SATUL USTIA ÎN 1919 A AVUT DEPUTATUL SĂU ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI

M-am născut într-o familie de intelectuali  din a şasea generaţie, care în 1941 au fost arestaţi şi deportaţi în Siberia de autorităţile  de ocupaţie sovietice. Bunelul meu, Ion Alexandru Moraru, a fost om cu stare, învățător, ulterior director de școală, avea în posesie 100 ha de pămînt bun, la Ustia, Zolonceni şi Ohrincea, din părţile Criulenilor. Cea mai mare parte de pămînt, era ocupată cu vii şi livezi, că-i plăceau mai puţin – cu cerealiere. Bunelul făcea vin mult şi bun, usca fructe, le comercializa. Într-un cuvînt, nu prea avea nevoie de nimic.

Bunelul Ion Moraru era membru al Partidului Naţional-Ţărănesc. Dar care ţăran mai înstărit nu era membru al acestui partid? Însă vin ruşii în 1940 şi califică acest partid contrarevoluţionar. Contra cărei revoluţii? ne-am întreba noi.

Calificativul de „activitate contrarevoluţionară şi spionaj”, însă, pus pe el de noii stăpîni ca stigmat criminal, doar cu câteva zile înainte de începerea războiului, l-a costat viaţa.

Câteva cuvinte despre așa numitul „spoinajul  al bunicului meu”. Încă cu mult înainte de Marea Unire de la 1918, Basarabia era tixită de agenți bolșevici, inclusiv racolați și din rândurile populației locale. După fireasca intrare a Basarabiei în componența României la 1918, potrivit hotărârii primului Parlament al Basarabiei- Sfatul Țării, lucrurile nu s-au schimbat. Din URSS, treceau clandestin Nistru sute de agenți bolșevici, care veneau în Basarabia românească cu scopuri teroriste bine determinate pentru a destabiliza situația în această provincie românească.

Respectiv, Siguranța română pentru a avea informații și un tablou veridic al situației, solicita contribuția intelectualilor de la sate și orașe pentru a depista elementele  comuniste dușmănoase și antinaționale.

În satul Ustia, plasa Criuleni, județul Orhei asemenea intelectuali erau bunicul meu, Ion Alexandru Moraru și Gatcin Serafim Ilarion. Acești minunați oameni, au avut după prima ocupație sovietică la 28 iunie 1940 o soartă tragică. Ambii au fost arestați, impreună cu toată familia lor, capii familiilor separați de cei dragi și transportați în Gulagul sovietic de deținuți politici din orașul Sverdlovsk, unde ulterior au fost împușcați ca „dușmani ai poporului” (dar care popor?! Sovietic?!- Al.M), iar familiile acestora, indiferent de vârstă- deportați în Siberia.

Pământeanca (din Ustia, Criuleni) și prietena mea, doamna Nadejda Roșcovanu, ziaristă excelentă, o profesionistă în tot ce face, mi-a pus la dispoziție, (cu acordul doamnei Lucia Cireș din Iași) copia scanată a dosarului lui Gatcin Serafim Ilarion, întocmit de Comisariatul NKVD din regiunea Sverdlovsk, ulterior luat la evidență de Arhiva Națională a Republicii Moldova cu cu rechizitele arhivistive Fond: R-3401, inventar: 2, dosar 772, în care tangențial se vorbește și despre bunicul meu Ion Alexandru Moraru. În dosarul nominalizat, întocmit de ocupanții sovietici la 24 noiembrie 1940, adică după ce au anexat Basarabia, este procesul-verbal ( în limba rusă ) de anchetă al învinuitului Despo Toma (in document Foma- Al.M.) care a durat 5 ore, de la ora 20.00 până la 24.00. Cel anchetat, în anul 1925 (apropo, în acelaș an, la 24 decembrie s-a născut și tatăl meu, Valeriu) a lucrat în funcția de Pretor al plasei Criuleni, județul Orhei. Am inclus un fragment din acest document de arhivă, tradus de mine din limba rusă, pentru ca stimatul cititor să simtă atmosfera acelui îndepărat an 1925 și atitudinea celui anchetat de ofițerul nkvd-ist față de  acești doi bărbați din satul Ustia, Criuleni:

ÎNTREBARE: Când și cum au fost încadrați Moraru și Gatcin?

