Să votăm pentru un preşedinte bun!

Pe 1 noiembrie 2020 a avut loc primul tur al alegerilor prezidenţiale în care candidatul proeuropean – Maia Sandu a ieşit învingătoare, clasându-se pe primul loc, iar I. Dodon care se credea favorit, ocupând locul doi. Turul I a trecut şi a devenit istorie însă ne aşteaptă al doilea tur – cel mai important, unde forţele cu adevărat democratice sunt obligate atât moral, cât şi în faţa istoriei să obţină victoria. Aş vrea să trec în revistă unele concluzii:

  • Deşi Dodon a folosit în campania electorală sursele aparatului administrativ, ajutorul material şi propogandistic al Rusiei, Maia Sandu a câştigat cu 36,16% din voturi, faţă de Dodon cu 32,61%, cu o diferenţă de circa 4%. Nu i-au ajutat lui Dodon nici spionii ruşi (specialişti în domeniul conspiraţiei şi dezinformării, capabili să inducă neîncredere faţă de adevăr, haos şi confuzie în societate) trimişi de Moscova în  staff-ul său electoral.
  • Majoratitatea oamenilor s-au convins că I. Dodon în cei 4 ani de preşedinţie nu a făcut absolut nimic! A fost o pierdere de timp şi un pas înapoi pentru RM. Folosind jargoanele „de-atâta” ş.a., el scuipă în oameni şi în bunul-simţ. După părerea oamenilor şi a unor politicieni, el este un nimeni şi se numeşte nicicum.
  • Diaspora, mai ales cei din Vest, merită toată lauda şi admiraţia noastră. Ea a votat masiv, peste 150 de mii de voturi: Maia Sandu – 70%, Igor Dodon – 3,6%. Deşi ei trăiesc în alte dimensiuni, oamenii din diasporă  nu mai pot suporta minciuni şi falsuri, sărăcia şi umilinţa părinţilor, apropiaţilor lor de la baştină. Dodon, fiind supărat pe diasporă că nu l-a votat pe el, a blamat-o, afirmând că este străină. Nu este adevărat! Străină nu este diaspora, ci Dodon.
  • Este îmbucurător faptul ca ex-candidaţii electorali proeuropeni şi unionişti: A. Năstase, T. Deliu, O. Ţîcu şi D. Chirtoacă au decis să sprijine candidatura Maiei Sandu în turul doi pentru a face pasul decisiv şi a-l debarca pe Dodon de la putere.

Mai departe vreau să vă comunic nişte concluzii care-mi provoacă griji şi dubii:

