CONSTANȚA SINIȚA DESPRE FLAUT ȘI MAGIA SUNETELOR

Motto:„Când lucrezi, tu eşti un flaut prin care trece şoapta orelor, transformându-se în muzică”

(Khalil Gibran în Profetul)

Muzica reprezintă altarul unde se găsește necondiționat alinarea și pacea lăuntrică. Flautul este unul din instrumente care te pot teleporta intr-o oaza de liniste, pace, inspirație și meditație filozofică. Sunetul său este cel mai apropiat naturii umane prin faptul, că poate induce o stare de optimism, cu o energetică pozitivă de invidiat. Are proprietăți curative. Odată ce ai auzit sunet de flaut, îți doreşti să-l asculți la nesfârşit, ca o mantră. Astfel, terapia prin sunet de flaut este un fapt cunoscut de către asiatici şi recunoscut de psihologii europeni şi americani în zilele noastre, motiv pentru care a devenit astăzi o întreagă știință înalt apreciată atât în medicină cât și în psihologie.

Acest instrument este cunoscut încă din cele mai vechi timpuri. Nu în zadar, chiar și în „cartea cărților”, în Biblie este menționat ca fiind un instrument de suflat îndrăgit de israeliţi. Sunetul melodios şi magic al acestuia, sporea bucuria celor ce participau la reuniuni de familie, la sărbători şi la nunţi (1 Regi 1:40).  Isaia 30:29 spunea că: „ Voi însă veți cânta ca în noaptea când se prăznuiește sărbătoarea, veți fi cu inima veselă, ca cel ce merge în sunetul flautului, ca să se ducă la muntele Domnului, spre Stânca lui Israel”. De asemenea, sunetul nostalgic al flautului putea fi auzit la înmormântări, unde muzicienii intonau cântece de jale (Matei 9:23).

De asemenea, instrumentul se menționează în cultura antică greacă, atunci când Zeii se desfătau cu sunet de flaut şi, de aceea, l-au dăruit oamenilor pentru ca, prin sunet de flaut, să se păstreze o legătură directă între ei şi muritori. Astfel, în mitologia greacă, legenda spune, că Pan este cel care ar fi inventat flautul (flûte de Pan) pentru a-i desfăta, deopotrivă, pe zei şi pe oameni. Fiu al lui Zeus şi al Penelopei, zeu al grădinilor şi ogoarelor, nelipsit dintre păstori, cu o înfăţişare ce provoca spaimă – jumătate om, jumătate ţap – Pan, cel îndrăgostit de nimfa Syrinx, fiica zeului râului Ladon, i-a aţinut acesteia calea în pădure. Speriată, Syrinx a fugit şi s-a aruncat în apele ocrotitoare ale părintelui său, care a preschimbat-o pe loc într-o trestie. Vibraţiile acesteia în bătaia vântului i-au părut lui Pan asemenea plânsului nimfei. A tăiat atunci trestia în mai multe bucăţi, le-a îmbinat între ele şi, cu sufletul îndurerat, a prins a susura cântecul trist al dragostei neîmpărtăşite.

O altă legendă a mitologiei greceşti spune despre crearea flautului de către Atena, zeiţa înţelepciunii şi protectoarea artelor. Zeița a făuri un flaut, dintr-un os de cerb la unul dintre banchetele organizate de zei, într-un moment de inspiraţie.

Practic a fost present în toate culturile arhaice, fiind confecționat din diferite materiale: os, scoică, porțelan, trestie, bambus, lemn. După Hristos, a fost un instrument mereu în atenția compozitorilor şi de aceea s-a perfecționat continuu, ajungând astăzi să fie confecționat din argint, aur sau platină.

II.Definiția

Flautul, cunoscut şi sub denumirea de flaut lateral (sau traversier) este un instrument muzical de suflat alcătuit dintr-un cilindru îngust de lemn sau de metal, prevăzut cu găuri și cu clape. Face parte din grupul instrumentelor de lemn, deoarece initial a fost confecționat din lemn. Denumirea de instrument de lemn a rămas, cu toate că  flautul modern este făcut din diferite materiale: nichel, argint, aur sau platină.

Sonoritatea flautului diferă în funcție de registru. În registrul grav, sunetul este mai închis, un pic întunecat, melancolic. În registrul mediu, sunetul flautului este luminos, moale, catifelat, iar în registrul acut sunetul este strălucitor, penetrant.