RĂSPUNS: În anul 1925 eu am fost numit în funcție de pretor al plasei Criuleni, în timp de un an am făcut cunoștință cu mai mulți oameni. În cele din urmă am constatat, că în satul Ustia sunt două persoane pe care i-ași putea include pe post de informatori-rezidenți, aceștea erau Moraru Ion (in document numele rusificat-Ivan) Alexandrovici, care lucra președintele cooperativei și care avea posibilitatea de a se deplasa prin toată plasa (în document volostea- Al.M,) conform serviciului său și Gatcin Serafim Ilarionovici, care lucra în funcție de notar în satul Ustia, de asemeni, care comunica mult cu populația. Am depistat aceste persoane și am trimis la ei informatorii mei, de la care am aflat, că în acești oameni putem avea încredere deplină și că pot fi incluși în această activitate. În afară de acest lucru, în perioada de studiere a acestora, eu de nenumărate ori m-am întâlnit personal cu ei și discutam cu aceștea mai multe subiecte la zi, fapt care m-a convins că sunt persoane dezvoltate,  bine informate și sunt patrioți ai României. După ce a fost adunat tot materialul, în anul următor 1926, se pare că primăvara, eu pe ambii i-am invitat la mine în birou la Criuleni și le-am propus să se ocupe și cu lucrul de investigație (cercetare), lucru pe care ambii l-au acceptat. Sigur că aceste discuții au fost duse  separat, cu unul, apoi cu celălalt.

ÎNTREBARE: Unde în prezent locuiesc rezidenții Dvs.?

RĂSPUNS:Ambii trăiesc în satul Ustia, Criuleni.”…

Adică în perioada primăvara 1926 până la 28 iunie 1940 cei doi bărbați ai Ustiei, în afară de serviciul de bază, mai aveau o datorie patriotică, de a ocroti satul și împrejurările de bolșevism, lucru îndeplinit cu cinste în fața autorităților statului român.

În acelaș dosar nominalizat, găsim un certificat întocmit de ofițerii NKVD  la 9 iunie 1941 in orașul Orhei, adică exact cu 5 zile înainte de a fi arestați ambii. Documentul este despre unul din ei, mai concret- Serafim Gatcin

„APROBAT”

Șeful organizației județene Orhei al NKGB,locotenent superior

Golidberg

C E R T I F I C A T

Gatcin Serafim Ilarionovici, născut în 1895 în satul Ustia, raionul Criuleni, județul Orhei, moldovean, cetățean al URSS, locuește în satul Ustia, are la întreținere 4 persoane.

Gatcin Serafim Ilarionovici, în anul 1916 a terminat școala de subofițeri din orașul Jitomir, a slujit în armata lui Petliura, în scurt timp a fost înaintat la gradul de căpitan, pe care l-a primit.În anul 1919, după lichidarea armatei lui Petliura, ilegal a fugit peste granița URSS în România (frontiera era pe Nistru, malul stâng era URSS, iar malul drept – România, iar chiar la câteva sute de metri satul Ustia, satul de baștină –n.n.), din anul 1920 a făcut parte din partidele țărănist și liberal. A lucrat în funcție de director al băncii din Rezina și notar pe lângă primăria satului Ustia, este rezident al serviciilor secrete românești.

Componența familiei: mama-75 ani; 3 copii.

Împuternicitul secției județene Orhei a NKGB, sergent de securitate, Fisco

9 iunie 1941, or. Orhei

NOTA AUTORULUI: Dacă facem o comparație cu celelalte documente din dosar, apoi ne convingem, că în unele documente, este scris că Serafim Gatcin a luptat in armata lui Denikin…in prezentul document, se confirmă că a luptat in armata lui Petliura…și în general in dosar sunt mai multe neadevăruri, dar nu este de mirare pentru un regim de ocupație, violență, minciună și agramați.