  • În primul rând, absentismul alegătorilor. Au votat numai 49% din alegătorii înscrişi pe listele de vot care nu poate fi justificată prin nimic (chiar dacă trăim în pandemie). Este greu de înţeles pasivitatea moldovenilor din ţară. Din ce cauză electoratul de stânga şi mai ales minorităţile etnice participă activ la alegeri şi ne hotărăsc soarta, iar noi preferăm să stăm acasă şi apoi plângem în pumni timp de 4 ani? Ce se întâmplă cu tineretul nostru care participă la alegeri în proporţir de 7-8%? Cum se întâmplă că beţivanii, narcomanii, trândavii şi alţi răi ai societăţii fiind remuneraţi de socialişti cu pomeni electorale ca să-i voteze, iar oamenii care s-ar părea că sunt cu scaunul la cap rămân nepăsători acasă. Nu putem să neglijăm poziţia liderului comunist V. Voronin care îi cheamă pe oameni să boicoteze alegerile, deoarece ele ar fi neconstituţionale. Voronin ştie foarte bine că alegătorii de stânga sunt mai disciplinaţi şi ies la vot, pe când cei de dreapta se tem de ploaie. Prin asta, Voronin care se preface că-l critică pe Dodon, îl ajută să câştige alegerile. În acest an diaspora ne-a dat tuturor o lecţie de responsabilitate civică, parcurgând distanţe de sute de km şi aşteptând ore întregi la secţiile de votare.
  • Electoratul de dreapta (PAS, PPDA, PLDM, PUN, MPU), în primul tur a acumulat puţin mai mult de 44% de voturi. Partidele de stânga (PSRM, Partidul Nostru al lui Renato Usatîi şi Partidul „Şor”) au acumulat 56% din voturi. Deci drepta este în minoritate, iar noi avem nevoie de 50%+1. Dacă după alegerile prezidenţiale vor avea loc alegerile parlamentare anticipate, atunci, în forul legislativ ar accede numai un partid de dreapta – PAS, celelate partide nu ar trege pragul electoral de 5%, în schimb vor trece toate cele 3 partide de stânga (PSRM, PN, P „Şor”) care vor forma o majoritate parlamentară şi un guvern al lor. Situaţia ar fi şi mai gravă în cazul în care Dodon câştigă alegerile. Constat aceste lucruri, deoarece „rânza moldovenească” şi „cocoşismul politic” al dreptei persistă de decenii în politica noastră. Ce ar fi fost dacă partidele proeuropene şi unioniste mergeau cu un candidat comun la alegerile prezidenţiale? La eventualele alegeri parlamentare anticipate, dreapta trebuie să meargă într-un bloc electoral comun.
  • O problemă aparte este susţinerea Maiei Sandu în turul doi de către Partidul Nostru, declarată de liderul R. Usatîi. Eu nu prea cred în acest personaj contraversat, deoarece el este omul Rusiei şi a fost paraşutat în RM cu misiuni speciale. Afirmaţiile lui cum că el este urmărit şi ameninţat cu 15 ani de puşcărie etc. dacă nu îl susţine pe Dodon sunt puţin credibile şi pot fi o capcană. Da, pentru el au votat 16,9% din alegători, el se vrea în Parlament cu o fracţiune a sa însă acest electorat este de stânga. În primul tur, oamenii l-au votat pe Usatîi fiind dezamăgiţi de Dodon însă în turul doi pe listă sunt doar doi candidaţi: Maia Sandu şi Igor Dodon, iar ei îl vor vota pe ultimul (cel puţin majoritatea din ei). Rusia cu potenţialul ei propogandistic şi alte pârghii de influenţă va face tot posibilul ca să fie votat Dodon. Chiar dacă am crede că R. Usatîi este sincer, nu se poate conta cu siguranţă pe electoratul lui. Deci şansa de rezervă şi reală a victoriei Maiei Sandu este mobilizarea la maxim a electoratului intern şi cel extern. Să sperăm că de data asta, fiind cu toţii sătui până-n gât de Dodon, lumea va ieşi la vot.
  • O altă îngrijorare o prezintă amestecul Mitropoliei Moldovei, filiala docilă a Patriarhiei Ruse în alegeri. Acest amestec a început încă în perioada comunistă al lui V. Voronin şi a ajuns apogeul la alegerile prezidenţiale în 2016 când biserica l-a susţinut deschis pe Igor Dodon. La comanda patriarhului Kiril, startul necanonic a fost dat de însuşi mitropolitul Vladimir şi episcopul de Bălţi – Marchel care a mai şi denegrat-o bădărăneşte pe Maia Sandu (episcopul fariseu a fost condamnat ulterior de judecată şi sperăm să-l judece şi Dumnezeu). Întreg clerul bisericesc al acestei mitropolii a fost cuprins de febră electorală. De pe amvoanele bisericeşti, enoriaşii erau chemaţi să voteze pentru „creştinul” Dodon. Amintim că sfintele canoane ale bisericii concretizează că misiunea spirituală a clerului nu este compatibilă cu un angajament politic. Acum se petrece acelaşi lucru, numai că mai clandestin. Chiar săptămâna trecută, Dodon a avut o întrevedere cu mitropolitul Vladimir timp de o oră, iar sediul mitropoliei a fost împânzit de agenţii de securitate ai lui Dodon, iar jurnaliştii care au vrut să intre în clădirea mitropoliei au fost opriţi şi bruscaţi. Fiind speriat şi confuz după primul tur, el a cerut o susţinere mai largă din partea clerului bisericesc. Se vorbeşte că în mai multe locuri, preoţii Mitropoliei Moldovei dar şi consilierii bisericeşti socialişti (a nu se confunda cu consilierii primăriilor) fac agitaţie electorală în favoarea lui Dodon.

Pe 15 noiembrie 2020 să mergem cu toţii la vot şi să facem o alegere: Maia Sandu sau Igor Dodon. Să alegem între un preşedinte care timp de 4 ani nu şi-a onorat nicio onligaţie pe care şi-a asumt-o şi pe care îl interesează numai confortul propriu, familiei sale şi apropiaţilor din anturajul său, omul care ne-a sărăcit ţara, cel mai mare mincinos dintre politicienii RM după Independenţă care îşi urăşte propriul popor şi este în slujba unui stat străin – Ruisa, susţine separatismul transnistrean şi găgăuz, doreşte transnistrizarea şi federalizarea RM în detrimentul aspiraţiilor europene ale majorităţii populaţiei din RM, omul care a ajuns să fie răul cel mai mare pentru RM.

S-o alegem pe Maia Sandu – persoană cu o integritate impecabilă, cinstită şi onestă care vrea să-şi slujească poporul; politiciană cu prestigiu european şi care este capabilă să aducă la normalitate justiţia capturată, să ducă o luptă eficientă cu corupţia prin deconspirarea schemelor frauduloase, să dezoligarhizeze toate structurile statului.

Numai procedând astfel şi dându-l jos pe culioc (Dodon), o lume întreagă va înţelege că moldovenii şi-au redobândit demnitatea.

Ion Ciutac, doctor habilitat în ştiinţe medicale, profesor

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s