Flautul modern, al cărui sistem de găuri şi clape şi de configurare cilindrică a tubului a fost conceput de Theobald Böhm (flautist și compositor german din sec. al XIX-lea ce a pus baza formării flautului contemporan), este un instrument care nu mai cunoaşte nici un fel de dificultate în a intona, cu maximă precizie, sunetele scării temperate, fiind unul dintre cele mai agile instrumente ale orchestrei simfonice mari.

Diapazonul flautului este de la si (octava mica) – mi (octava a IV-a). 

III.Originea și Evoluția

Printre diverse artefacte ce aparțin epocii paleolitice se întâlnesc și instrumente de suflat asemănătoare celor moderne. Din cele ce s-au păstrat până în zilele noastre, acestea au fost clasificate în 3 categorii: flauții, instrumente de suflat cu ancii, predecesorii instrumentelor de alamă cu muștiuc.

    Flauţii – flautul longitudinal, transversal şi flautul cu multe tuburi (nai sau flautul lui Pan) – la flautul transversal sunetul era format în rezultatul interacţiunii coloanei de aer cu marginea orificiului lateral. Acesta se afla pe partea laterală a tubului, determinând modul de poziţionare a instrumentului. La flautul longitudinal exista deseori un dispozitiv pentru emiterea sunetului, utilizat în zilele noastre la blockflöte (flaut drept). Flautul cu multe tuburi (naiul sau flautul lui Pan) avea câteva tuburi, fiecare din ele producând un sunet sau două, la o anumită înălțime.

Începuturile flautului se pierd în veacuri, acesta este considerat cel mai vechi instrument muzical din lume. Întâlnim acest instrument în basoreliefurile şi picturile egiptene şi eline, în relatările privitoare la romani, ca şi în evlul mediu.

  • În Egiptul antic o răspândire largă dintre instrumentele de suflat a avut flautul longitudional, alături de acest instrument era deseori reprezentat alături de un cântăreţ şi harpist. Acesta s-a păstrat până în zilele noastre şi există în cultura muzicală egipteană în calitate de instrument naţional întâlnit frecvent la păstori.  În urma atestărilor arheologice din orașul antic Teba, instrumentele muzicale, în special cele de suflat, cu ancie ordinară, dublă, flauți sau instrumente de percuție, aparținînd dinastiei a XIX-a egipteană (1298 î.Hr.-1187 î.Hr.). În urma analizei acestora s-a constatat origina lor asiatică, fapt confirmat prin metoda de interpretare a acestora.
  • În Mesopotamia sunetul flautului era asociat cu vocea zeiței Iștar, deoarece asirienii considerau ca instrumentele muzicale, în special cele de suflat posedă o forţă magică, supranaturală, miraculoasă. Instrumentele de suflat din lemn erau diferentiate, de exemplu: oboiului i se încredința melodiile triste, melancolice, însă flautului- cele vesele, de bucurie și pline de lumină.
  • În cultura muzicală palestiniană, flautul longitudinal se numea ugab. Deja în perioada târzie acest termen definea toate instrumentele de suflat la general.
  • În China, baza celor mai multe instrumente de suflat este flautul de tip vechi chinez, spre exemplu: Xun – flaut longitudinal având o formă ovală cu şase găuri; Paixiao este o varietate a flautului lui Pan – 12-16 tuburi de bambus, fixate într-un chenar-stativ; Xiao – flaut longitudinal de bambus cu şase găuri pentru interpretare şi două găuri pentru corectarea acordajului; Dizi – flaut transversal de bambus sau trestie cu douăsprezece găuri, dintre care şase pentru interpretare, una pentru inspirarea aerului în tub, patru pentru ajustare şi una se lipea în timpul cântării cu un strat de peliculă din trestie sau bambus pentru obţinerea unui colorit timbral specific; ș.a. Toate aceste instrumente aveau o sonoritate catifelată şi caldă, asemănătoare coloritului rafinat al acuarelelor chineze.
  • Flautul în cultura muzicală indiană era numit Venu (Bansuri), era unul din cele mai răspîndite și respectabile instrumente de suflat. Acesta reprezenta o varietate a flautului transversal. Se spune că însăși zeul Krishna cânta la el, în mâinile sale căpăta o forţă magică: oamenii, planetele şi animalele auzind sunetele ei gingaşe „se cutremurau de încântare”.
  • În Grecia antică, acest instrument era numit Syrinx. Se utilizau două varietăţi ale acestui instrument, sub formă de flajeolet cu găuri perforate, deschis din ambele părţi şi sub forma unei varietăţi ale flautului lui Pan.
  1. Descrierea instrumentului

Actualul tip de flaut, după lungi căutări și perfecţionări, a fost perfecționat de către ilustrului virtuoz al flautului şi inventator, Theobald Böhm (1794-1881), al cărui nou sistem de mînuire a clapelor – folosind inele şi tije metalice – ca şi modificări în dimensiunile găurilor şi distanţarea lor, au revoluţionat flautul, ca de altfel şi toate celelalte instrumente din lemn.

