o zarvă nemaipomenită, ca să-i aibă pe militarii moldoveni la „parada victoriei” de pe Piaţa Roşie. Să percepem că nu e cazul momentan? Acceptul autorităţior ruse de ai vedea pe aceşti separatişti la Sosh este înţeleas. Dublele standarte, expresie tacită de susţinere a separatismului şi terorismului, întotdeauna a fost arma tradiţională în mănele Kremlinului. Cu liderii de la Tiraspol e totul pe înţeles: Rogozin, cu siguranţă în „lista de prieteni” va pune încă un plus gras la numele Şevciuk, iar în agenda şeful externelor de pe piaţa Smolenski alături numele Ştanski va apărea o „păsărică” obeză. Alta e, cum poate fi explicată tăcerea autorităţilor, politicienilor şi societăţii civile de la Chişinău?
ANDREI COVRIG, colonel în rezervă
