CLAUDIO MUTTI: ROMÂNIA, CA ŞI EUROPA, „A INTRAT ÎNTR-O FAZĂ DE ALIENARE CULTURALĂ ŞI DE RENUNŢARE LA PROPRIA IDENTITATE.”

Claudio Mutti: România, ca și Europa, „a intrat într-o fază de alienare culturală și de renunțare la propria identitate.»

Corneliu Zelea Codreanu în Italia.

Profesorul Claudio Mutti:

“Am fost atât de fascinat de Căpitan

încât am învăţat limba română”

Corneliu Zelea Codreanu nu are foarte mulţi adepţi în România. Istoria l-a etichetat ca pe un personaj nefast şi ideile sale sunt periferice în spaţiul public românesc. Este de aceea un mister de ce în Italia mitul “Căpitanului” are atât de mult succes. În zeci de oraşe italiene au fost înfiinţate “cuiburi”, denumite exact aşa, cu termenul românesc, inspirate de structura mişcării legionare. Cei care le frecventează au, evident, simpatii de extremă dreapta. Anul trecut, în 30 noiembrie, bannere cu citatul “Iubește tranșea, urăște salonul” (Ama la trincea, disprezza il salotto it.) au fost afişate de membrii cuiburilor în zeci de oraşe italiene, pentru a comemora 75 de ani de la asasinarea Căpitanului. Poate una din explicaţiile acestui succes al mitului lui Zelea Codreanu ar fi numeroasele cărţi publicate în Italia despre acest subiect. Am stat de vorbă cu cel mai mare expert italian pe acest subiect, eseistul Claudio Mutti, 68 de ani, care a reuşit să stea de vorbă cu văduva lui Codreanu şi care a lansat ipoteza a unei vizite făcute de Codreanu în Italia.

Licenţiat în 1970 cu o teză despre influenţa limbii române asupra limbii maghiare, cercetător la Institutul de Filologie Ugrofinică al Universităţii din Bologna şi apoi profesor de latină și greacă la un liceu clasic din Parma, Claudio Mutti a publicat numeroase cărţi privitoare la aria carpato-danubiană, atât din punctul de vedere istoric (A oriente di Roma e di Berlino, Effepi, Genova 2003; ecc.), cât şi etnografic (Storie e leggende della Transilvania, Oscar Mondadori, Milano 1997; ecc.) şi cultural („Mircea Eliade şi Garda de Fier”, Puncte Cardinale, Sibiu 1995; „Penele Arhanghelului”, Anastasia, Bucureşti 1997; „Guénon în România”, Vremea, Bucureşti 2003) etc. Vorbeşte foarte bine româneşte!Trebuie amintit că în 1979, Claudio Mutti a fost profesor la Institutul italian de cultură din Bucureşti. A tradus şi prezentat numeroase documente despre Garda de Fier şi Corneliu Zelea Codreanu. A fondat editura “Edizioni all’Insegna del Veltro“, care a publicat multe texte scrise de gânditori care au inspirat dreapta.

Claudio Mutti, cum ați învățat limba română?

«La Universitatea din Bologna, unde frecventam cursurile Facultății de Litere și Filosofie între anii 1960 și 1970, nu exista un curs de limba română. De aceea, după ce mi-am procurat vechea gramatică a lui Gino Lupi și dicționarul Ninei Façonm-am pus pe studiat în fiecare zi limba română, însoțind studiul gramaticii cu citirea textelor literare și cu o continuă muncă de traducere. Frecventarea unor persoane de origine română m-a condus, în decursul câtorva luni, să vorbesc românește corect și fluent.»

 Când ați devenit pasionat de Mișcarea Legionară din România și de Corneliu Zelea Codreanu?

«În urmă cu jumătate de secol, la vârsta de șaisprezece ani, am găsit o ediție veche italiană a cărții lui Corneliu Codreanu “Pentru legionari”. Lectura acestui text, în care se întrevedea excepționala dimensiune spirituală a autorului, a exercitat asupra mea o asemenea fascinație așa încât, după câțiva aniam vizitat prima dată România, am învățat limba română și am aprofundat studiul cu privire la fenomenul legionar, utilizând bibliografia disponibilă și strângând contacte cu persoane care au trăit experiența legionară.»

Ce corespondență ați descoperit la Cuibul Legionar din Roma și ce conține?

«În perioada noiembrie 1937 și 30 martie 1938, Codreanu îi scria profesorului Leon Zopa, șef de cuib “Dacia” din Roma, câteva scrisori. Căpitanul însărcina legionarii rezidenți la Roma să-i publice în limba italiană cartea „Pentru legionari” și „Testamentul” lui Ion Moța. În afară de a împărți indicații precise cu caracter editorial, Codreanu cerea, dacă ar fi fost posibil să obțină pentru cartea sa prefața semnată de Bruno Mussolini, fiul Ducelui, care în scurt timp a murit într-un accident aerian.