Flautul în formula de azi,  se prezintă ca un tub cilindric de lemn sau argint, lung de aproximativ 70 cm, demontabil în trei părți. Lateral sînt făcute 13 orificii, care se închid şi se deschid cu clapele acţionate de sistemul de pârghii, aplicat pe corpul instrumentului. Aproape de capătul de sus se găseşte o deschidere tot laterală, mai mare, întărită de un suport, denumită ambuşură, prin care se introduce coloana de aer, proiectînd-o în peretele opus, sprijinind flautul pe buza inferioară.

Mînuirea clapelor scurtează sau măreşte lungimea tubului, avînd drept consecinţă emiterea unor sunete mai înalte sau mai joase. Suflul determină intensitatea, iar în anumite condiții şi înălțimea sunetelor, care de altfel mai poate fi corectată şi prin poziția buzelor.

V.Posibilități tehnice și expresive

Flautul în registrul grav nu poate cînta decît în nuanțe reduse, piano şi pianissimo, în mediu, după voie; în acut îi convine tăria, forte şi fortissimo; în supra-acut, sunetele foarte dificile nu răspund decît în fortissimo. Flautul demonstrează în cadrul familiei de lemne culmea agilității în salturile, notele repetate pînă la zbîrnîit, trilurile, desenele melodice cele mai rapide, zglobii şi complicate, pe care le fac cu o uşurinţă şi o mobilitate greu egalabile, cu ajutorul poziţiei buzelor.

    Registrele flautului  sunt interesante din punct de vedere timbral, deoarece modul de emisie al sunetelor determină în acelaşi timp şi culoarea timbrală.

Timbrul flautului în registrul grav, unde toate sunetele se produc ca sunete fundamentale, este mai cald decât timbrul celorlalte registre, având o expresivitate deosebită, în timp ce, în registrele mediu, acut şi supraacut, unde sunetele se obţin ca armonice ale sunetelor fundamentale, timbrul devine mai deschis, mai strălucitor, mai luminos, mergând până la o anumită stridenţă şi chiar opacitate în registrul supraacut.

     Sunetelor armonice  sunete înalte nu se poate face altfel decât prin folosirea armonicelor, atunci când în partitură se specifică dorinţa compozitorului de a auzi aşa-numitele sunete armonice (prin scrierea unor cerculeţe deasupra notelor, la fel ca la scrierea flajeoletelor pentru vioară), instrumentistul va obţine înălţimile respective folosind alt armonic decât cel folosit în mod obişnuit (de exemplu, sol din octava a doua, care în mod obişnuit se intonează ca armonic 2 pentru sol din octava întâi, va fi aici obţinut ca armonic 3 pentru do central). În anumite momente, aceste sunete armonice au o culoare timbrală diferită faţă de sunetele normale – fapt sesizat şi utilizat de către compozitori – obţinându-se un timbru mai sec, mai inexpresiv, mai ireal parcă, decât în cazul folosirii procedeelor obişnuite de producere a sunetului.

Fiind un instrument de o deosebită agilitate, și pe bună dreptate considerat nobil, aproape toate procedeele tehnice, de producere şi conducere a sunetelor, îi sunt fireşti şi accesibile instrumentistului.

Legato este un procedeu uzual – la fel ca la majoritatea instrumentelor de suflat, este mai uşoară legarea unor sunete în ordine ascendentă decât legarea lor în ordine descendentă; cel mai uşor de legat sunt, bineînţeles, sunetele care diferă numai prin octava în care sunt aşezate – modalitatea lor de execuţie, prin folosirea armonicelor, ne oferă aici o explicaţie lesnicioasă.

   Staccato este, de asemenea, un procedeu uşor de executat.

Articulaţia simplă, obţinută prin pronunţarea consoanei „t” în ambuşura instrumentului, nu poate depăşi, conform părerilor instrumentiştilor, viteza de 450 articulaţii pe minut.