Dar tragedia de abia începea…la 28 iunie 1940, fără nici un foc de armă, amenințată de URSS, România cedează Basarabia și Bucovina de Nord. Basarabia este imediat invadată de nkvd-iști, care incep torturile, crimele și anchetele sângeroase, înclusiv și împotriva ustienilor Gatcin Serafim, Moraru Ion și al lui Despo Toma, din ancheta nkvd-istă a căruia, am aflat informații și despre cei doi ustieni.

La 13 iunie 1941, în toriul nopţii, în casa lui Ion Moraru din Ustia, Criuleni, situată chiar pe malul Răutului, au intrat cîţiva militari, printre care şi şeful NKVD-ului din Criuleni, Pavlenco, şeful secţiei de învăţământ Criuleni, Litvinenco şi un ostaş cu steluţă pe chipiu. Cu ei erau şi doi comsomolişti. Stăpânul casei, luat prin surprindere, a fost aşezat, dezbrăcat cum era, în mijlocul odăii. Şeful NKVD-ului, Pavlenco, a dat citire unei hârtii în limba rusă în care era învinuit că este duşman al poporului, apoi a ordonat ca în timp de 15 minute toţi ai casei, adică tatăl cu cei 4 copii ai săi, să se îmbrace, să strângă obiectele de primă necesitate şi să urce în căruţă.

Când se luminase de-a binelea, cei cinci  „duşmani ai poporului”, Nicolae, în vârstă de 9 ani, Maria – de 10 ani, Valeriu (tatăl meu) – atunci de 14 ani şi Alexandru – de 26 ani, împreună cu tatăl lor şi bunicul meu erau deja urcaţi într-un mărfar din gara Chişinău.

În drum spre destinaţie, capii familiilor au fost separaţi de copii într-un vagon, agăţat la „coada” trenului. Ajuns în oraşul Sverdlovsk, transportul şi-a urmat calea fără ultimul vagon…În volumul II al „Cărții Memoriei”(editat de Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Editura „Știința”, 2001,Chișinău) la pagina 167, găsim lista deportaților din satul Ustia, Criuleni, unde sunt înscriși și cei doi prieteni bărbați și familiile acestora, adică Serafim Gatcin și Ion Moraru.

După un demers la Ministerul securităţii naţionale al Republicii Moldova am primit adeverinţa privind soarta cet. Ion Alexandru Moraru, născut în 1884 în comuna Capaclia, raionul Cantemir, Republica Moldova, cu domiciliul permanent până la arestare în comuna Ustia, raionul Criuleni, a fost arestat la 13 iunie 1941 ca fost „membru activ al unui partid contrarevoluţionar” şi, conform hotărârii Consfătuirii excepţionale de pe lângă NKVD al URSS din 4 noiembrie 1942, este împuşcat la 19 ianuarie 1943 în oraşul Sverdlovsk, Federaţia Rusă.

Scriu aceste cuvinte cu tristeţe, recunoştinţă  dar şi  cu mândrie pentru Neamul meu, Neamul Morarilor, care s-a dovedit a fi oameni de treabă, buni români şi patrioţi. Am aflat despre activitatea şi soarta bunicului meu Ion, numai după ce am început să lucrez la Arhiva Naţională a Republicii Moldova, fapt care s-a produs în aprilie anul 2000. Iniţial funcţia mea se numea colaborator ştiinţific superior, care în scurt timp s-a modificat în specialist principal, apoi am fost numit  în funcţia de şef secţie Valorificarea documentelor de arhivă.

Din investigaţiile documentare făcute de mine au aflat o mulţime de lucruri tragice,  dar pline de mândrie pentru înaintaşii mei. Majoritatea din cele aflate au fost publicate de mine în gazeta raională „Biruitorul”(apoi„Opinia”) 1990-1991, în „Revista Română” din Iași (nr.3, noiembrie 1996), în  revista„Glasul Naţiunii”(nr.40 din 24 octombrie 2002), în  Enciclopedia„Localităţile Republicii Moldova. Jevreni,” vol.7 Chişinău. 2007, etc.