Codreanu accepta propunerea de a încredința cartea sa spre publicare Institutului Europa Giovane și recomanda legionarilor din Roma să nu caute finanțări. “Suntem de ajuns, și pe drept cuvânt, – scria – tratați de pomanagii. Legionarul trebuie să rupă cu rușinoasa tradiție”.

În 30 martie 1938 , într-un moment de extremă tensiune ca urmare a închiderii restaurantelor legionare și trimiterii scrisorii de protest consilierului regal Nicolae Iorga, Căpitanul comunica legionarilor cuibului “Dacia” că a renunțat să vină la Roma.

“Aici – scria – suntem în desfășurarea celei mai mari bătălii legionare. Nu viu la Roma. Plecarea mea, ca și autodizolvarea ‘partidului’ nu-i decât prima figură de șah din această bătălie”. Aceste cuvinte se explică prin faptul că în perioada dictaturii regale Codreanu a decis să plece în Italia. Apoi, fiindcă a înțeles că guvernul își dorea plecarea sa pentru a putea dezmembra Mișcarea legionară, a decis să rămână. »

Cu ce personalități italiene a avut contact Corneliu Zelea Codreanu în Italia?

«Există informații despre întâlnirile lui Corneliu Codreanu cu diferiți jurnaliști italieni. În perioada guvernului Antonescu-Sima, Indro Montanelli publica în “Corriere della Sera” mai multe articole filolegionare, în unul dintre ele (Întâlnirea cu Codreanu, 9 octombrie 1940) el își reamintea întâlnirea sa cu Codreanu din toamna anului 1933. Conform “regelui jurnalismului italian“ după prima sa întâlnire au urmat altele. Rezultă, de asemenea, că în primele luni ale anului 1938 Căpitanul a găzduit pe Virgilio Lilli la Casa Verde, care a scris apoi un articol lung în ziarul “La Lettura”, pe Virginio Gayda, jurnalist la “Giornale d’Italia”, pe jurnalistulFrancesco Maratea de la cotidianul “Messaggero” și mai ales pe Julius Evola, care a povestit convorbirea sa cu Căpitanul în mai multe cotidiene și periodice. »

De ce s-a întâlnit cu Julius Evola? Ce discuții au purtat și ce documente există?

«Julius Evola s-a dus la București în martie 1938, când se părea că trebuia să plece Codreanu, de pe o zi pe alta, în Italia. Poate vizita lui Evola ar fi avut într-un fel legătură cu acel proiect de moment al Căpitanului? Poate cei doi au vorbit despre această eventualitate? În baza informațiilor disponibile nu este posibil să răspundem cu certitudine. Un lucru este sigur. Evola – care fusese însoțit la Casa Verde de Mircea Eliade – a avut cu Codreanu o lungă convorbire, în cursul căreia s-a vorbit mai ales despre aspectul spiritual al Mișcării legionare. Numeroase articole în care Evola reevoca acea întâlnire au fost traduse în limba română, în urmă cu cincisprezece ani, în volumul “Naționalism și asceză” (Fronde 1998), care include un eseu de-al meu introductiv intitulat “Evola și România”. »

Sunteți unicul italian care a afirmat, după o întâlnire cu văduva Codreanu, că acesta a vizitat Italia. În ce context s-a aflat Corneliu Zelea Codreanu în Italia?

«Elena Codreanu, pentru a-mi arăta cum adeseori soțul ei avea presimțiri și inspirații și nu închipuiri iluzorii, mi-a povestit un singur episod în care Căpitanul a fost protagonist în Italia, la Milano. Era în 1927, când Codreanu se găsea lângă Grenoble și i-a ajuns știrea că în România se vor desfășura alegeri parțiale; astfel decisese să accepte invitația de a se întoarce în patrie pentru a participa și a plecat imediat din Franța. Pentru a lua trenul care l-ar fi transportat în România, trebuia să se oprească în Italia, la Milano.

Aici, având timp toată ziua și-a depozitat bagajul la gara centrală și a pleacat în căutarea unui bărbier; dar, în momentul plății nu își mai găsește portofelul, în care erau banii și biletul de tren pentru București. Așadar se duce la Consulatul Român (şi în acea perioadă era unul la Milano), dar acolo îi este refuzat orice ajutor. Se reîntoarce la gară, se oprește rezemat de un perete al clădirii și așteaptă acolo puțin privind hamalii care lucrau. Apoi bate pe umăr pe unul dintre ei și îl întreabă dacă, din întâmplare, nu a găsit un portofel. Exact acel om, cu o oră mai înainte, găsise un portofel și îl consemnase la poliția feroviară; era chiar portofelul lui Codreanu, care astfel a reintrat în posesia lui și și-a putut continua călătoria spre România.»

Ați publicat studii despre Mișcarea Legionară sau despre Corneliu Zelea Codreanu? Ce documentare ați efectuat?