Articulaţia dublă, obţinută prin rapida pronunţare a consoanelor „t” şi „k”, articulaţie mai puţin clară decât articulaţia simplă însă deosebit de utilă în cazul unor repetiţii de sunete, două câte două, poate urca până la o viteză de 600 articulaţii pe minut.

Articulaţia triplă, obţinută prin rostirea rapidă a unui grup de consoane „t-k-t”, „t-k-t…”, de asemenea, deosebit de utilă atunci când avem de a face cu repetarea unor sunete în grupuri de câte trei şi unde este de observat tendinţa de a scoate în evidenţă prima notă din acel grup, este ceva mai puţin rapidă decât articulaţia dublă.

Este important de reţinut faptul că aceste valori nu sunt absolute ci ele suferă modificări în funcţie de registrul unde se găsesc sunetele intonate şi de intensitatea cerută de compozitor.

Pentru o mai bună înţelegere, să ne reamintim faptul că un sunet grav necesită punerea în vibraţie a unei coloane de aer mai mari din tubul intrumentului; de asemenea, o nuanţă mai ridicată cere un efort mai mare din partea instrumentistului, toate acestea influenţând nemijlocit viteza cu care se produc sunetele.

   Frullato (cunoscut şi sub denumirea de tremolo dental sau Flatterzunge) este un mod de emisie de efect, uşor de obţinut de către instrumentişti prin folosirea limbii în pronunţia unui fonem „drrr” şi în oscilarea rapidă a acesteia. În privinţa folosirii surdinei, notăm unele experimente izolate observând totodată faptul că acest mod de emisie a sunetelor nu s-a impus, el existând aşadar numai cu titlu de experiment.

Respiraţia instrumentistului, cuantificată în secunde, este un factor important de care trebuie să se ţină seama atunci când se compune o partitură pentru flaut. Din cauza specificităţii modului de obţinere a sunetului, prin suflarea aerului într-un orificiu astfel încât, inevitabil, o parte din cantitatea de aer din plămânii instrumentistului va fi irosită, valorile, măsurate în secunde, vor fi diferite în funcţie de registru şi de nuanţă.      

VI.Instrumente din familia flautului

Picola (flautul piccolo) este un instrument din familia flautului, construit, de asemenea, după mecanica introdusă de Theobald Böhm.

Picola va continua în acut întinderea flautului; culoarea timbrală a picolei este însă mult mai săracă în resurse expresive decât aceea a flautului. Registrul grav este inexpresiv în timp ce registrele mediu şi acut pot fi scânteietoare, incandescente chiar, timbrul picolei, în fortissimo, putând ieşi în evidenţă chiar şi dintr-un masiv tutti orchestral. Măiestria componistică a evoluat mult, de la stadiul unei simple dublări în acut a liniilor melodice încredinţate unui flaut până la momente recente unde picola are un rol de sine stătător, în care ea interpretează linii melodice având chiar şi valoare tematică şi, de aceea, unde este necesară o sine qua non scoatere în relief a acestora.

     Flautul contralto (sau flauto d’amore) este un instrument relativ rar folosit, acordat în fa sau în sol grav, sunând aşadar cu o cvartă sau o cvintă mai jos decât sunetele din partitură. Este un instrument cu notaţie transpozitorie înţelegând prin aceasta acele instrumente care, din motive diverse, folosesc procedeul, de exemplu, o notă, scrisă în cheia sol sau în cheia fa, va suna cu un interval predeterminat mai sus sau mai jos (în practică se utilizează frecvent procedeul citirii notelor de pe respectivele portative ca şi cum ar fi fost scrise înr-o altă cheie; se foloseşte frecvent terminologia efect scris – efect real pentru surprinderea acestei factualităţi). Fiind un instrument de culoare prin excelenţă, registrul său cel mai eficace este registrul grav unde nu numai că adaugă, în grav, câteva sunete flautului ci permite obţinerea unui considerabil plus de expresivitate, de căldură, de dulceţe a unui timbru care, în acel registru, deja posedă o predeterminată cantabilitate. Registrele, tehnicile şi posibilităţile de interpretare vor fi cele deja studiate mai sus, cu amendamentul că instrumentul, fiind ceva mai mare şi mai voluminos decât flautul propriu-zis, nu va îngădui o velocitate comparabilă. Pe scurt, facem aici observaţia că, în cazul instrumentelor de culoare, dezvoltate în sensul descris mai devreme, exemplele muzicale vor veni aproape întotdeauna în sprijinul reliefării a ceea ce este caracteristic în privinţa culorii timbrale şi rareori vor ilustra momente muzicale posibil de interpretat – în condiţii superioare chiar – de către instrumentele standard ale respectivelor familii.