Descoperirea importantă despre  activitatea  bunicul meu Ion Alexandru Moraru am găsit-o în articolul ştiinţific al cercetătorului, dr. Mihai Taşcă întitulat„Moţiunea de Unire a Judeţului Orhei cu Vechiul Regat(25 martie 1918) publicat în revista „Destin Românesc”(nr.1 din 2008, pag. 17-25). Autorul  a demonstrat prin documente de arhivă,că înainte ca să fie votat Actul Unirii în Parlamentul Basarabiei – Sfatul Ţării, Unirea a fost votată în Adunările Judeţene până la data de 27 martie 1918. În cazul judeţului Orhei Unirea  s-a votat la 25 martie 1918, după Bălți și Soroca. În lista consilierilor prezenţi la şedinţa ordinară a celei de-a IXL Adunări a Zemstvei  Judeţului  Orhei, care au votat Unirea cu  Patria Mamă, România, la numărul 50 este înscris şi  Moraru Ion Alexandru, membru al Upravei Zemstvei, român. (pag. 24 din articolul nominalizat). NOTĂ: În documentele rusești  bunicul era scris cu numele Morari, iar în adeverința de naștere Moraru.

Am citit acest articol de câteva ori, deoarece nu-mi venea a crede ochilor,că bunicul meu personal şi-a adus aportul la Marea Unire a tuturor românilor din 1918

Lacrimi de emoţie şi bucurie am avut atunci  când am înţeles, că  Marea dragoste faţă de limba română, de istoria românilor, de tot ce e românesc vine la mine şi copiii mei prin gene de la bunicul meu Ion Alexandru Moraru, învăţător și agricultor din satul Ustia, Criuleni, care a contribuit prin votul său la realizarea  idealului naţional.

Dar să revenim în 1941. Trenul îşi urma drumul. Supraîncărcat, arestaţii sufereau de frig şi foame, sete, boli şi păduchi. Câteva zeci de surghiuniţi şi-au dat sufletul, chiar în tren, fiind aruncați din transport de santinela nkvd-istă. Copiii lui Ion Moraru din Ustia s-au dovedit tari şi au ajuns în orăşelul Bâstrâi, regiunea Tiumeni. Întreaga povară a existenţei a căzut pe spatele celor  doi fraţi mai mari – Alexandru şi Valeriu. Cei mai mici, Maria şi Nicolae, îndeplineau munci auxiliare legate de pescuit, cârpirea plaselor de pescuit, curăţirea peştelui ş.a.

Ziua de muncă ajungea la 17 ore. Alexandru şi Valeriu pescuiau peşte. Cu regret, la mijlocul anului 1942 (poate ceva mai târziu) Alexandru, sublocotenent al Armatei Române, învăţător, poet, care încă în perioada anilor 1938 – 1940 a publicat un şir de poezii în revista „Speranţa” (pentru confirmare vezi revista indicată, nr.11 din 1938 ş.a.) și revista „Izvorașul”, în condiţii misterioase, „s-a înecat”(mai târziu veți afla de ce am pus ghilimele) în  râul Obi. Tatăl meu, Valeriu Moraru a rămas stăpânul acestei familii de 3 persoane, care îndeplinea zilnic un volum de muncă supraomenesc, pentru a întreţine sora şi frăţiorul mai mic. Nu odată a fost înşelat la cântar: de fiecare dată însă observa înşelăciunea şi se revolta, fiind apoi bătut de cei doi mujici care se considerau brigadieri.

Probabil datorită efortului epistolar al mamei lor Parascovia Moraru și al fratelui ei, Ion Tatarovici, care au scris o sumedenie de scrisori adresate lui Molotov la Moscova în 1947, toamna târziu, cei trei fraţi care au supraveţuit s-au întors în Basarabia. Casa părintească din Ustia, Criuleni, fiind confiscată de regimul stalinist de ocupație, s-au stabilit în casa mamei lor şi bunicii mele, Parascovia, care locuiau în satul Jevreni, raionul Criuleni.