«De-a lungul anilor am tradus în limba italiană mai multe texte ale unor autori legionari (Codreanu, Moța, Banea, Sima, Radu Gyr, etc.) și am publicat câteva studii referitoare la argumente conexe fenomenului legionar. Mă limitez să citez două, care au fost traduse în limba română și în alte limbi: „Mircea Eliade și Garda de Fier” și „Penele Arhanghelului”. Sunt două cărți în care am încercat să ilustrez raportul dintre Mișcarea Legionară și câțiva intelectuali români de faimă mondială: Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Vasile Lovinescu.

Documentarea pe care am folosit-o este constituită în primul rând din literatură legionară (cărți și reviste) și sursele românești din perioada interbelică; dar, eu am putut utiliza o amplă documentare inedită alcătuită din scrisori, circulare interne etc. În plus, am înregistrat mărturiile unor personalități legate Mișcării Legionare, printre care văduva lui Corneliu Codreanu.»

De ce credeți că în România se vorbește puțin despre Mișcarea Legionară și despre Corneliu Zelea Codreanu?

«Impresia mea este că fenomenul legionar, manifestare istorică a identității românești, reprezintă un fel de „conștiință rea” a României actuale care, nu într-un mod diferit de restul Europei, a intrat într-o fază de alienare culturală și de renunțare la propria identitate

Care este percepția istoricilor italieni față de Mișcarea Legionară din România?

«În general, istoriografia italiană contemporană consideră fenomenul legionar ca pe o variantă românească a fascismului european. Este nevoie totuși să ținem seama de câteva interpretări originale, cum este cea a lui Mariano Ambri, care a introdus Mișcarea Legionară în categoria “falsi fascismi“, categorie din care fac parte, după părerea sa, și alte mișcări care foarte greu ar putea fi calificate „fasciste” tout court, cum ar fi Partidul Crucilor cu Săgeți maghiare și Ustașii croați.

Și mai originală este poziția profesorului Franco Cardini, care consideră că Garda de Fier a fost mai de grabă o mișcare religioasă-militară și nu politică, iar din acest motiv ar trebui studiată mai bine dintr-o perspectivă antropologică, sociologică și chiar etnografică, decât din punct de vedere ideologic și politic. »

Puteți să ne spuneți dacă rezultă adevărat sau nu că Iosif Constantin Drăgan ar fi utilizat banii și resursele Legionarilor români pentru activitățile sale în Italia?

«Este un zvon care circulă, dar nu am probe pentru a valida. »

**

Corneliu Zelea Codreanu (1899 – 1938) a fost liderul carismatic al Mişcării Legionare, mişcare de extremă-dreapta din România interbelică. Legionarii i-au atribuit lui Zelea Codreanu titlul de Căpitanul, acesta având controlul absolut al organizației. Născut la Huşi, a urmat liceul militar, iar la 16 ani a fost voluntar în Primul Război Mondial. La facultatea de drept de la Iaşi a fondat „Asociația Studenților Creștini”. A studiat în Germania, unde a participat la mitinguri organizate de Hitler, fiind cucerit de doctrina hitleristă.

Împreună cu Ion Moța, a fondat mișcarea paramilitară „Legiunea Arhanghelul Mihail”. Codreanu dorea transformarea României în stat fascist, folosind o retorică patriotardă şi antisemită. Discursurile sale au atras o numeroși studenți, preoți și intelectuali ca Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran. Legionarii comit mai multe asasinate politice (prim-ministrul liberal I.G. Duca, ziaristul Mihai Stelescu, ), la care autorităţile răspund cu asasinarea unor capi legionari. În urma unui răspuns dat lui Nicolae Iorga, care luase poziție față de Mișcarea Legionară, a fost trimis în instanță pentru ultraj adus unui demnitar în exercițiul funcțiunii.

În noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938 Codreanu a fost omorât, împreună cu alți 13 legionari, de jandarmii care îi transportau pe deținuți la închisoarea Jilava. Incidentul a avut loc în pădurea Tâncăbești, din apropiere de Bucureşti.

 

Notă din redacție: Am discutat chiar cu Constantin Iosif DRĂGAN vorba care circula și în urmă cu 40 de ani despre el și banii legionarilor. Era amuzat de acest zvon. De unde să fi avut legionarii bani așa de mulți! Avea datorii morale față de legionari, nu mi-a dat detalii, dar am constatat că avea mulți legionari angajați la firmele sale din Italia. Unul dintre ei era constănțeanul CARAIANI… Bănuiesc că Drăgan a aplecat la studii trimis de guvernul legionar, așa cum s-a întâmplat și cu alt miliardar român, din Anglia, Mihai (?) CÂRCIOG, unchiul  ziaristului post-decembrist.

SURSA: http://www.ioncoja.ro

Acest articol a fost publicat în DOCUMENTE, ISTORIA NOASTRĂ. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s