       Flautul bas este un flaut în do grav, fiind aşadar acordat cu o octavă mai jos decât flautul obişnuit. Este un instrument extrem de rar folosit, iar atunci când s-a scris pentru acest instrument s-a insistat, evident, pe 19 sonorităţile interesante care pot fi obţinute în registrul grav al instrumentului.

VII. Rolul flautului în orchestra

Rolul flautului în orchestră este foarte important. Putem spune că este echivalentul viorii I, deoarece are de cântat de multe ori linia melodică a lucrării, iar intervențiile flautului sunt mereu auzite datorită timbrului său specific. În orchestră sunt 3 sau 4 flautiști, în functie de mărimea orchestrei, dar și de repertoriul care se cântă. Cel puțin unul dintre flautiști cântă și la alt instrument, piccolo. Din cauza timbrului său foarte acut, se face auzită peste toate instrumentele din orchestră.

Aproape toate lucrările orchestrale au interventii solistice pentru flaut care sunt scrise în mare parte în registrul mediu și acut.

Datorită timbrului său cristalin, dar și datorită virtuozității sale, mulți compozitori au comparat sunetul său cu ciripitul păsărilor. Se pot enumera câteva exemple: În celebra lucrare a lui Serghei Prokofiev, Petrică și lupul, flautul întruchipează pasărea printr-un solo plin de virtuozitate; ”Voliers” din Carnavalul animalelor, scris de Camille Saint-Saens; Simfonia nr.2 compusă de Aleksander Scriabin; Igor Stravinsky scrie suita simfonică “Pasărea de foc”.

Începând cu epoca Baroc, flautul este prezent în muzica lui J. S. Bach, J. B. Boismortier, A. Vivaldi, G. Fr. Händel, J. Quantz, A. Corelli, J. B. Loeillet, J. Hotteterre, G. B. Pergolesi, D. Purcell, A. Scarlatti, G. Ph. Telemann.

În perioada Clasicismului, flautul a devenit un instrument solistic şi orchestral cu drepturi depline; compozitori precum C. Ph. E. Bach, L. Boccherini, J. Haydn, Ch. W. Gluck, F. Danzi, F. Devienne, W. A. Mozart, С. Ph. Stamitz, F. A. Hoffmeister, D. Cimarosa ş.a., au scris concerte pentru flaut.

Ulterior, în epoca romantismului s-au evidențiat în muzică compozitori-flautişti precum: J. Andersen, T. Böhm, G. Briccialdi, J. Demersseman, F. Doppler, K. Doppler, E. Köhler, W. Popp, P. Taffanel, A. B. Fürstenau, C. Ciardi, care au creat un şir întreg de lucrări de virtuozitate.

Una din cele mai renumite opere în care este utilizat ca tema acest instrument este Flautul fermecat compusă de Wolfgang Amadeus Mozart (1791).

Povestea în sine ilustrează educarea omenirii, progresul dinspre haos (șarpele), prin superstiție religioasă (Regina și Doamnele), către iluminarea raționalistă (Sarastro și Preoții), prin încercare (Tamino) și eroare (Papageno), pentru a face într-un final „Pământul un regat ceresc și muritorii precum zeii”.

Johann Sebastian Bach cu ocazia vizitei făcute la Berlin (1747) regelui flautist Friedrich al II-lea al Prusiei, (la curtea căruia funcționa ca clavecinist fiul său

  1. Philipp Emanuel) a improvizat o magnifică fugă pe searbăda temă dată de rege. Întors la Leipzig, a scris pe această temă șapte ricercare, două canoane și o sonată á tre (pentru flaut, vioară și clavir).

Reunite, aceste piese au fost trimise regelui sub titlul de Ofrandă muzicală, reprezentând exerciții de polifonie și demonstrații de virtuozitate tehnică.

    Cei mai cunoscuți interpreți flautiști, care au contribuit/contribuie la dezvoltarea studiilor de specialitate și popularitatea univesală sunt: Marcel Moyse, Jean-Pierre Rampal, Emmanuel Pahud, Jasmine Choi, James Galway.

