INTERVIU- FULGER CU ISTORICUL- ARHIVIST ȘI PUBLICIST ALEXANDRU MORARU

  1. Care a fost traseul dvs. educațional și profesional până în prezent?

 

Părinții  cu 7 ani de acasă+Școală- Universitate+ Servici+ Cursuri de perfecționare+ Conferințe Științifice etc.

  1. Vă declarați mulțumit(ă) de ceea ce ați realizat?

 

Întotdeauna este loc  pentru mai bine, dar în general am unele realizari, pe care le consider succese. Sunt mulțumit.

 

  1. După 1989 în estul Europei au avut loc schimbări profunde. După părerea dvs. totul merge spre ceea ce-și dorește toată lumea, adică spre bine?

Nu,  nu merge bine! După 1989 până în prezent se șterge culoarea națională a tuturor statelor, cel puțin europene. UE este o făcătură, care atrage  țările într-o sclavie de cabală. Cancelarul german a dat lovitura de grație Europei, musulmanizarea continentului a devenit ireversibilă. Guvernul mondial deja a intrat în posesia funcțiilor respective. O alta lovitură mortală s-a dat sistemului moral, adică credinței și familiei. Pe arena internațională după 1989 până în prezent se dezvoltă cu pași  uriași goana înarmărilor și  a crescut numărul focarelor de război. Drepturile omului și legislația internațională sunt încălcate la cel puțin 80%. Numărul șomerilor crește pe zi ce trece…etc.

 Cum vedeți viitorul domeniului pe care l-ați deservit sau de care sunteți legată în anul Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918?

În anul Centenarului am scos 2 cărți dedicate acestui măreț eveniment: Ecopul Unirii și Victimele ocupanților sovietici și călăii lor. Documente și Materiale. Sunt unionist și cred în dezideratul unității naționale. Colegii mei, istoricii, juriștii, filologii au depus un efort uriași pentru a întâmpina  această sărbătoare. Cu regret, trebuie să recunoaștem, că nu suntem demni de memoria înaintașilor noștri din 1918. Calitatea oamenilor politici de la cârma țării este din ce in ce mai proastă, alegem corupți, oameni certați cu legea, oameni cu un comportament departe de a fi considerat civilizat, sistemul de partide politice s-a compromis totalmente. Oamenii au fost aduși la sărăcie și deznădejde în ziua de mâine. Snobismul politic a ajuns la apogeu- fiecare din politicieni se vede președinte de țară, președinte de parlameni sau prim-ministru. Instituțiile statului  de drept au fost privatizate. A dispărut lupta politică dintre partide, a rămas doar lupta dintre cele mai puternice clanuri mafiote pentru supremație în stat. Unica soluție ar fi unirea cu patria istorică, România, daracest lucru nu se va întâmpla…se vor opune și deja o fac cu succes  țările vecine Ucraina, Turcia, Ungaria, enclava rusească Transnistria, Rusia; Belorusia…toți au interesele lor in această zonă și nimeni nu ne vrea uniți și puternici.

Nu sunt pesimist, dar realist sunt, deoarece sunt bine informat.

  1. Credeți că în viitor cartea, ca obiect material, va rămâne doar în fondul de carte al bibliotecilor naționale, județene , particulare sau va ține pasul cu noua tehnologie?

Nici o tehnologie nu poate înlocui cartea, ea va ține pasul epocii. Închideți curentul electric și Internetul și vedem ce generații de mintioși vor apare în curând…

  1. Dacă ar fi să o luați de la început ce ați face?

Tot ce am făcut până în prezent, m-ași face istoric ca tatăl meu și ași lupta pentru adevărul istoric și unitatea națională a tururor românilor, cum a luptat bunicul meu, când la 25 martie 1918 la Orhei, la nivel de județ, fiind membru al (upravei)Consiliului Județean Orhei a votat unirea Basarabiei cu România.

  1. Ați avut sau aveți un idol în viață? Puteți să spuneți ce v-a atras la acesta și din ce domeniu face parte?

Idol e prea tare spus, dar exemple- personalități demne de urmat pot să numesc chiar câteva: bunicul meu Ion Alexandru Moraru, Mareșalul Ion Antonescu, profesorul Gheorghe Buzatu, profesorul și jurnalistul Ion Măldărescu. Ce m-a atras? Dragostea de Țară și de Neam românesc!

  1. Aveți o întâmplare fericită sau plină de învățăminte aflată din alte surse (persoane, documente), legată de acest eveniment-Unirea din 1918, pe care să o faceți cunoscută celor care vor citi această carte?

Când  eram cu serviciul la Arhiva Națională a RM, intr-una din zile, când studiam un dosar de arhivă din perioada celui de-al II război mondial, am dat de un document semnat chiar de Mareșalul Antonescu…nu-mi venea să cred, involuntar  de emoție puternică ochii s-au umplut cu lacrimi și imediat m-am ridicat să nu cadă lacrimile pe dosar…

  1. Ați avut membri ai familiei, prieteni, cunoștințe care să fi avut legătură cu evenimentul de la 1 Decembrie 1918?

Deja am răspuns- bunicul meu Ion Alexandru Moraru, care a votat Unirea la nivel de județ Orhei , cu 2 zile înainte de istoricul vot al Sfatului Țării, adică la 25 martie 1918

  1. Deţineţi vreun document legat de acest moment deosebit –Unirea din 1918, indiferent de perioadă, și cum vedeți viitorul României și Moldovei în acest context?

Sigur. Documentul de bază a fost publicat în revista Destin Românesc, nr. 1 din 2008, pag. 23-25  și respectiv  placa comemorativă de pe clădirea (Upravei )Consiliului Județean Orhei instalată în  anul 2016, pe care este alături de alții și numele bunicului meu.

Interviu realizat de colonel (r), publicist  Alexandru GANENCO

Reclame
Acest articol a fost publicat în ARTICOLE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA, FILOSOFIE ŞI PSIHOLOGIE, ISTORIA NOASTRĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s