Să nu gândiţi însă că aici s-au terminat pribegiile şi chinurile celor „trei duşmani ai poporului”. Sigiliul sângeros al stalinismului i-a urmărit toată viaţa. Sunt multe de spus. Important este că au ştiut să înfrunte cu demnitate toate încercările sorţii. Au absolvit toţi şcoala pedagogică din Orhei; apoi,Valeriu – facultatea de istorie, iar Maria şi Nicolae – facultatea de geografie.

Am scris despre ei nu numai din spirit de rudenie, consider că e o datorie a tuturor să nu-i uite pe cei care au suferit mai mult decât dânşii. Ion Moraru – bun gospodar, om cu o cultură aleasă, întemeietorul căminului cultural din Ustia, Criuleni, fost deputat în Parlamentul României în anul 1919 din partea Partidului Ţărănesc, om cu aspiraţii democratice, cunoscător al limbilor rusă şi franceză, fără nici o vină – arestat şi împuşcat. Fiul, Alexandru, poate un viitor poet cu renume, „înecat” în apele râului Obi; Valeriu, care a mai trăit după pensionare un singur an, iar Nicolae, nici atât. Astăzi în viaţă nu mai este nimeni din ei, deoarece şi Maria, fiica lui Ion Moraru, obosită, bolnavă şi îmbătrânită înainte de vreme a plecat în lumea celor drepţi.

În anul 2018 am sărbătorit 100 de ani de la Marea Unire a Basarabiei cu Ţara. Un sentiment de mândrie mă  ţine în suspans, deoarece bunicul meu, Ion Alexandru Moraru a contribuit şi el punând acea cărămidă modestă la Marea Operă a Întregirii Neamului Românesc in 1918.

Articolul de mai sus, a fost publicat de mine pe câteva din portalurile mele în internet, adică Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru (www.mazarini.wordpress.com , Alexandru Moraru Blog (www.morarita.wordpress.com), Jevreni din inima Basarabiei (www.jevreni.wordpress.com)  și altele. Apoi a fost preluat de prestigiosul portal www.art-emis.ro și revista„Bibliopolis” (Chișinău) în nr.3 din anul 2018. A fost un material interesant și plin de adevăr, dar evident că  pe departe de a fi complet, deoarece, când erau în viață, nici bunica mea Parascovia Teodor Moraru și nici tatăl meu nu prea se grăbeau să-mi povestească mie  despre bunicul meu, ca să nu zic, că în general a fost un subiect tabu. Frica și moartea bunicului i-a săpânit până la sfârșitul zilelor. Din acest motiv,  cercetările și investigațiile mele privind  viața înaintașilor mei  se desfășoară cu pași de melc.

Dar am avut noroc, că colegul meu de facultate și de breaslă, domnul Andrei Grosu,(fiind și cumnatul meu) studiind ale subiecte,  a depistat mai multe materiale legate de trecutul  rudelor apropiate și respectiv m-a informat. După ce am primit adresele din Internet , m-am apucat de treabă și am găsit  informații excepționale și anume: că  bunelul meu Ion Alexandru Moraru in 1917 a participat la Congresele Invățătorilor(aprilie, mai) , iar la Congresul din luna mai, a fost onorat cu o funcția de secretar al Congresului Invățătorilor  , îndeplinindu-și sârguincios misiunea. Mai mult decât atât, în procesul-verbal al unei ședințe ale numitului congres, a dat dovadă că este un bun român și aprig apărător al limbii române. Despre acest caz ne vorbește cunoscutul cărturar și intelectual Onisifor Ghibu în volumul său „Pe baricadele vieții”(Ed.„Universitas”, Chișinău, 1992, pag.197):

Un alt țăran spune că satul său l-a însărcinat să ceară de la congres, ca școala să fie și mai departe în limba rusească. La acestea învățătorul Moraru arată că ideile acestea nebune le-au semănat prin satele moldovenești, dușmanii neamului, de care trebuie să ne ferim”. (p.65-66)

A fost în funcție și de șeful învățământului din județul Orhei, iar apogeul  funcțiilor deținute a fost că în  noiembrie 1919 alături de Nicolae Iorga și  Pan Halippa   de pe circumscripția  județului Orhei, a fost ales  deputat în Parlamentul României și bunicul meu, Ion Alexandru Moraru.