VIII.Concluzie

În opinia noastră, muzica este cel mai deosebit și frumos lucru ce imbină numeroase instrumente unicale, însă niciuna nu se va compara cu sunetul magic și minunat al flautului ce reprezintă frumosul combinat cu cele mai deosebite și nedescrise sentimente lăuntrice. După cum spunea Tudor Arghezi în Catrene și Distihuri: „Noi suflăm pe-același flaut: / Laudă-mă să te laud”.

Constanța SINIȚA, studentă anul II, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.

mun. Chișinău

Bibliografie:

  1. Biblia,ed. Chișinau,2008, 1 Regi 1:40, pag. 356,  Isaia 30:29, pag. 705, Matei 9:23,pag. 932.
  2. Dicționar Enciclopedic Românesc, pag. 380
  3. Dicționar Universal al Limbei Române, pag.289
  4. Khalil Gibran în Profetul
  5. Literatura și Arta Moldovei (Enciclopedie), vol. I, ed. Chișinău, 1985, pag. 261
  6. Literatura și Arta Moldovei (Enciclopedie), vol. II, ed. Chișinău, 1985, pag. 379
  7. Minerva Enciclopedie Română, Ed. Cluj, 1930, pag. 451
  8. Tudor Arghezi în Catrene și Distihuri

Bibliografie web:

1.file:///C:/Users/%D0%9F%D0%BE%D0%BB%D1%8C%D0%B7%D0%BE%D0%B2%D0%B0%D1%82%D0%B5%D0%BB%D1%8C/Downloads/Constanta-3%20(1).pdf

2.https://tihoneac.com/moodle/mod/lesson/view.php?id=49&pageid=30

3.https://tihoneac.com/moodle/mod/lesson/view.php?id=49&pageid=31

4.https://tihoneac.com/moodle/mod/lesson/view.php?id=49&pageid=32

5.https://tihoneac.com/moodle/mod/lesson/view.php?id=49&pageid=34

6.https://tihoneac.com/moodle/mod/lesson/view.php?id=49&pageid=35

7.https://tihoneac.com/moodle/mod/lesson/view.php?id=49&pageid=36

8.https://tihoneac.com/moodle/mod/lesson/view.php?id=49&pageid=37

9.https://tihoneac.com/moodle/mod/lesson/view.php?id=49

10.https://bibliomusic.wordpress.com/2015/12/13/flaut-instrument-muzical-de-suflat/

11.https://ro.wikipedia.org/wiki/Johann_Sebastian_Bach

12.https://capitalcultural.ro/rolul-flautului-orchestra/?fbclid=IwAR0S4eMDcFkES3tL3uZJJQePtKcNFy9-S8Nh-yYPlv7HzkdATQ_c7LjSyTw

13.https://books.google.md/books?id=LXHKDwAAQBAJ&pg=PT13&lpg=PT13&dq=flautul%20mentionat%20in%20biblie&source=bl&ots=Onk3QtkoKp&sig=ACfU3U3dP4zf0BmZsowiVBcbBj70W8nNw&hl=ro&sa=X&ved=2ahUKEwjFteD28v7pAhWyyqYKHS5iCJIQ6AEwAHoECAQQAQ&fbclid=IwAR1CVAdwJRuxj370sYOE_JU82PklIr0fXWxF6y9krnMpf0Y8YU7ZkBt66rU#v=onepage&q=flautul%20mentionat%20in%20biblie&f=false

14.http://www.citatepedia.ro/index.php?q=flaut

15.https://ro.wikipedia.org/wiki/Johann_Sebastian_Bach

16.https://ro.wikipedia.org/wiki/Flautul_fermecat

17.http://www.cnaa.md/files/theses/2018/54293/anastasia_gusarova_abstract.pdf

18.https://www.cadouriperfecte.ro/blog/terapie-cu-muzica-de-flaut.html

19.https://www.google.com/search?q=flute+d+amour&tbm=isch&ved=2ahUKEwj_o8H4qoDqAhUUrKQKHVrlBj0Q2cCegQIABAA&oq=flute+d+amour&gs_lcp=CgNpbWcQAzIECAAQHjIGCAAQCBAeOgIIADoECAAQQ1ClogFYgPABYP7xAWgEcAB4AIABqQGIAcoMkgEEMTEuNpgBAKABAaoBC2d3cy13aXotaW1nsAEA&sclient=img&ei=rJXlXv-dApTYkgXaypvoAw&bih=920&biw=1920#imgrc=zS-bhRkIPq1wDM

Acest articol a fost publicat în ARTICOLE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA, DOCUMENTE, FILOSOFIE ŞI PSIHOLOGIE, ISTORIA NOASTRĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s