Iată cum descrie acest  eveniment  marele nostru înaintaș Petre  V. Cazacu  în lucrarea sa „Moldova dintre Prut și Nistru 1918-1928” (Editura„Știința”, Chișinău, 2019). La paginile 241- 243) se menționează: Grupul Blocului național din Sfatul Țării a persistat, puțin timp după Unire, sub forma de partid local țărănesc, și a colaborat cu guvernele centrale.Apoi din el o parte a trecut la Partidul Poporului; o altă parte la Partidul Liberal și o parte la Partidul Național Țărănesc. Fiecare din aceste grupări  au adunat și înglobat în curentele partidelor lor o mulțime de elemente noi, până atunci străine de politica activă. Partide locale și cu tendințe locale nu sunt.Întâmplător, cu ocazia unor alegeri se formează blocuri cetățenești sau alte formațiuni pentru a coopera cu cutare sau cutare partid politic. Pe lângă defectele ei organice, comune vieții politice din toate țările, viața politică din Basarabia suferă de defectele specifice vieții politice românești și mediului mental, social-politic și economic din Basarabia, izvorât din viața anormală istorică și din  epoca aceasta de tranziție, extrem de grea în toată lumea.

Unirea a dat Basarabiei o viață politică  națională. Cu toate defectele ei, ea este puternic mijloc de naționalizare și unificare; ea canalizează nemulțămirile  și nevoile în curente politice comune și dă posibilități  de soluționare  a problemelor politice, sociale și economice  pe căi normale, fără izbucniri  și violențe, care sunt nenorociți și prin ele înșele, și prin urmările lor.

Cu însănătoșirea mediului social local și general și viața politică se va ridica. Ceea ce caracterizează îndeosebi viața politică din Basarabia este faptul umător: în ultimii zece ani  în Basarabia s-au produs, afară de alegeri parțiale, cinci alegeri generale pentru parlament  pe baza votului  universal și cu reprezentanță proporțională. Ori cu toată surexcitarea patimilor politice, la aceste alegeri- în care se disputau și luptau în mod viguros partide adverse- nimeni din cei aleși (dăm mai jos listele lor) n-a formulat niciodată vre-un protest contra Unirii sau să fi cerut revenirea la Rusia.

…………………………………………………………………………………………………………………

Deputații aleși în 1919, noiembrie 23 și 24

…………………………………………………………………………………………………………………….

Din Județul Orhei : preot Pavel Guciujnu, N.Iorga, V. Bârcă, Pantelem. Halippa, V. Mucinschi, I. Plămădeală, I. Zaporojan, Ion Moraru, Anton Sârbu, Eugen Niță, Chirilă Cunciujna.

…………………………………………………………………………………………………………………….

Astfel nu vom greși deloc, dacă vom  susține, că satul Ustia, plasa Criuleni, județul Orhei a avut la 1919 deputatul său în Parlamentul României.

În revesta „Școala Basarabeană” din anul 1938, în nr.4 la pagina 23 găsim o informație prețioasă, cel puțin pentru mine personal; și anume despre activitatea bunicului meu Ion Alexandru Moraru la Congresul Invățătorilor din Basarabia din 25-28 mai 1917, care a avut loc la Chișinău. La conges au participat peste 500 de invățători și alte cadre didactice, care au definitivat românizarea învățământului de toate gradele din Basarabia. Articolul se numește„Învățătorii moldoveni și naționalizarea școlii din Basarabia 1917-1918” (autor Gh. Druță. Congresul a avut 7 ședințe, ținute sub președenția dlui T.I. Neaga, ca vice-președinți fiind: dnul Vasile G.Secară, învățător  din Baxani, jud. Soroca, președintele învățătorilor moldoveni asociați de la congresul din luna aprilie și primul redactor al revistei „Școala Moldovenească”, d-ra Ana Băcănescu, învățătoare din Chișinău și preotul Serghie Bejan, iar secretari (al Congresului – Al.M) fiind: domnii I.A.Moraru și Constantin Cujbă, invățători din județul Orhei, d. Al.Groapă și doamna Elena Zaharov, din județul Chișinău.

În ziarul„România Nouă”(organ de propagandă pentru unirea politică a tuturor românilor), apărut la Chișinău, nr.88 din 10 aprilie 1918, în articolul„Din satele Basarabiei” se menționează: „În stânga Răutului, la vărsarea lui în Nistru se află așezat  satul Ustie (corect Ustia-Al.M) în fața târgului Dubăsari de peste Nistru. Sat mare și frumos, din ținutul Orheiului, înconjurat de grădini întinse, de pomi roditori pe Răut și Nistru, care-ți atrag  atenția, că trebuie să le vizitezi mai ales acuma primăvara, când iarba înverzește, copacii înfloresc și păsările ciripesc, aici vei momente plăcute de reculegere. Întrând în sat  ești izbit de aceiași priveliște ca-n toate satele Basarabiei: o uliță principală mai largă, urmată de altele laterale mai strâmte și înconjurate de garduri de piatră, pe unele locuri dărâmate câte puțin, ce-ți dă impresia unei  cetăți în ruină.

În vatra satului se fidică biserica frumoasă și impunătoare, cu acoperișul verde, culoarea obișnuită rusească. Slujba aici se face în mare parte rusește de preotul Vladimir, de cântăreș și cor, care nu-și dau osteneala ori n-au plăcerea de a întrebuința limba moldovebească.

În apropierea bisericii, se află școala, cu două posturi, în care funcționează dra Maria Bejan de 28 de ani și doamna Alexandra Moraru, soția învățătorului Moraru, care este președintele comitetului școlar de la Orhei. Amândouă învățătoare  sunt  la înălțime, muncesc pe întrecutele, și-i învață pe copii carte moldovenească. La 18 martie s-a dat în Ustia o serbare la care a luat parte pe lângă săteni și mulți ofițeri din Regimentul 10 vânători împreună cu preotul regimentului V. Ceapă (ardelean), care a ținut o cuvântare „Despre iubirea limbei și neamului românesc” îndemnând sătenii să-și dea copiii la școală, să învețe cu drag limba moldovenească, contra căreia erau mulți din ei la începutul învățăturei. Programul desfășurat a fost bogat în recitări de poezii și dialoguri românești și cântece patriotice ca: „Deșteaptă-te române!”, Hora Unirii etc. Întreg public a fost foarte atins, văzând că copiii pot și în limba lor să învețe atâtea lucruri frumoase și că ei nu sunt așa de ticăloși, după cum le spunea stăpânirea rusească; ci se trag dintr-un neam mare. Un fior de bucurie  și o rază de nădejde se putea citi în sufletele lor, o dorință neasemuit de puternică cuprindea inimile lor, iubirea limbei și neamului românesc, le părea acum ceva sfânt, scump la care să țină mai mult ca la orice pe lume.”

Alexandru MORARU, nepotul lui Ion Moraru, istoric-arhivist, publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Chișinău

Acest articol a fost publicat în DOCUMENTE, FILOSOFIE ŞI PSIHOLOGIE, ISTORIA NOASTRĂ, ŞTIINTA CULTURĂ CIVILIZAŢIE, ŞTIREA ZILEI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la SATUL USTIA ÎN 1919 A AVUT DEPUTATUL SĂU ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI

  1. Pingback: SATUL USTIA ÎN 1919 A AVUT DEPUTATUL SĂU ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI | JEVRENI DIN INIMA BASARABIEI

  2. Pingback: „2020 a fost un an dificil, dar am izbutit să fac câte ceva” ( despre activitatea bibliotecarului Alexandru Moraru, șef serviciu la Biblioteca Centrală „Hasdeu” din Chișinău | COLECŢII SPECIALE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s